Newsflash
Internaționale

Vaccinarea anti-COVID asociată şi unui număr mai mic de infecţii asimptomatice

de Dorina Novac - mai 7 2021
Vaccinarea anti-COVID asociată şi unui număr mai mic de infecţii asimptomatice

Vaccinarea a redus dramatic infecțiile simptomatice și asimptomatice cauzate de SARS-CoV-2 la angajații Spitalului de Cercetare pentru Copii St. Jude (SUA), potrivit unui studiu publicat joi în Journal of the American Medical Association.

Studiul este printre primele care arată o asociere între vaccinarea împotriva COVID-19 și mai puține infecții asimptomatice, informează stjude.org.

studiu vaccinare

Cercetarea a fost realizată pe baza vaccinului Pfizer-BioNTech, care a fost administrat angajaților spitalului.

Datele studiilor clinice au sugerat că vaccinarea cu două doze reduce cazurile de COVID-19 simptomatice, inclusiv spitalizarea şi decesul, dar o asociere cu reducerea infecțiilor asimptomatice era neclară.

„Deși sunt necesare cercetări suplimentare, prin prevenirea infecțiilor, inclusiv la persoanele care nu prezintă simptome, există o mare posibilitate ca vaccinarea să scadă transmiterea SARS-CoV-2”, a declarat dr. Diego Hijano, autorul principal al studiului.

La studiu au participat 5.217 de lucrători sanitari care au fost vaccinaţi între 17 decembrie 2020 şi 20 martie 2021. Mai mult de 58% dintre angajați au fost vaccinați în acea perioadă, iar majoritatea au primit ambele doze.

În general, vaccinarea a redus riscul de infecție asimptomatică și simptomatică cu SARS-CoV-2 cu 79% la angajații vaccinați, comparativ cu colegii lor nevaccinați.

„Protecția a fost mai mare pentru angajații care s-au vaccinat cu ambele doze. La o săptămână sau mai mult după administrarea celei de-a doua doze, cei vaccinați au avut cu 96% mai puține șanse decât lucrătorii nevaccinați să se infecteze cu SARS-CoV-2. Când cercetătorii au analizat doar infecțiile asimptomatice, vaccinarea a redus riscul cu 90%”, transmite sursa citată.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe