Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Terapia psihedelică, un pas uriaș în tratamentele din sfera sănătății mintale

Viața Medicală
Florentina Ionescu luni, 10 ianuarie 2022, ora 17:06

Despre terapia cu psihedelice, oamenii de știință spun că ar putea fi următorul trend uriaș în tratamentele folosite în sfera sănătății mintale.

Dacă nu ați auzit până acum despre substanțele psihedelice și despre faptul că ele ar putea fi folosite ca tratament pentru anumite tulburări din sfera sănătății mintale, 2022 ar putea fi anul care va produce o schimbare în acest sens, scrie medicalxpress.com

substante psihedelice
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels

 

Deși acest tip de tratament nu va fi accesibil pentru orice pacient în 2022, experții spun că ar trebui să ne așteptăm să auzim mai multe noutăți despre acest trend în domeniul wellnessului, care se va extinde anul acesta, dar și după 2022.

„Pentru o vreme îndelungată, psihedelicele au fost un motiv pentru care oamenii se încruntau la auzul acestor substanțe. Noi am crezut că acestea sunt mai degrabă ca drogurile recreaționale, dar privindu-le mai atent, noi am observat că aceste substanțe ar putea fi, într-adevăr, tratamente bune pentru tulburări precum depresia, anxietatea și chiar problemele legate de abuzul de substanțe”, a spus Amy Morin, psihoterapeut și redactor șef al VeryWell Mind.

Dr. Matthew W. Johnson, profesor de psihiatrie și de științe comportamentale, la Universitatea Johns Hopkins și totodată director al Johns Hopkins Center of Psychedelics and Consciousness Research, a observat o creștere graduală a interesului apărut în jurul acestui domeniu, de când el a început să studieze efectele substanțelor psihedelice în 2004, dar tot el spune că a observat „recent o creștere dramatică a interesului” acordat psihedelicelor, arată sursa citată. Iar în următorii câțiva ani, adaugă dr. Matthew W. Johnson, acest interes nu va face decât să crească.

Experții subliniază că psihedelicele vor schimba cursul tratamentului tulburărilor din sfera sănătății mintale. Mai mult, anumite instituții din această ramură încep să se pregătească pentru acest nou trend, deschizând centre specializate pentru a studia aceste medicamente în ceea ce privește capacitatea lor de a ajuta în problemele sănătății mintale.

În 2021, chiar și directorul National Institutes of Health (NIH), Francis Collins, din SUA a ajuns în presă pentru faptul că a adus în discuție beneficiile psihedelicelor ca opțiune terapeutică potențială în tratamentul unor tulburări din ramura sănătății mintale.

Cum funcționează terapia cu psihedelice?

Terapia ce conține substanțe psihedelice este mai mult decât o terapie bazată pe dialog, mai mult decât o experiență în cadrul unei sesiuni de psihoterapie, pentru că ea necesită îngrijire specială și o supraveghere specială care este tipică medicației psihiatrice, explică dr. Matthew W. Johnson.

„Nu este vorba doar despre administrarea unui drog sau medicament. [terapia cu psihedelice] implică o relație terapeutică, în care un pacient este încurajat să se arunce cu capul înainte în experiența aceea și să învețe ceva din acea experiență pe care o are atunci când ia substanța psihedelică și apoi să proceseze acele informații, să le integreze și să le discute în zilele de după tratament”, mai spune dr. Matthew W. Johnson.

Datele sugerează că beneficiile acestei terapii vin, de fapt, din experiența pe care pacientul a avut-o și din reflecția conștientă pe care acesta o are, mai adaugă profesorul citată, spre deosebire de medicamentele folosite în mod tradițional în psihiatrie, cum ar fi antidepresivele, care ar putea să facă pacienții să se simtă mai bine în mod automat.

Experții reamintesc că există o diferență între utilizarea terapeutică și utilizarea în scop recreațional a substanțelor psihedelice.

Citiți aici un material despre un proiect (Awaken) care se desfășoară în România, despre studierea compușilor psihedelici cu potenţial foarte mare în tratarea multor tulburări mentale!

Etichete: terapie psihedelica substante psihedelice sanatate mintala terapie cu psihedelice Psihiatrie

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.