Newsflash
Internaționale

Premieră: terapie cu celule stem pentru malformaţii congenitale cardiace

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - dec. 23 2022
Premieră: terapie cu celule stem pentru malformaţii congenitale cardiace

Succesul unei intervenţii chirurgicale pentru corectarea unei malformaţii congenitale cardiace nu ar fi fost posibil fără o injecţie cu celule stem, care a permis refacerea funcţiei inimii.

poza2Celulele stem au fost utilizate pentru prima oară într-o intervenţie chirurgicală cardiovasculară complexă și par să fi salvat viaţa unui nou-născut. Bebelușul Finley, care are acum doi ani, a fost diagnosticat la vârsta de patru zile, la Bristol Royal Hospital din Marea Britanie, cu transpoziţie a arterelor mari ale inimii.

Este vorba de o anomalie care afectează aproximativ 1 din 3.000 de nou-născuţi, în care aorta pleacă din ventriculul drept (cu sânge neoxigenat), iar artera pulmonară, din ventriculul stâng (cu sânge oxigenat). Intervenţia chirurgicală complexă presupune secţionarea arterelor după ieșirea din cord și reatașarea lor.

Procedura include un pas important, ce presupune translocarea arterelor coronare, vasele care își au originea în aortă, imediat după valva aortică, și care irigă miocardul. În cazul lui Finley, una dintre coronare avea un traiect aparte, iar translocarea ei nu a putut fi făcută cu succes, astfel că miocardul nu a primit suficient sânge oxigenat, iar funcţia cardiacă a bebelușului s-a deteriorat.

Integrare lentă în fiziologia cordului

Timp de câteva luni, bebelușul a rămas internat în cadrul secţiei de Anestezie și Terapie intensivă, iar medicii au încercat în diferite moduri să-i protejeze funcţia cardiacă, inclusiv prin ECMO (oxigenare cu membrană extracorporeală) sau medicamente inotrop pozitive.

În lipsa altor tratamente convenţionale, profesorul Massimo Caputo, împreună cu echipele de Chirurgie cardiacă pediatrică, de Cardiologie pediatrică și de Anestezie și Terapie intensivă pediatrică, a propus utilizarea celulelor stem recoltate din placentă. Acestea au provenit de la un donator, prin intermediul Royal Free Hospital.

Celulele stem au fost injectate în cordul bebelușului în cadrul unei noi intervenţii chirurgicale, iar rezultatul a fost că s-au multiplicat și au regenerat mușchiul cardiac deteriorat. Starea bebelușului s-a ameliorat lent, dar susţinut, monitorizarea prin ecografie cardiacă demonstrând o îmbunătăţire constantă a funcţiei cardiace. La trei luni de la injectarea celulelor stem, bebelușul a fost externat.

În prezent, materialele utilizate pentru repararea defectelor cardiace pediatrice nu se dezvoltă odată cu mușchiul inimii, astfel că pe măsură ce copiii cresc, ei necesită mai multe intervenţii chirurgicale.

Celulele stem au potenţialul de a se adapta și de a crește odată cu organismul micuţului, de aceea chirurgii speră că vor putea să dezvolte noi tehnologii cu ajutorul lor, pentru a corecta defecte cardiace congenitale care să nu necesite atât de multe intervenţii.

În decursul celor doi ani care au trecut de la injectarea de celule stem sus amintită, profesorul Caputo a creat un „plasture” de celule stem pentru corectarea defectelor valvei pulmonare și defectelor de sept interventricular.

Citiți și: Screeningul cancerelor, deficitar


Notă autor:

https://www.bbc.com/news/uk-england-bristol-63946248
https://heart-institute.bristol.ac.uk/2021/12/01/pioneering-stem-cell-therapy-at-bristol-royal-hospital-for-children/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe