Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Studiu: Câinii dresaţi pot depista pasagerii cu COVID din aeroporturi

Viața Medicală
Dorina Novac miercuri, 18 mai 2022, ora 13:04

Câinii dresaţi pot depista cu precizie pasagerii din aeroporturi infectaţi cu SARS-CoV-2, sugerează un nou studiu, transmit DPA şi PA Media.

Oamenii de ştiinţă spun că această metodă de detectare ar putea fi deosebit de valoroasă nu doar în primele etape ale unei pandemii, când alte resurse nu sunt încă disponibile, dar şi pentru a ajuta la ţinerea sub control a unei pandemii în desfăşurare, scrie Agerpres.

caini dresati

Cercetătorii au adăugat că descoperirile lor scot în evidenţă importanţa unei reinstruiri continue a animalelor în contextul apariţiei unor noi variante ale virusului SARS-CoV-2.

Citește și: Câini care depistează pasagerii cu COVID, pe aeroportul din Sibiu

Potrivit datelor preliminare, câinii pot fi instruiţi în câteva săptămâni să identifice mostre provenite de la pacienţi COVID-19 cu un grad de precizie comparabil cu cel al unui test nazal sau faringian.

„Pentru a testa aceste rezultate în condiţii reale, cercetătorii au antrenat patru câini - dresaţi anterior pentru a detecta droguri, mărfuri periculoase sau cancer- să adulmece virusul în primăvara anului 2020. Animalele au adulmecat mostre de piele de la 114 persoane testate pozitiv la coronavirus şi de la 306 testate negativ”, transmite sursa citată.

Potrivit studiului, condus de experţi de la Universitatea din Helsinki, Finlanda, per ansamblu, câinii au reuşit să detecteze virusul cu o acurateţe de 92%.

Cei patru câini au adulmecat 303 pasageri care au sosit pe aeroportul internaţional Helsinki-Vantaa în perioada septembrie 2020-aprilie 2021.

Câinii au identificat în mod corect 296 de mostre negative din 300 (99%) de teste negative şi au identificat trei cazuri pozitive ca fiind negative.

„Câinii pot fi folosiţi atât în locuri cu o prevalenţă ridicată a SARS-CoV-2, cum ar fi spitalele (pentru o scanare iniţială a pacienţilor şi a personalului), precum şi în locuri cu prevalenţă scăzută, cum ar fi aeroporturi sau porturi (pentru scanarea iniţială a pasagerilor)”, potrivit articolului publicat în BMJ Global Health.

Una dintre concluziile importante ale studiului a fost că animalele au înregistrat un succes mai redus în identificarea în mod corect a variantei alfa întrucât au fost dresaţi să detecteze virusul sălbatic.

Etichete: pacienti covid-19 variante ale virusului SARS-CoV-2 caini dresati

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.