Newsflash
Internaționale

Posibile antivirale noi care luptă împotriva COVID-19

de Florentina Ionescu - iul. 6 2021
Posibile antivirale noi care luptă împotriva COVID-19

O analiză la scară largă efectuată pe mai multe medicamente a scos la iveală potențialul unor noi antivirale care pot fi folosite în tratamentul COVID-19.

Cercetătorii de la Francis Crick Institute și de la Universitatea Dundee au analizat mii de molecule chimice și de molecule ale unor medicamente și au identificat o paletă largă de potențiale antivirale care ar putea fi dezvoltate și transformate în noi tratamente pentru COVID-19 sau care ar putea fi în etapa de prelucrare pentru viitoarele epidemii de coronavirus. 

analiza medicamente antivirale potentiale covid-19
Fotografie creată de Pietro Jeng, de la Pexels

În cadrul unei serii de șapte lucrări de cercetare, publicate în 2 iulie 2021 în „Biochemical Journal”, oamenii de știință au identificat 15 molecule care inhibă dezvoltarea SARS-CoV-2, prin faptul că blochează diferitele enzime implicate în replicarea virusului.

Cercetătorii au dezvoltat și au efectuat teste, scrie www.sciencedaily.com, pentru aproape 5.000 de molecule oferite de echipă de specialiști (Crick's High Throughput Screening) pentru a vedea dacă oricare dintre aceste molecule au blocat în mod eficient funcționarea a oricare dintre cele șapte enzime ale virusului SARS-CoV-2. Testele s-au bazat pe modificările fluorescente, cu ajutorul unei unelte speciale de imagistică ce detecta dacă enzimele au fost afectate sau nu.

Apoi oamenii de știință au validat și au testat potențialii inhibitori împotriva SARS-CoV-2 în laborator, pentru a determina dacă aceste molecule au încetinit în mod eficient dezvoltara virală. Echipa de cercetători a găsit cel puțin un inhibitor pentru toate cele șapte enzime ale virusului SARS-CoV-2.

Trei dintre moleculele identificate sunt medicamente care există deja și care sunt folosite pentru a trata alte boli. Lomeguatrib este folosit în melanom și are puține efecte adverse, suramin este un tratament tripanosomiaza africană sau boala somnului și oncocerciaza (cunoscută și sub numele de „orbirea râului”), iar trifluperidol este folosit în cazurile de manie și de schizofrenie, scrie sursa citată.

Pentru că există date privind siguranța acestor medicamente, este posibil ca cercetătorii să le dezvolte și să le transforme pe acestea în antivirale care să lupte contra SARS-CoV-2.

„Noi am dezvoltat o cutie cu unelte chimice ce conține informații despre potențiale noi medicamente împotriva COVID-19. Sperăm ca acestea să atragă atenția oamenilor de știință, în ce privește dezvoltarea medicamentelor și expertiza clinică necesare pentru a le testa mai departe și, în cele din urmă, să vedem dacă oricare dintre aceste molecule ar putea deveni tratamente sigure și eficiente pentru pacienții cu COVID-19”, a declarat John Diffley, autorul principal al lucrărilor de cercetare și șeful Chromosome Replication Laboratory din cadrul Institutului Crick.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe