Newsflash
Internaționale

Un tribunal italian a dispus analiza vaccinurilor anti-COVID pe bază de ARNm

de L. Budin - aug. 1 2022
Un tribunal italian a dispus analiza vaccinurilor anti-COVID pe bază de ARNm

Reclamantul, care a contractat deja boala și care refuză să se vaccineze, vrea să știe dacă serurile conţin „excipienţi de uz non-uman sau periculoşi pentru sănătate”.

Un tribunal italian sesizat de o persoană care se opune vaccinării anti-COVID a dispus analiza în laborator a vaccinurilor pe bază de ARN mesager, a declarat avocata reclamantului, citată de AFP și Agerpres. Aceste analize vor fi efectuate în septembrie.

vaccin-ser-covid

Tribunalul din Pesaro, lângă San Marino, a însărcinat un expert să identifice conţinutul vaccinurilor anti-COVID produse de Moderna şi Pfizer/BioNTech, a precizat avocata Nicoletta Morante. 

În opinia acesteia, este vorba despre „o premieră în Italia, şi poate în Europa”.

Reclamantul, care a contractat deja boala, este un bărbat de 50 de ani care lucrează în sistemul de învăţământ şi a cărui activitate este supusă obligaţiei de vaccinare în Italia. În urma refuzului de a se vaccina, el se află sub sancţiuni administrative, potrivit avocatei sale.

Pe lângă faptul că cere să se stabilească dacă vaccinarea persoanelor vindecate de COVID are efecte, el vrea să ştie ce proteine sunt prezente în aceste vaccinuri şi dacă acestea din urmă conţin „excipienţi de uz non-uman sau periculoşi pentru sănătate”, potrivit plângerii consultate de AFP.

Tratamentul pe bază de ARN mesager permite celulelor să reproducă proteinele prezente în virus pentru a antrena sistemul imunitar să le recunoască şi să le neutralizeze.

În susţinerea plângerii civile înaintate tribunalului din Pesaro, avocata a inclus opinia unui cercetător, prezentat ca fiind un virolog independent, care consideră că vaccinurile ARNm nu îndeplinesc funcţia de protecţie pentru care sunt administrate. Aceste vaccinuri, a scris el în plângere, „nu au conformaţia funcţională declarată”, iar răspunsul imunitar pe care îl generează „este ineficient”.

Alexandru Rafila: vor fi deschise centre de vaccinare în unităţi sanitare

Ministrul Sănătății: se așteaptă 70.000 cazuri de infectare săptămâna viitoare

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe