Newsflash
Internaționale

OMS lansează o bază de date despre calitatea aerului

de Florentina Ionescu - apr. 4 2022
OMS lansează o bază de date despre calitatea aerului

Astăzi, 4 aprilie, are loc un eveniment online, pe platforma Zoom, în care Organizația Mondială a Sănătății își va lansa un nou instrument de analizare a calității aerului.

Este vorba despre lansarea Air Quality Database, adică o bază de date cu informații despre calitatea aerului din țările membre ale OMS.  

poluarea aerului baza de date OMS
Sursa foto: Pexels

În cadrul unui briefing de presă ce va avea loc astăzi, 4 aprilie, în mediul virtual, OMS va lansa un update pentru anul 2022, un raport propriu despre baza de date a calității aerului care introduce, în premieră, măsurătorile de bază ale concentrațiilor anuale medii pentru dioxidul de azot (NO2), un poluant frecvent întâlnit în mediul urman și un precursor al PM (particule de aerosoli atmosferici, particule atmosferice, numite și particule în suspensie) și al ozonului.

Baza de date a OMS despre calitatea aerului pe care îl respirăm va fi lansată cu câteva zile în avans de Ziua Mondială a Sănătății (World Health Day), marcată la 7 aprilie în fiecare an, și se va axa pe atenția ce trebuie acordată la nivel global pe măsurile urgente, necesare pentru a menține atât planeta, cât și locuitorii ei sănătoși.

Totodată, în informarea transmisă de OMS redacției se arată că această bază de date a calității aerului este menită să încurajeze o mișcare pentru a crea societăți și organizații axate pe bunăstarea populației lumii. 

Dacă doriți să participați la conferința de presă din mediul virtual prin intermediul platformei Zoom, accesați:

• Linkul: https://who.zoom.us/j/97638289466
• Parola: VPCa1rQu@l

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe