Newsflash
Internaționale

Un nou test de laborator ar putea depista boala Alzheimer

de Dorina Novac - dec. 29 2022
Un nou test de laborator ar putea depista boala Alzheimer

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat o analiză de laborator pentru diagnosticarea maladiei Alzheimer, care nu implică imagistica cerebrală, deseori costisitoare, sau puncţia lombară, o procedură dureroasă.

Dacă este validată, analiza, care presupune prelevarea unei probe de lichid cefalorahidian (LCR) din partea inferioară a spatelui, ar putea permite diagnosticarea mai rapidă a bolii şi începerea mai devreme a tratamentului, scrie Agerpres.

test de sange

Alzheimer este cea mai comună formă de demenţă, însă diagnosticul rămâne o provocare, mai ales în stadiile incipiente ale bolii.

Citește și: Japonia autorizează un test de sânge pentru diagnosticarea bolii Alzheimer

„Directivele actuale recomandă detectarea a trei markeri distincţi: acumulări anormale de proteine amiloide şi tau, precum şi neurodegenerarea - pierderea lentă şi progresivă a celulelor neuronale în anumite regiuni ale creierului. Acest lucru poate fi realizat printr-o combinaţie de imagistică cerebrală şi analiză a LCR”, transmite sursa citată.

Cu toate acestea, o puncţie lombară poate fi neplăcută, iar oamenii pot prezenta dureri de cap sau de spate după procedură, în timp ce imagistica cerebrală este costisitoare şi durează mult timp pentru a fi programată.

„Numeroşi pacienţi, chiar şi în SUA, nu au acces la scanere RMN şi PET. Accesibilitatea este o problemă majoră”, a declarat profesorul Thomas Karikari de la Universitatea din Pittsburgh, Pennsylvania, Statele Unite, care a fost implicat în studiu, referindu-se la Imagistica prin Rezonanţă Magnetică, respectiv Tomografia cu Emisie de Pozitroni.

Dezvoltarea unui test de laborator fiabil ar fi un important pas înainte.

„Un test de laborator este mai ieftin, mai sigur şi mai uşor de administrat şi poate îmbunătăţi încrederea clinică în diagnosticarea bolii Alzheimer şi selectarea participanţilor pentru studiile clinice şi monitorizarea bolii”, a spus Karikari.

Deşi analizele actuale pot depista cu precizie anomalii ale proteinelor amiloide şi tau, detectarea markerilor corespunzători celulelor nervoase afectate, specifici creierului, a fost mai dificilă.

Karikari şi echipa sa internaţională de cercetători s-au concentrat pe dezvoltarea unei analize pe bază de anticorpi, care să detecteze o anumită formă a proteinei tau numită tau derivată din creier, specifică în cazul maladiei Alzheimer.

Ei au testat această analiză pe 600 de pacienţi diagnosticaţi cu Alzheimer în diferite stadii şi au descoperit că nivelurile acestei proteine erau bine corelate cu nivelurile de proteine tau din LCR, putându-se astfel distinge în mod fiabil Alzheimer de alte afecţiuni neurodegenerative.

De asemenea, nivelurile de proteine corespundeau îndeaproape cu nivelul de severitate a plăcilor de amiloid şi a aglomerărilor de tau din ţesutul cerebral la persoanele care au murit cu Alzheimer. Cercetarea a fost publicată în jurnalul ştiinţific Brain.

Următorul pas va fi validarea acestei analize pe o gamă mai largă de pacienţi, inclusiv din medii rasiale şi etnice variate sau care prezintă pierderi de memorie în diferite stadii sau alte posibile simptome de demenţă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe