Acasă » ACTUALITATE » Internaționale
Vasculita vaselor mici, introdusă ca reacție adversă la vaccinul Janssen

Agenția Europeană pentru Medicamente a transmis recent câteva aspecte importante ale ședinței Comitetului pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență din 7-10 martie a.c.
Câteva dintre aceste aspecte pe care le menționează Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) se referă la vaccinul Janssen împotriva bolii COVID-19. Astfel, experții au introdus vasculita vaselor mici ca reacție adversă la acest vaccin.
Comitetul de siguranță al EMA (Pharmacovigilance Risk Assessment Committee sau PRAC) a recomandat introducerea vasculitei de vase mici cu manifestări cutanate (inflamația vaselor de sânge din piele care poate duce la o erupție cutanată, plană sau în relief, cu zone roșii sub piele și echimoze), ca o posibilă reacție adversă cu frecvență necunoscută în informațiile despre produs pentru vaccinul Janssen împotriva COVID-19 (vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson), se arată pe site-ul anm.ro. Pe acest site al ANMDMR a fost publicată versiunea în limba română a informării EMA pentru profesioniștii din domeniul Sănătății.
Vasculita vaselor mici poate fi cauzată de infecții virale sau bacteriene, precum și în urma administrării anumitor medicamente și vaccinuri. În general, manifestările acestei afecțiuni se ameliorează în mod spontan, în timp, cu îngrijire adecvată.
PRAC a evaluat, în total, 21 de cazuri raportate la nivel global, în contextul celui mai recent rezumat al unui raport privind siguranța, printre care 10 cazuri în concordanță cu definiția stabilită a vasculitei unui singur organ (vasculită care afectează un singur organ).
Pentru majoritatea dintre aceste zece cazuri, nu a fost identificată nicio altă explicație evidentă; opt dintre acestea au apărut la scurt timp după administrarea vaccinului.
Până la 31 decembrie 2021, aproximativ 42,5 milioane de doze de vaccin au fost administrate la nivel global.
PRAC va continua să monitorizeze cazurile de vasculită și va comunica în continuare, atunci când vor fi disponibile noi informații.
Mai multe detalii aici.