Newsflash
Internaționale

Poluarea aerului reduce motilitatea spermatozoizilor

de Florentina Ionescu - feb. 22 2022
Poluarea aerului reduce motilitatea spermatozoizilor

O echipă mică de cercetători afiliați la mai multe instituții din Shanghai, China, și din jurul acestui oraș a descoperit dovezi că bărbații care locuiesc în zone poluate pot avea de suferit la capitolul fertilitate.

Mai exact, bărbații care locuiesc în orașe cu valori mari ale poluării atmosferice au o motilitate scăzută a spermatozoizilor, scrie medicalxpress.com

poluare aer particule PM motilitate spermatozoizi studiu
Fotografie creată de Andrea Piacquadio, de la Pexels

În lucrarea de cercetare publicată în jurnalul „JAMA Network Open”, grupul de cercetători descrie modul în care a studiat dosarele medicale a mii de bărbați cu domiciliul în China.

Cercetări anterioare au arătat că spermograma bărbaților care locuiesc în America de Nord, în Australia și în Europa este în declin încă din anii ’70. Oamenii de știință nu știu exact de ce scade calitatea spermei bărbaților din aceste arii geografice, dar o teorie este că scăderea fertilității este cel mai probabil asociată cu poluarea din aer.

În acest nou efort de a înțelege mai bine corelația dintre calitatea spermei și poluarea atmosferică, cercetătorii din China au încercat să găsească posibile legături, studiind dosarele medicale a 33.876 de pacienți de sex masculin din clinicile de fertilitate, din 130 de orașe din China.

Cercetarea lor a însemnat, mai întâi, să separe dosarele pacienților și să le împartă în patru grupuri, în funcție de gradul de poluare atmosferică din zonele în care trăiau acei bărbați.

Apoi cercetătorii au studiat rezultatele spermogramei, realizate de medicii din respectivele clinici de fertilitate. Ei s-au axat în primul rând pe analiza spermei (pe numărul de spermatozoizi dintr-un mililitru de spermă), gradul de concentrare și motilitatea spermatozoizilor. Motilitatea descrie capacitatea spermatozoizilor de a „înota” înainte și este considerată o măsură ce indică sănătatea spermatozoizilor, arată sursa citată.

Rezultate îngrijorătoare

Cercetătorii nu au putut să descopere nicio conexiune între numărul de spermatozoizi produși de acești pacienți, nici între concentrația spermei și nivelul de poluare atmosferică. Însă ei au observat tipare ce implicau motilitatea spermatozoizilor. Astfel, ei au descoperit că pacienții care locuiau în zone cu concentrații ridicate ale celor mai mici particule de materie (așa numitele PM) au avut cea mai scăzută motilitate a spermatozoizilor.

Cercetătorii au putu să ofere rezultate și mai clare: ei au descoperit că pacienții expuși la particule în suspensie mai mici de 2,5 micrometri au avut, în medie, o scădere cu 3,6% a motilității, în comparație cu bărbații sănătoși din China.

La bărbații expuși la particule în suspensie (PM) ceva mai mari, cum ar fi cele de până la 10 micrometri în diametru, scăderea medie a motilității spermatozoizilor a fost de 2,44%.

În plus, cercetătorii au mai descoperit că impactul poluării atmosferice asupra calității spermei a fost cel mai pronunțat în cazul acelor bărbați care se aflau în zonele cu poluare atmosferică foarte mare în timpul stadiilor inițiale ale producerii de spermatozoizi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe