Newsflash
Internaționale

Scăderea ponderală involuntară, un semnal de alarmă?

de Dr. Diana Andronache - oct. 16 2020
Scăderea ponderală involuntară, un semnal de alarmă?

Simpla scădere ponderală reprezintă un predictor slab în depistarea unui neoplasm, însă anumite caracteristici clinice și paraclinice pot justifica efectuarea unor investigaţii suplimentare.

Cercetătorii* din Marea Britanie au examinat datele electronice ale unui eșantion de 63.973 de pacienţi cu vârsta peste 18 ani care s-au prezentat la medic pentru scădere ponderală involuntară, din anul 2000 până în 2012.

S-a observat că, dintre aceștia, 908 pacienţi (1,4%) au fost
diagnosticaţi cu o formă de cancer în următoarele șase luni de la prezentare, iar 97,1% aveau vârsta peste 50 de ani.

Simpla scădere ponderală reprezintă un predictor slab în depistarea unui neoplasm, însă anumite caracteristici clinice și paraclinice pot justifica investigaţiile suplimentare în vederea diagnosticării precoce a unei forme incipiente de cancer.

Tumorile maligne asociate cel mai frecvent cu scăderea ponderală sunt limfomul, cancerul gastroesofagian, hepatobiliar, pancreatic, pulmonar, intestinal sau de tract urinar.

Manifestările clinice și paraclinice asociate scăderii în greutate au fost: durerea abdominală, inapetenţa, anemia, deficitul de fier, icterul și limfadenopatia.

Pe lângă caracteristicile clinice comune, s-au observat anumite particularităţi asociate mai frecvent în rândul femeilor, precum lombalgia, modificări ale tranzitului intestinal, dispepsia, tromboembolismul venos, iar în rândul bărbaţilor, disfagia, hemoptizia și durerea toracică noncardiacă.

Identificarea anumitor factori de risc, precum vârsta, sexul, istoricul de fumător, anumite caracteristici clinice și paraclinice, poate fi utilă în stabilirea unei conduite diagnostice adecvate. 


Notă autor:

*https://www.medscape.com/viewarticle/937527

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe