Newsflash
Internaționale

Prevenţia TEV după artroplastia genunchiului

de Dr. Diana Andronache - iul. 30 2021
Prevenţia TEV după artroplastia genunchiului

O singură doză de abelacimab a fost eficientă în prevenirea tromboembolismului venos (TEV) după efectuarea artroplastiei totale a genunchiului, fiind asociată cu un risc scăzut de sângerare.

pooza1

O singură doză de abelacimab a fost eficientă în prevenirea tromboembolismului venos (TEV) după efectuarea artroplastiei totale a genunchiului, fiind asociată cu un risc scăzut de sângerare.

Artroplastia totală a genunchiului, una dintre cele mai frecvente proceduri ortopedice, constă în rezecţia suprafeţelor articulare afectate ale pacientului, urmată de refacerea cu componente protetice metalice și din polietilenă. Prin această procedură se urmărește atenuarea durerii cronice din diferite afecţiuni, îmbunătăţirea funcţiei genunchiului și a calităţii vieţii.

        Artroplastia totală a genunchiului este o intervenţie chirurgicală asociată cu un risc crescut de tromboembolism venos (TEV) postoperator. Enoxaparina, un inhibitor al factorului Xa și al trombinei, este adesea administrată postoperator pentru a reduce acest risc, însă administrarea tratamentului anticoagulant implică un risc crescut de sângerare. De aceea, cercetătorii caută noi metode de tratament anticoagulant, mai sigure și mai eficiente.

        Studiul publicat în New England Journal of Medicine a avut ca obiectiv primar evaluarea profilului de eficacitate și siguranţă al abelacimab, administrat postoperator în cazul pacienţilor supuși unei intervenţii de artroplastie totală a genunchiului. Abelacimab, un anticorp monoclonal antifactor XI, are un mecanism de acţiune unic. Administrat intravenos, se leagă rapid de factorul XI și împiedică activarea acestuia prin blocarea în conformaţia precursorului inactiv.

Rezultate favorabile

        Acest studiu prospectiv de fază 2, randomizat, a inclus 412 pacienţi și a comparat administrarea abelacimab în trei doze (30 mg, 75 mg sau 150 mg) cu administrarea enoxaparinei. Potrivit rezultatelor, administrarea de abelacimab în doză unică de 30 mg nu a fost inferioară enoxaparinei în prevenirea tromboembolismului venos, iar dozele unice de 75 mg și 150 mg au fost superioare enoxaparinei, incidenţa TEV fiind de 22% în grupul enoxaparină, 13% în grupul abelacimab 30 mg, 5% în grupul abelacimab 75 mg și 4% în grupul abelacimab 150 mg. Rata de sângerare a fost scăzută în toate grupurile de studiu. Incidenţa mai mică a evenimentelor trombo­embolice la doze mai mari de abelacimab, comparativ cu enoxaparina, evidenţiază rolul factorului XI în patogeneza trombozei venoase după o intervenţie chirurgicală.

https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2105872

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe