Acasă » ACTUALITATE » Internaționale
Sezon Gripal cu debut precoce în SUA

Specialiștii CDC atrag atenţia că sezonul gripal a început anul acesta mai devreme în SUA, iar cazurile spitalizate sunt mai severe comparativ cu aceeași perioadă din anii anteriori.
Conform datelor Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC), de peste un deceniu nu au mai fost internate atât de multe cazuri de gripă în această perioadă a anului.
Astfel, de la începutul sezonului gripal și până acum au fost înregistrate cel puţin 880.000 de cazuri de gripă, aproximativ 7.000 de spitalizări și 360 de decese, dintre care unul pediatric.
Vaccinarea antigripală, spun specialiștii, este în continuare cea mai bună metodă preventivă, iar momentul cel mai bun pentru vaccinare este chiar în această perioadă.
Specialiștii atrag atenţia că din cauza faptului că sezonul a debutat cu cel puţin o lună mai devreme decât de obicei, vaccinarea ar trebui un pic urgentată, fiind necesare cel puţin 10-14 zile pentru ca vaccinul să ofere protecţie completă.
La fel ca în anii precedenţi, specialiștii CDC au recomandat ca populaţia să se vaccineze până la finalul lunii octombrie. Însă rata vaccinării este mai mică decât în trecut.
Un motiv în plus pentru vaccinare
În SUA au fost distribuite 128 de milioane de doze de vaccin, comparativ cu 140 de milioane de doze în 2021 și 156 de milioane cu doi ani înainte. Nu este prea târziu pentru cei care nu s-au vaccinat încă să o facă, chiar dacă sezonul gripal a început deja, acesta fiind, dimpotrivă, un motiv în plus pentru vaccinare, spun specialiștii citaţi de CNN.
Numărul cazurilor de gripă s-a dublat în ultimele două săptămâni și se pare că cele mai multe cazuri au fost înregistrate în sudul ţării. Houston sau New Orleans au fost regiunile în care au fost eliberate cele mai multe reţete de tratamente antivirale, precum Tamiflu. În plus, populaţia ar trebui să se vaccineze împotriva COVID-19, iar cei deja vaccinaţi să își facă dozele booster, subliniază specialiștii.
Un alt element care trebuie amintit este faptul că măsurile de prevenţie luate în ultimii doi ani și jumătate pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2 (distanţarea fizică, purtarea măștii, spălatul pe mâni, dezinfectarea mult mai riguroasă etc.) au ajutat la limitarea răspândirii altor virusuri. Acum, odată cu ridicarea restricţiilor, alţi germeni, precum virusul sinciţial respirator sau virusul gripal, se răspândesc rapid.
Citiți și: Milioane de doze de vaccin anti-COVID, distruse