Newsflash
Internaționale

Suplimentele alimentare pot conține cantități mari de levodopa

de Florentina Ionescu - aug. 16 2022
Suplimentele alimentare pot conține cantități mari de levodopa

Specialiștii au descoperit în anumite suplimente naturale valori foarte mari ale unui medicament prescris pentru boala Parkinson, levodopa.

O scrisoare nouă de cercetare publicată în jurnalul JAMA Neurology a raportat că anumite suplimente alimentare pot să conțină valori extraordinar de mari ale unei molecule numite levodopa, care este adesea utilizată în tratamentul pentru boala Parkinson, scrie newatlas.com.

suplimente alimentare

Cercetarea a descoperit că acele cantități de levodopa din anumite suplimente pot varia dramatic de la aproape zero până la, în unele cazuri, valori mai mari decât cele prescrise în mod frecvent în formulele farmaceutice.

Levodopa (sau l-DOPA) este un aminoacid care funcționează ca un precursor natural pentru o varietate de neurotransmițători diferiți, inclusiv dopamina. Levodopa poate ajuta în mod eficient la îmbunătățirea simptomelor motorii la pacienții care suferă de boala Parkinson, precizează sursa citată.

Fiind un aminoacid care se găsește în mod natural, levodopa poate fi găsit și în numeroase plante și ierburi. O sursă deosebit de potentă este o plantă numită fasole catifelată sau Mucuna pruriens. Semințele acestei plante pot conține între 3% și 6% levodopa, așa că ea este adeseori vândută ca supliment alimentar natural ce stimulează dopamina.

Un studiu recent, potrivit sursei citate, a scos la iveală că aproape unul din zece pacienți cu boala Parkinson ia suplimente alimentare cu Mucuna pruriens. Așa că această cercetare nouă și-a propus să cuantifice cât de multă levodopa există în aceste suplimente alimentare nereglementate.

Astfel, au fost analizate 16 suplimente alimentare pe bază de Mucuna pruriens, despre care cercetătorii au raportat că aveau în compoziție niveluri variate de levodopa. Un produs nu conținea cantități detectabile de levodopa, pe când alte suplimente conțineau de la 2 mg per doză până la 241 mg. În general, cantitățile de levodopa găsite în suplimente au fost de cele mai multe ori semnificativ mai mari decât cantitățile enumerate pe eticheta produselor. Potrivit autorului principal al cercetării, Pieter Cohen, cele mai mari cantități de levodopa detectate au fost mai mari decât cele prescrise în mod obișnuit pentru pacienții cu boala Parkinson.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe