Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Abordarea micului pacient - Interviu cu dr. Bozai Damaris

Viața Medicală
Bianca URSU vineri, 18 mai 2018
    Comunicarea între medic și pacient este importantă în toate specialitățile clinice. Dialogul care se inițiază între medic și pacientul său trebuie să fie unul deschis, bazat pe încredere. În cazul medicului pediatru, este esențial ca acesta să inspire încredere atât copilului, cât și părinților acestuia. Despre aceste aspecte am discutat cu dr. Bozai Damaris, medic specialist în pediatrie.

    – Ce v-a determinat să alegeți această specialitate?
    – Din punctul meu de vedere, alegerea unei meserii reprezintă una dintre cele mai importante decizii din viață. Cred că ne naștem cu înclinația naturală de a face anumite lucruri, iar pe parcursul anilor de studiu acestea prind contur. În mod sigur nu am ales această specialitate pentru că ar fi mai ușoară față de cele destinate adultului. Am fost atrasă dintotdeauna de sinceritatea și de energia copiilor și de faptul că ei nu își falsifică niciodată simptomele, nu e ceva psihosomatic, ca și cum ar fi mai mult o acuză psihică pe care ei o transpun în planul corpului. Pe de altă parte, pediatria este o specialitate vastă, care îți dă oricând posibilitatea să te supraspecializezi.

    – Profesați atât în sistemul privat de sănătate, cât și în cel de stat. Care sunt diferențele din punctul de vedere al dotărilor și al metodelor de lucru?
    – Lucrul în echipă este un avantaj foarte mare într-un spital de stat. De exemplu, pentru a ajunge la un diagnostic rapid pe durata spitalizării pacientului se mobilizează o întreagă echipă. Din fericire, am ocazia să activez într-un spital de stat care este bine dotat, unitatea de primiri urgențe fiind echipată la standarde europene. Este o plăcere să lucrezi în astfel de condiții. În sistemul de stat, prioritare sunt vizitele în secție și mai apoi consultațiile. Sistemul privat permite o monitorizare mai bună a evoluției bolii. Un exemplu care vine în sprijinul acestei afirmații este cazul unui sugar cu bronșiolită. Este o boală care nu necesită neapărat internarea și atunci îmi permite să pot trata pacientul de la distanță, dar să îl chem periodic la consultații. Dar sunt și situații în care pacientul vine și pleacă și atunci încerci să faci rapid un profil al diagnosticului. De asemenea, în sistemul privat se pune accentul pe prevenție, în vreme ce la stat te axezi pe boala cu care s-a prezentat copilul și nu ai prea mult timp la dispoziție. Cât despre venituri, există diferențe, dar acestea sunt justificate de cele mai multe ori de volumul de muncă și de responsabilități.

    – Ce sfaturi aveți pentru studenții mediciniști care optează pentru această specialitate?
    – Îi sfătuiesc să facă această alegere dacă iubesc copiii, pentru că este o meserie pe care o faci de dragul pacientului. Să fie conștienți de alegerea lor, pentru că pediatria este o specialitate cu un spectru larg de afecțiuni, trebuie să fie pregătiți pentru provocarea de a cuprinde toate cunoștințele necesare. Consider că un alt factor important îl reprezintă comunicarea. Dialogul este foarte important în relația fiecărui medic cu pacientul, iar primul interlocutor al tău, ca pediatru, este copilul și apoi părinții acestuia, răbdarea fiind un factor esențial.

    – Știu cei mici să descrie simptomele unei afecțiuni?
    – În general, de la vârsta de patru ani încep să descrie foarte bine situația și e o plăcere să port discuții de acest fel cu ei, nu cu părinții.

    – Ce deosebește un copil bolnav de un adult bolnav?
    – Așa cum spuneam, cei mici sunt întotdeauna sinceri. Dar părintele trebuie să aibă încredere în medicul pediatru pentru a ajunge la un dialog deschis. De cele mai multe ori, copilul bolnav este însoțit de un părinte anxios și atunci, prin felul de a aborda lucrurile, medicul trebuie să câștige încrederea părintelui. Un alt aspect important este rezultatul: cu un tratament potrivit, ameliorarea este rapidă la cei mici, în cel mult câteva zile se văd deja rezultate.

    – Care sunt cele mai frecvente afecțiuni cu care se prezintă pacienții la cabinetul dumneavoastră?
    – În mare parte vorbim despre boli digestive și despre bolile respiratorii de sezon, cum ar fi gastroenterocolite, rinofaringite, pneumonii, dar și despre bolile eruptive ale copilăriei.

    – Cum gestionați cazurile mai deosebite? Vă amintiți vreunul?
    – Au fost și cazuri mai deosebite. Am avut copii care s-au prezentat la debutul unei patologii cronice, spre exemplu sugari cu alergie la proteina laptelui. Este o situație destul de dificilă, ce necesită încrederea totală a părintelui, care este foarte speriat. Aici nu mai vorbim de rezultate imediate, se intervine mai întâi prin scoaterea proteinei din alimentația mamei și a copilului. De multe ori se recomandă renunțarea la alăptat și trecerea la o formulă specială de lapte praf. Asta creează o situație dificilă, pentru că puține mame înțeleg. Consider că felul în care este abordat părintele joacă un rol important în cabinetul pediatric.

    – Cum sunt abordați părinții în cazul unui diagnostic greu de acceptat?
    – Medicul trebuie întotdeauna să fie cu un pas înaintea părintelui, să poată prezice reacția acestuia, pentru a ști cum să se plieze și cum să inițieze dialogul. Părintele stabilește o comunicare mai bună cu pediatrul dacă vede în acesta implicare și optimism. O veste poate fi dată în foarte multe moduri, depinde de doctor cum alege să-și câștige încrederea. Și aici intervine minusul în această meserie, faptul că te implici și pui suflet în cazuri.

    – Sunt copii care refuză tratamentul? Cum se gestionează aceste situații?
    – Da, sunt! Soluții se găsesc, de exemplu, pentru cei care nu acceptă un tratament per os există varianta supozitoarelor. Sunt copii care nu acceptă siropurile și atunci acestea pot fi adăugate la un fel de mâncare sau la ceai – recurgem și la variante creative. În pediatrie, comunicarea cu micii pacienți presupune adesea strategii ce implică jocuri și alte activități cu caracter ludic.

    – Ce vârstă a avut cel mai tânăr pacient pe care l-ați îngrijit?
    – Cel mai tânăr pacient pe care l-am avut în grijă avea cinci zile. E interesant să vezi cum intră pe ușă un pacient de cinci zile și apoi unul de 17 ani.

    – Ce obiceiuri ale părinților pot fi nocive pentru copii?
    – Încă din timpul sarcinii, fătul este expus unor obiceiuri periculoase. Obiceiurile alimentare reprezintă un aspect ce trebuie subliniat. Alimentația este esențială pentru dezvoltare în primele o mie de zile din viața unui copil și atunci părinții trebuie să acorde o atenție sporită acesteia. Fumatul face parte și el din categoria obiceiurilor nocive, infecțiile respiratorii recurente ale copilului pot fi urmare a fumatului pasiv. În categoria obiceiurilor periculoase intră și refuzul vaccinării.

    – Aveți cazuri de părinți care refuză să își vaccineze copilul? De ce nu sunt aceștia de acord cu vaccinul?
    – Este foarte greu să convingi un părinte că vaccinarea este spre binele copilului său, dacă acesta crede deja contrariul. Sunt părinți care nu respectă nici schema națională de vaccinare și aici este o problemă, pentru că nu poți refuza asistența medicală unui copil bolnav de bolile care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare. În astfel de cazuri nu trebuie să aduci acuze părintelui, pentru că așa se închide orice mijloc de comunicare.

    – Ce ar putea să facă mai mult medicii în acest sens?
    – Cred că ar trebui să se pună accentul pe campaniile provaccinare în care să intervină medici care au ceva de spus. Din punctul meu de vedere, părinții au mai multă încredere într-o afirmație dacă aceasta este făcută de un medic cu experiență. Cred că profesioniștii din sănătate ar putea contrabalansa toate opiniile antivaccinare vehiculate în spațiul on-line.

    – Cum colaborați cu colegii din alte specialități?
    – În sistemul de stat, colaborarea este mult mai facilă și rapidă, echipa interdisciplinară se sincronizează și acționează, în timp ce la privat, pentru toți ceilalți medici, îți trebuie programări.

    – În ce măsură participați la cursuri de formare, instruire?
    – Există cursuri postuniversitare care ne ajută să aducem permanent îmbunătățiri actului medical. De asemenea, încerc să fiu prezentă cât mai mult la diferite congrese. Un medic are mereu de învățat câte ceva.

    – Tot mai mulți medici aleg să plece din țară. Dumneavoastră de ce ați ales să rămâneți?
    – Sunt de părere că generația tânără poate să facă o schimbare în sistemul medical din România. Cu siguranță cei care pleacă au diverse nemulțumiri, fie legate de venituri, fie de sistem, dar cred că nu ar trebui să uităm că meseria este doar un aspect al vieții. Împlinirea pe plan profesional nu trebuie să devină o prioritate obsesivă.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.