Newsflash
Internaționale

Ziua Mondială a Sănătății Orale, marcată la 20 martie

de Florentina Ionescu - mar. 18 2022
Ziua Mondială a Sănătății Orale, marcată la 20 martie

Numită și „World Oral Health Day”, Ziua Mondială a Sănătății Orale este marcată în fiecare an la data de 20 martie.

Această zi pune accentul pe importanța unei sănătăți orale cât mai bune, crește fradul de informare cu privire la bolile cavității orale și încurajează oamenii să aibă o igienă dentară corespunzătoare. 

ziua mondiala sanatatea orala
Sursa foto: https://www.fdiworlddental.org/get-ready-world-oral-health-day-2022-campaign

Marcată anual la 20 martie, Ziua Mondială a Sănătății Orale lansează o campanie cu durata de un an, dedicată creșterii gradului de conștientizare la nivel global cu privire la problemele sănătății orale și cu privire la importanța igienei orale, astfel încât guvernele, asociațiile de pacienți și populația generală să poată lucra cot la cot pentru a avea un zâmbet mai sănătos, scrie wikipedia.org.

Potrivit sursei menționate, din populația întregii lumi, 90% dintre persoane vor suferi de boli ale cavității orale în decursul vieții lor, multe dintre aceste boli putând fi evitate.

Organizată de Federația Dentară Internațională (FDI World Dental Federation - organizația mondială ce reprezintă profesia specialiștilor din medicină dentară), Ziua Mondială a Sănătății Orale implică numeroase campanii ale asociațiilor naționale din domeniul medicinei dentare din întreaga lume, cu activități care au loc în peste 130 de țări.

O sănătate orală precară poate să contribuie la o paletă largă de probleme de sănătate grave, cum ar fi: bolile cardiovasculare, obezitatea, accidentul vascular cerebral, dificultăți respiratorii și chiar naștere înainte de termen în cazul femeilor însărcinate.

Tema de anul acesta

Potrivit www.edudwar.com, „Fii mândru de gura ta” („Be Proud of Your Mouth”) este subiectul ales drept temă pentru o perioadă de trei ani: din 2021 până în 2023. Cu alte cuvinte, în acest interval, este bine să învățăm să apreciem sănătatea orală și să ne tratăm cavitatea bucală cu respect. Principalul obiectiv al Zilei Mondiale a Sănătății Orale este de a încuraja diferiți investitori să facă eforturi pentru a încuraja sănătatea orală excelentă la nivel regional, național și global prin intermediul campaniilor ce cresc gradul de conștientizare în rândul populației.

Bolile cavității orale afectează multe persoane pe întreapa planetă, dar acestea pot fi prevenite prin creșterea gradului de conștientizare, prin educarea publicului și prin diseminarea unor informații corecte. În plus, această zi este marcată și pentru a crește fonduri pentru prevenirea bolilor, pentru diagnosticarea condițiilor medicale ce afectează cavitatea orală și pentru a întări strategiile de tratament.

Românii și serviciile stomatologie în anii pandemiei

În contextul Zilei Mondiale a Sănătății Orale, amintim de rezultatele unui studiu recent. Clinicile Dentare Dr. Ardeleanu au realizat un studiu care a analizat comportamentul populației din urbanul mic privind accesarea serviciilor stomatologice în perioada pandemiei. Absența urgențelor dentare pentru 54% dintre pacienții români sau teama de tratamentele stomatologice, în proporție de 26%, sunt motivele care i-au ținut pe pacienții români departe de cabinetele stomatologice în ultimii 2 ani. Fiind întrebați când au fost ultima dată la stomatolog, 50% dintre cei chestionați au răspuns că au efectuat ultima vizită în 2019, înaintea începerii pandemiei, arată același studiu.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe