Newsflash
Internaționale

Produsele pentru îndreptarea părului, risc crescut de cancer uterin

de L. Budin - oct. 19 2022
Produsele pentru îndreptarea părului, risc crescut de cancer uterin

În cazul persoanelor care utilizează frecvent astfel de produse, riscul de cancer creşte de peste 2,5 ori, arată o cercetare americană.

Produsele pentru îndreptarea părului ar putea creşte semnificativ riscul de dezvoltare a cancerului uterin în rândul persoanelor care le utilizează frecvent, arată un studiu american citat de Reuters și Agerpres

produse-cancer-uterin

Cercetătorii americani estimează că 1,64% dintre femeile care nu au folosit niciodată produse pentru îndreptarea părului ar putea dezvolta cancer uterin până la vârsta de 70 de ani -  dar în cazul celor care le utilizează frecvent, riscul creşte până la 4,05%.

Aceste cifre au fost făcute publice de Alexandra White, din cadrul NIEHS (National Institute of Environmental Health Sciences) din Statele Unite, care a fost și coordonatoarea cercetării.

Experții au monitorizat 33.947 de femei cu vârste între 35 şi 74 de ani, pe o perioadă de aproape 11 ani. În acest interval, 378 de femei au dezvoltat cancer uterin.

După ce au luat în considerare şi alţi factori de risc, riscul de a dezvolta un cancer uterin era de peste 2,5 ori mai mare în cazul femeilor care foloseau frecvent produse pentru îndreptarea părului.

O utilizare mai puţin frecventă a produselor de acest tip în anul anterior publicării rezultatelor studiului a fost de asemenea asociată cu un risc sporit. 

Și alte studii au demonstrat că produsele pentru îndreptarea părului conţin perturbatoare endocrine, care duc la un risc crescut de cancer de sân şi ovarian.

Aceste descoperiri sunt prima dovadă (...) a asocierii dintre utilizarea produselor pentru îndreptarea părului şi cancerul uterin”, au scris White şi colegii ei în The Journal of the National Cancer Institute.

Cercetătorii au adăugat că sunt necesare studii suplimentare pentru a identifica substanţele specifice care determină asocierea constatată.

Mamografii și ecografii mamare gratuite la Complexul Multifuncțional Caraiman

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe