Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Rusia se pregăteşte să înceapă, în octombrie, vaccinarea împotriva COVID-19

Viața Medicală
Dorina Novac miercuri, 5 august 2020, ora 17:10

Rusia se pregătește să înceapă o campanie de vaccinare în masă împotriva noului coronavirus în luna octombrie, a anunțat ministrul Sănătății, Mihail Murașko.

Potrivit agenției ruse de presă RIANovosti, ministrul Sănătății, Mihail Murașko, a anunțat finalizarea studiilor clinice ale unui vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de Centrul Național pentru Cercetări Epidemiologice și Microbiologice Gamaleya din Moscova.

vaccin coronavirus rusia
Sursă imagine: Pixabay

 

„Așteptăm primirea a două licențe în următoarele două luni pentru efectuarea studiilor clinice”, a declarat ministrul rus al Sănătății.

Potrivit acestuia, după obținerea certificatului de înregistrare, vor fi administrate vaccinurile anti-COVID-19. Mihail Murașko a precizat că în primul rând vor fi vaccinați medicii și profesorii.

El a mai menționat că vaccinarea în masă este planificată pentru luna octombrie.

Citește și: Elita rusească a primit un vaccin experimental anti-COVID-19

Centrul de cercetări Gamaleya a efectuat studiile clinice în colaborare cu Ministerul Apărării.

La data de 20 iulie, un al doilea grup de 20 de voluntari a fost externat de la centrul Gamaleya. Ministerul Apărării a subliniat că rezultatele testelor arată dezvoltarea unui răspuns imun la toți voluntarii, fără efecte secundare, complicații sau reacții nedorite.

Amintim că Kirill Dmitriev, şeful Fondului rusesc pentru investiţii directe (RDIF), a recunoscut că el și familia sa au făcut, în luna aprilie, un vaccin experimental și a menționat că a doua fază de testare a unui vaccin dezvoltat de Institutul Gamaleya se va încheia pe 3 august.

Șeful RDIF a mai spus că faza a treia a vaccinului anti-COVID-19 va avea loc nu doar în Rusia, dar și în alte țări, inclusiv în Orientul Mijlociu.

Etichete: vaccin rusia vaccin anti-COVID-19 Gamaleya studii clinice

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.