Acasă » ACTUALITATE » Internaționale
Turcia începe să ofere populației doza a cincea din vaccinul împotriva COVID-19

La sfârșitul lunii decembrie 2021, autoritățile din Turcia au anunțat că încep să ofere cea de-a cincea doză (booster) a vaccinului împotriva COVID-19.
Ministerul Sănătății din Turcia a început să ofere populației doze booster (doza a cincea) din vaccinurile anti-COVID pentru un grup specific de persoane, au anunțat autoritățile în 31 decembrie 2021.

Indivizii care au primit două doze din vaccinul produs de China, Sinovac, și două doze din vaccinul produs de Pfizer-BioNTech cel puțin cu trei luni în urmă vor putea să obțină o programare pentru a-și face astfel cea de-a cincea doză, scrie www.dailysabah.com. Aceste persoane vor putea să primească doze de vaccin Sinovac, vaccin Pfizer-BioNTech sau din vaccinul produs de Turcia, Turkovac ca doză booster, arată sursa citată.
Turkovac, un vaccin cu virus inactivat pentru COVID-19, dezvoltat de Turcia, este în sfârșit disponibil pentru publicul larg după ce a primit aprobarea pentru utilizarea de urgență. Tot la finalul lunii decembrie, spitalele din marile orașe din Turcia au devenit primele locuri pentru inocularea cu Turkovac, iar în decurs de săptămâni, campania de vaccinare cu vaccinul produs local se va extinde către toate celelalte spitale.
Sursa citată amintește că peste 83% dintre persoanele cu vârsta peste 18 ani din această țară au primit două doze dintr-un vaccin anti-COVID, pe când 91,6% dintre persoane au primit o singură doză de vaccin.