Newsflash
Internaționale

Primele cazuri din lume de gripă aviară H5N8 la oameni, depistate în Rusia

de Dorina Novac - feb. 23 2021
Primele cazuri din lume de gripă aviară H5N8 la oameni, depistate în Rusia

Rusia a anunțat că a descoperit primele cazuri de îmbolnăvire cu o tulpină a gripei aviare H5N8 la oameni. Acestea sunt primele cazuri din lume de gripă aviară depistate la oameni.

Anunțul a fost făcut la finalul săptămânii trecute de către Anna Popova, șefa Rospotrebnadzor. Potrivit ei, șapte angajați ai unei ferme de păsări din sudul Rusiei s-au infectat cu virusul gripei aviare.

gripa aviara
Sursă imagine: tass.ru

Șeful Rospotrebnadzor, Anna Popova, a spus că autoritățile ruse au informat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în legătură cu cele șapte cazuri, informează TASS

„Datele despre primul caz la oameni de gripă A (H5N8) din lume au fost deja trimise către Organizația Mondială a Sănătății. S-a întâmplat acum câteva zile, imediat ce am devenit absolut încrezători în rezultatele noastre”, a adăugat Popova.

Aceasta a mai subliniat că cele șapte persoane de la ferma de păsări, unde a fost raportat un focar în rândul păsărilor în decembrie, se simt bine și că nu au fost înregistrate cazuri de transmitere de la om la om.

„Până acum vedem că noua tulpină a gripei aviare A (H5N8) poate fi transmisă de la păsări la oameni – a depășit bariera interspecie. Dar astăzi această variantă a virusului nu se transmite de la persoană la persoană”, a spus Anna Popova.

 

Potrivit șefului Rospotrebnadzor, numai timpul va spune cât de repede viitoarele mutații îi vor permite să depășească această barieră.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe