Newsflash
Internaționale

Togo devine prima țară care elimină patru boli tropicale

de Florentina Ionescu - aug. 25 2022
Togo devine prima țară care elimină patru boli tropicale

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății a felicitat recent Togo pentru că a devenit prima țară care elimină patru boli tropicale neglijate.

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a felicitat luni, 22 august, Republica Togoleză întrucât aceasta a fost confirmată ca fiind prima țară care a eliminat patru boli tropicale ignorate devastatoare, se arată într-un comunicat de presă de pe www.who.int

bacterii periculoase togo
Foto: https://pixabay.com/photos/bacteria-microbiology-organism-3658992/

 

Ceremonia în cadrul căreia Togo a fost felicitată a avut loc recent în Lomé. La ceremonie a participat președintele Republicii Togoleze, Faure Gnassingbé. 

OMS felicita TOGO eliminare boli tropicale
Credit foto: https://www.who.int/news/item/22-08-2022-who-director-general-congratulates-togo-on-becoming-first-country-to-eliminate-four-neglected-tropical-diseases

În mesajul său de felicitare, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus a subliniat că dracunculoza, (cunoscută și sub denumirea de boala viermelui de Guineea), elefantiazisul (filarioza limfatică), tripanosomiaza africană (sau boala somnului) și trahomul (conjunctivita granuloasă) au fost vreme îndelungată o povară pentu populația din Togo, iar eliminarea acestor boli infecțioase a constituit „un dar nu doar pentru persoanele din Togo de astăzi, dar și pentru generațiile care vor veni”.

Eliminarea tripanosomiazei africane (boala somnului) în 2020 a coincis cu vârful atins de pandemia de COVID-19, făcând ca eliminarea acestei boli mortale în Togo să fie chiar mai valoroasă în acest context, arată OMS în comunicat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe