Newsflash
Internaționale

Studiu: Reinfectările cu subvariante Omicron sunt rare

de Dorina Novac - feb. 22 2022
Studiu: Reinfectările cu subvariante Omicron sunt rare

Infectările succesive cu două subvariante diferite Omicron ale noului coronavirus sunt posibile, însă astfel de cazuri sunt rare, arată un studiu danez.

În Danemarca, o subvariantă mai infecţioasă de Omicron, cunoscută sub numele BA.2, a „detronat” foarte repede subvarianta originală BA.1, cel mai des întâlnită la nivel mondial, însă până la acest studiu oamenii de ştiinţă nu ştiau dacă o persoană poate fi infectată de ambele subvariante, scrie Agerpres.

studiu Omicron

Noul studiu, coordonat de cercetătorii de la principala agenţie de combatere a bolilor infecţioase din Danemarca, Statens Serum Institut (SSI), arată că persoanele infectate cu BA.1 pot fi infectate şi cu BA.2 la scurt timp după aceea, însă astfel de cazuri sunt rare.

„Am găsit dovezi că reinfectările cu subvarianta Omicron BA.2 sunt rare, dar se pot produce relativ la scurt timp după infectarea cu BA.1”, au declarat autorii studiului.

Potrivit sursei citate, BA.1 şi BA.2 diferă între ele prin aproximativ 40 de mutaţii genetice.

În timp ce BA.2 reprezintă deja 88% din totalul cazurilor de coronavirus din Danemarca, numărul infectărilor cu această subvariantă a început să crească recent şi în Marea Britanie, Africa de Sud şi Norvegia.

Aceste reinfectări îi afectează cel mai mult pe tineri şi pe indivizii nevaccinaţi, cauzând doar forme uşoare de COVID-19, iar niciunul dintre aceste cazuri nu a dus la spitalizări sau la decese, au precizat cercetătorii danezi.

Studiul, care nu a fost deocamdată examinat de alţi cercetători prin procedura peer-review, a descoperit 1.739 de cazuri, înregistrate între 21 noiembrie 2021 şi 11 februarie 2022, de persoane care au fost testate pozitiv de două ori într-un interval cuprins între 20 şi 60 de zile.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe