Newsflash
Internaționale

SUA: vaccinarea anti-COVID, de la vârsta de 6 luni

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - iun. 24 2022
SUA: vaccinarea anti-COVID, de la vârsta de 6 luni

CDC a aprobat recent vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârsta între 6 luni și 5 ani. FDA și-a extins autorizarea pentru utilizare în regim de urgenţă oferită celor două vaccinuri, Moderna și Pfizer-BioNTech.

Experţii Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC) au aprobat sâmbătă, 18 iunie, administrarea vaccinurilor Moderna și Pfizer-BioNTech începând cu vârsta de 6 luni. În cazul vaccinului Moderna, copiilor între 6 luni și 5 ani li se vor administra două doze a câte 25 micrograme, iar în cazul vaccinului produs de Pfizer-BioNTech, copiilor între 6 luni și 4 ani li se vor administra trei doze a câte 3 micrograme.

Anunţul CDC a venit după ce, cu o zi în urmă, la 17 iunie, Administraţia pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA) aducea o completare autorizaţiei pentru utilizare în regim de urgenţă a celor două vaccinuri. Potrivit acesteia, de acum înainte, vaccinul Moderna poate fi administrat și persoanelor cu vârsta între 6 luni și 17 ani (anterior era aprobat doar pentru cei de peste 18 ani), iar Pfizer-BioNTech poate fi administrat și celor cu vârsta între 6 luni și 4 ani (anterior era aprobat doar pentru vârste mai mari de 5 ani).

Un mare pas înainte

Specialiștii consideră această decizie un pas înainte și încurajează părinţii să-și vaccineze copiii și să discute cu medicii despre eventualele nelămuriri. Pre­ședintele Joe Biden a catalogat acest pas ca fiind „monumental”, aproape toţi americanii devenind acum eligibili pentru vaccinare – ceea ce ar fi o zi de ușurare și de sărbătoare pentru părinţii americani. Autorităţile vor monitoriza livrarea vaccinurilor și vor implementa un plan pentru imunizarea populaţiei pediatrice. Părinţii pot solicita informaţii medicilor și farmaciștilor privind disponibilitatea vaccinurilor.

Datele oficiale arată că în aceste condiţii 17 milioane de copii din SUA, cu vârsta sub 5 ani, vor fi eligibili pentru a primi vaccinurile împotriva COVID-19. Specialiștii CDC subliniază că infecţia cu SARS-CoV-2 este prima cauză infecţioasă de deces pentru vârste mai mici de 19 ani. În lipsa vaccinării, în luna martie 2022, copiii aveau un risc de zece ori mai mare de a face boala decât cei vaccinaţi chiar și cu o singură doză.

 29% dintre copiii eligibili sunt vaccinaţi

Deși au acum opţiunea de a-și vaccina copiii, puţini părinţi aleg să facă acest lucru. De exemplu, copiii din grupa de vârstă 5-11 ani erau deja eligibili pentru vaccinare încă din noiembrie 2021, însă doar 29% dintre aceștia au parcurs schema completă de vaccinare, conform datelor CDC. Un sondaj de opinie realizat în rândul părinţilor din SUA și publicat în luna mai a.c. arată că doar 18% dintre părinţii copiilor sub 5 ani și-ar vaccina copiii odată ce vaccinul va deveni disponibil.

Beneficiile vaccinării în cadrul populaţiei pediatrice sunt certe și depășesc riscurile, în special în cazul copiilor din colectivităţi. Reprezentanţii FDA atrag atenţia asupra faptului că numărul de spitalizări la copiii confirmaţi cu COVID-19 și decesele din această cauză sunt îngrijorătoare comparativ cu decesele și spitalizările legate de virusurile influenza. Chiar și în timpul valului cauzat de Omicron a existat un număr relativ crescut de spitalizări în rândul copiilor, mai mare decât numărul spitalizărilor pediatrice înregistrate în sezonul gripal.

 


Notă autor:

https://edition.cnn.com/2022/06/18/health/cdc-covid-vaccine-children-under-5/index.html

https://www.fda.gov/news-events/press-announcements/coronavirus-covid-19-update-fda-authorizes-moderna-and-pfizer-biontech-covid-19-vaccines-children

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe