Newsflash
Internaționale

Substanţă nocivă, larg răspândită în organismul americanilor

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - iul. 15 2022
Substanţă nocivă, larg răspândită în organismul americanilor

Glifosatul, un erbicid controversat despre care se crede că poate contribui la apariţia unor forme de cancer, a fost detectat în probele de urină a peste 80% dintre americani, informează CBS.

erbicidCentrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) a analizat 2.310 probe de urină provenite de la populaţie, în 1.885 dintre acestea fiind detectată prezenţa glifosatului. O treime dintre probe au fost prelevate de la copii cu vârsta între 6 și 18 ani, informează CBS.

Glifosatul este un erbicid utilizat pe scară largă în SUA, însă până în acest moment nu se cunoșteau date exacte privind expunerea la acesta. În urma analizei CDC, se pare că cei mai expuși sunt copiii, această substanţă fiind extrem de dăunătoare și cancerigenă.

În anul 2020, Agenţia de Protecţie a Mediului a arătat că glifosatul nu prezintă riscuri semnificative asupra sănătăţii și, cel mai probabil, nu determină apariţia cancerului la oameni. Însă Curtea Federală a solicitat luna trecută reanalizarea acestui aspect.

Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului, parte a OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), a clasificat substanţa drept „probabil cancerigenă pentru oameni”. Urme ale acestei substanţe au fost identificate într-o varietate de alimente, inclusiv formule de lapte pentru copii, bere organică, vin, hummus și năut.

Citiți și: Keto vs. dieta mediteraneeană în diabet și prediabet

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe