Newsflash
Internaționale

Slovacia a introdus vaccinul anti-COVID produs de Novavax

de Dorina Novac - mar. 11 2022
Slovacia a introdus vaccinul anti-COVID produs de Novavax

Slovacia a introdus joi noul vaccin anti-COVID produs de Novavax, despre care experţii speră că va fi pe placul scepticilor, deoarece este realizat cu ajutorul unei tehnologii mai convenţionale.

Cu 5,4 milioane de locuitori, ţara are unul dintre cele mai scăzute niveluri de vaccinare din UE, doar 51% dintre slovaci fiind complet vaccinaţi, scrie Agerpres.

Novavax

„Vaccinarea cu noul ser a început joi în două spitale, iar altele vor urma”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătăţii, Zuzana Eliasova.

Până luni, Nuvaxovid ar trebui să fie disponibil în 46 de centre de vaccinare din întreaga ţară, a precizat ea.

La sfârşitul lunii decembrie, Comisia Europeană a autorizat serul companiei americane ca al cincilea vaccin oficial care va fi utilizat în întreaga Uniune Europeană.

Un nou contract cu Novavax pentru un potențial vaccin împotriva COVID-19

„Cred că oamenii ar putea fi interesaţi să se vaccineze cu un vaccin convenţional”, a precizat Ministrul slovac al Sănătăţii, Vladimir Lengvarsky.

Imunologii slovaci au salutat, de asemenea, introducerea noului vaccin.

„Aştept cu nerăbdare să folosesc Nuvaxovid, deoarece ar putea creşte disponibilitatea slovacilor de a se vaccina”, a afirmat şi Peter Visolajsky, preşedintele sindicatului medicilor.

Spre deosebire de vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna, serul creat de compania americană Novavax utilizează o tehnologie considerată clasică, similară celei folosite pentru producerea vaccinurilor împotriva hepatitei B şi a tusei convulsive, care datează de câteva decenii şi sunt utilizate pe scară largă în lume.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe