În cazul pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat, insulinoterapia ar trebui să reproducă modelul fiziologic de secreţie a acestui hormon, ceea ce nu este integral posibil cu preparatele și
sistemele actuale de administrare a insulinei.

În ultimii ani au fost tot mai des utilizate sistemele automate de administrare a insulinei, care nu necesită intervenţia pacientului, în care ritmul de livrare a hormonului este controlat în timp real printr-un algoritm. Dispozitivele combină o pompă subcutanată de insulină cu un senzor care monitorizează continuu valoarea glicemiei și cu un software care permite furnizarea de insulină, pentru a atinge nivelurile glicemice dorite.

Aceste dispozitive se mai numesc sisteme cu buclă închisă. În prezent, ele livrează doar insulină – opresc pomparea hormonului pentru a preveni hipoglicemia și fac ajustări pentru a preveni hiperglicemia, însă pacientul trebuie să anunţe sistemul că intenţionează să mănânce, iar în unele cazuri trebuie să introducă în sistem și numărul aproximativ de calorii pe care le va consuma.

Automatizare completă

În cadrul întâlnirii EASD (European Association for the Study of Diabetes), desfășurată anul acesta în mediul online, au fost prezentate rezultatele unui „studiu” care a avut ca obiectiv evaluarea unui nou sistem de insulinoterapie. Potrivit acestuia, administrarea hormonală duală de insulină cu acţiune ultrarapidă (Fiasp) și de pramlintide (analog al amilinei) pare să îmbunătăţească controlul glicemic.

Administrarea hormonoterapiei pe această cale (1 unitate Fiasp/10 µg pramlintide) a determinat un bun control al valorilor glicemice (în intervalul 70-180 mg/dl), fără a fi necesar ca pacientul să anunţe sistemul, preprandial, sau în ceea ce privește numărul de calorii. Nivelurile glicemice postprandiale mai mari au fost totuși mai des întâlnite prin această formă de administrare.

În studiu au fost incluși 23 de pacienţi diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 1, care au primit randomizat încrucișat ambele regimuri terapeutice, pentru câte 24 de ore (pancreas artificial cu administrare hormonală duală, comparativ cu sistemul cu administrare numai de Fiasp).

Vârsta medie a pacienţilor a fost de 35 de ani, cu o durată medie de la debutul diabetului de 21 de ani. Valoarea medie a hemoglobinei glicozilate a fost 8,1%, iar doza totală de insulină administrată zilnic a fost de 0,68 U/kg. Cele două grupuri au primit același regim alimentar.

S-au obţinut rezultate similare între cele două grupuri în ceea ce privește obiectivul primar. Astfel, 79% din grupul pacienţilor care au primit tratament doar cu Fiasp și care au dozat carbohidraţii din dietă au obţinut control glicemic în intervalul-ţintă, faţă de 75% din grupul pacienţilor care au primit asocierea Fiasp plus pramlintidă și care nu au dozat carbohidraţii.

Pacienţii care au primit Fiasp au avut pentru aproximativ 17% din timp valori glicemice peste 180 mg/dl, comparativ cu 22% din timp petrecut astfel de cei cu combinaţia hormonală. Referitor la timpul petrecut în hiperglicemie peste 250 mg/dl, acesta a fost de 0% în rândul pacienţilor care au primit terapia cu Fiasp și 2,1% în rândul celor cu Fiasp plus pramlintidă.

Pacienţii care au primit combinaţia hormonală nu au înregistrat episoade de hipoglicemie, faţă de 2,1% din timp în hipoglicemie înregistrat în rândul celor care au primit monoterapie.

Reacţiile adverse gastrointestinale au fost mai frecvente în grupul pacienţilor care au primit asocierea hormonală (30%), faţă de grupul pacienţilor care au primit doar Fiasp (9%). Însă acest lucru nu este surprinzător având în vedere că pramlintida este un hormon enteral care își exercită efectele asupra motilităţii gastrice.