Newsflash
Internaționale

PE accelerează procedura de adoptare a adeverinței electronice verzi

de Dorina Novac - mar. 25 2021
PE accelerează procedura de adoptare a adeverinței electronice verzi

Pentru a facilita adoptarea adeverinței electronice până în luna iunie, eurodeputații au decis să accelereze aprobarea acesteia, permițând circulația sigură și liberă pe durata pandemiei de COVID-19.

Cu 468 de voturi pentru, 203 împotrivă și 16 abțineri, eurodeputații au decis asupra inițierii procedurii de urgență, care permite o adoptare mai rapidă a propunerilor Comisiei, cu respectarea deplină a prerogativelor sale democratice.

adeverinta electronica verde

„În timpul dezbaterii în plen de miercuri, marea majoritate a eurodeputaților au sprijinit crearea rapidă a adeverinței electronice verzi, care urmărește să faciliteze circulația sigură și liberă în interiorul UE pe durata pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicta de presă.

Potrivit propunerii Comisiei, aceasta ar include informații cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, la un rezultat negativ la testul COVID-19, precum și informații privind orice infecție anterioară cu COVID-19.

Sursa citată precizează că mai mulți europarlamentari care au luat cuvântul au subliniat necesitatea de a avea garanții solide în materie de protecție a datelor cu caracter personal și medical și au menționat că nu trebuie discriminate persoanele care nu au fost vaccinate.

„Avem nevoie de adeverința electronică verde pentru a ne restabili încrederea în spațiul Schengen, continuând totodată lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Adeverința nu poate fi o condiție prealabilă pentru libera circulație, deoarece aceasta este un drept fundamental în Uniunea Europeană și nu poate conduce la discriminare. Datele cetățenilor trebuie să fie în siguranță și doar datele necesare ar trebui incluse în adeverință”, a spus Juan Fernando López Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile.

Următoarele etape

Plenul Parlamentului European (PE) va adopta mandatul de negociere cu Consiliul, care poate include amendamente la propunerea Comisiei, în cursul următoarei sesiuni plenare (26-29 aprilie).

„Comisia pentru libertăți civile, responsabilă de dosar din partea Parlamentului, va putea solicita ca mandatul să îi fie încredințat, pentru a începe discuțiile. Rezultatul negocierilor dintre colegiuitori va trebui aprobat atât de Parlament, cât și de Consiliu”, se mai arată în comunicat.

La 17 martie, Comisia a prezentat o propunere de regulament privind o adeverință electronică verde pentru a facilita libera circulație în UE și o propunere conexă privind resortisanții țărilor terțe a căror ședere sau reședință pe teritoriul statelor membre ale UE este legală în timpul pandemiei de COVID-19.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe