Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Vladimir Putin a anunțat că Rusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID din lume

Viața Medicală
Dorina Novac miercuri, 12 august 2020, ora 16:00

Rusia a devenit prima ţară din lume care a înregistrat un vaccin împotriva noului coronavirus, a anunțat, marți, președintele rus Vladimir Putin.

Potrivit Interfax, Vladimir Putin a subliniat că vaccinarea ar trebui să fie voluntară, astfel încât toată lumea să poată beneficia de realizările oamenilor de știință ruși.

vaccin rusia
Sursă imagine: bbc.com

„Trebuie să fim recunoscători celor care au făcut acest prim pas, foarte important pentru țara noastră, în general pentru întreaga lume”, a declarat Președintele rus.

Vladimir Putin a mai spus că vaccinul, dezvoltat de Institutul Gamaleya din Rusia, este sigur și a fost administrat uneia din fiicele sale.

„Știu că funcționează chiar eficient, formează imunitatea puternică și, repet, a trecut de toate verificările necesare”, a afirmat liderul de la Kremlin, potrivit Interfax.

Ministrul Sănătății rus, Mihail Murașko, a spus că testarea vaccinului a demonstrat eficienţă şi o siguranţă ridicată.

Acesta a subliniat că rezultatele testelor arată dezvoltarea unui răspuns imun la toți voluntarii, fără efecte secundare, complicații sau reacții nedorite.

Citește și: Rusia se pregăteşte să înceapă, în octombrie, vaccinarea împotriva COVID-19

Vaccinul va fi produs de Institutul Gamaleya și Binnopharm. Acesta va fi pus în circulaţie de la 1 ianuarie 2021, potrivit Registrului naţional al medicamentului de pe lângă Ministerul Sănătăţii din Rusia, consultat de agenţiile de presă ruse.

Fondul rusesc de investiții directe (RDIF) investește în producerea și promovarea vaccinului în străinătate. Potrivit ministrului, mai multe țări și-au manifestat interesul pentru vaccin.

Amintim că la data de 20 iulie, un al doilea grup de 20 de voluntari a fost externat de la centrul Gamaleya. 

Kirill Dmitriev, şeful Fondului rusesc pentru investiţii directe (RDIF) a mai spus că faza a treia a vaccinului anti-COVID-19 va avea loc nu doar în Rusia, dar și în alte țări, inclusiv în Orientul Mijlociu.

Etichete: vaccin rusia vaccin covid-19 Institutul Gamaleya

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.