Newsflash
Internaționale

Prima ţară care aprobă vaccinul dual anti-COVID

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - aug. 19 2022
Prima ţară care aprobă vaccinul dual anti-COVID

Marea Britanie a devenit prima ţară care a aprobat un vaccin „dual”, care ţintește tulpina iniţială de SARS-CoV-2 și mai recenta variantă descoperită, Omicron.

vaccinOmicronVaccinul, produs de compania Moderna, va fi utilizat de britanici în campania de imunizare din această toamnă. Spikevax ţintește varianta originală, apărută în Wuhan, și prima variantă Omicron (BA.1), apărută iarna trecută. Studiul efectuat pe 437 de persoane a arătat că acest vaccin bivalent este sigur și oferă o protecţie imună mai bună comparativ cu vaccinurile anterioare. Nivelul de anticorpi produși în urma administrării vaccinului a putut neutraliza varianta Omicron BA.1 și a crescut de opt ori la pacienţii care au primit acest nou vaccin. De asemenea, vaccinul a neutralizat și variantele Omicron BA.4, BA.5.

Autoritatea britanică pentru produsele farmaceutice a aprobat utilizarea vaccinului la adulţi și la copii cu vârste de cel puţin 6 ani. Dozele diferă în funcţie de grupa de vârstă.

Criterii de eligibilitate

Comitetul pentru Vaccinare și Imunizare din Marea Britanie a confirmat faptul că vaccinul poate fi administrat în toamnă următoarelor categorii populaţionale:

- angajaţi din sistemul medical și social;

- persoane cu vârsta de peste 50 de ani;

- îngrijitori cu vârsta peste 16 ani;

- persoane cu vârsta de cel puţin 6 ani a căror sănătate le expune unui risc crescut, inclusiv femeile însărcinate;

- persoane cu vârsta de cel puţin 6 ani care locuiesc cu persoane care au un sistem imunitar slăbit.

Spikevax nu este singurul vaccin actualizat în scopul neutralizării variantelor Omicron, un altul aflat în curs de dezvoltare fiind cel produs de compania Pfizer.

Autorităţile britanice consideră că toate persoanele eligibile trebuie să se vaccineze cu un booster în toamnă, indiferent de vaccinul care este disponibil în acest sens.


Notă autor:

https://www.bbc.com/news/health-62548336
https://www.gov.uk/government/publications/regulatoryapproval-of-covid-19-vaccine-moderna/information-for-ukrecipients-on-covid-19-vaccine-moderna
https://www.medscape.com/viewarticle/976034

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe