Acasă » ACTUALITATE » Internaționale
Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Moderna, în ultima fază de testare

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania americană de biotehnologie Moderna a intrat, luni, 27 iulie, în faza a treia a testării clinice.
În prima fază a testării clinice, vaccinul experimental a creat anticorpi pentru toţi cei 45 de voluntari care au participat la studiu, potrivit RIANovosti.
Luni a început a treia etapă a testării, la care sunt așteptați aproximativ 30.000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia vor primi o doză de 0,1 miligrame de vaccin, iar ceilalţi un placebo.
„Ne așteptăm ca acest studiu să arate potențialul vaccinului nostru de a preveni COVID-19, astfel încât să putem învinge această pandemie”, a declarat Stefan Bansel, CEO-ul Moderna, potrivit RIANovosti.
Proiectul pentru vaccinul companiei este susținut de guvernul american, care și-a dublat investiția destinată companiei farmaceutice și a promis aproape 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea vaccinului.
Anterior, compania americană de biotehnologie Moderna a anunțat că prima fază a studiilor clinice cu un vaccin împotriva coronavirusului s-a încheiat cu rezultate pozitive. Astfel, vaccinul a generat un răspuns imun puternic la toți pacienții din primele etape ale studiilor clinice.