Newsflash
Interviuri

Anca Mizumschi: „Încerc să deschid porţi în oameni”

de L. Budin - ian. 13 2023
Anca Mizumschi: „Încerc să deschid porţi în oameni”

Absolventă de Medicină și de Psihologie, autoare consacrată, Anca Mizumschi continuă să scrieși de peste ocean în limba română. În primul ei roman, lansat recent, personajele apar pe rând în prim-plan, ca într-un carusel, cu un mesaj despre efemeritate și armonie.

carte-ancaMizumschi2

De ce ai ales să urmezi Medicina și nu te-ai dus la Filologie? Spuneai undeva că scrii poezie de la vârsta de 5 ani...

Am trăit și am fost studentă în anii cei mai crunţi ai dictaturii lui Ceaușescu, când cenzura era feroce. Iar părinţii mei, medici fiind, m-au supus, oarecum, unei presiuni. Argumentul final al tatei a fost că, și în dictatură, la patul bolnavului nu poate nimeni să-ţi spună ce diagnostic să pui. Și mi-a mai zis că a fi medic e o meserie privilegiată, în sensul că toată lumea are nevoie de tine și ţi se acordă, chiar și într-o dictatură sumbră, un dram de respect.

Care a fost parcursul tău profesio­nal după Revoluţie?

Să nu fi fost în anul VI la începutul lui ,90, aș fi renunţat la Medicină. Și nu pentru că nu mi-am dorit meseria asta, dar ai mei îmi spuneau mereu că e o profesie cu o mare responsabilitate socială – iar eu nu mă simţeam în stare de lucrul ăsta, vocaţia mea era în altă direcţie. Mi se părea că aș fi o impostoare ca medic. Am făcut stagiatura obligatorie la Spitalul Sfânta Maria din București, apoi am lucrat în presă și cu diverse edituri. Inclusiv la „Viaţa Medicală” am colaborat, în ultimul an de studenţie.

Și ai mai făcut o facultate.

Am făcut Psihologia mult mai târziu, când am vrut să-mi deschid cabinet de psihoterapie.

Limpezime și rigoare

Ce te-au învăţat anii de facultate la UMFCD?

Am rămas cu un mod de-a gândi: îmi doresc limpezime combinată cu un soi de rigoare atunci când fac niște afirmaţii. Medicina ne învaţă că există niște mecanisme psihopatologice după care funcţionăm și că scopul final este menţinerea homeostaziei. Suntem construiţi pentru echilibru.

Se reflectă învăţămintele acestea în opera ta literară?

Întotdeauna. Încerc să construiesc lumi din postura observatorului. În sensul că nu dau indicaţii și soluţii, încerc, prin ceea ce scriu, să deschid porţi în oameni. Încerc să descriu universul așa cum e și să văd care-s sursele acestui echilibru, ale acestei homeostazii.

anca_mizumschi

Ce te inspiră?

Surse de inspiraţie sunt peste tot, dar eu am o teorie. Cred că, atunci când cineva spune „ce mult mi-a plăcut poemul acela” sau „fragmentul acela de proză”, de fapt vorbește de ceva care era deja în el. Percepem arta pe principiul rezonanţei.

Ce te-a inspirat să scrii primul tău roman, „Cei care cumpără stele”?

Cartea are trei piloni. În Arizona, unde trăiesc acum, se organizează cel mai mare târg de pietre semipreţioase din lume. Mi-am luat niște cărţi despre roci, despre energiile lor, și le-am citit fascinată, mi s-au părut foarte poetice. Al doilea pilon vine din Istanbul. Acum câţiva ani, Catedrala Hagia Sofia a fost transformată din muzeu în moschee. Tot mozaicul acela bizantin superb fusese acoperit cu fâșii de catifea neagră, cu litere aurii din Coran. Nu putuseră însă acoperi o frescă a Fecioarei Maria, care se uita în jos – pe mine imaginea m-a izbit. Pentru că am văzut cum fiecare imperiu se naște, crește, moare și vine altul care face la fel. Imaginea aceea mi s-a părut o expresie a perisabilităţii civilizaţiilor și puterilor politice, care se cred nemuritoare, dar, de fapt, sunt extrem de fragile. În fine, al treilea pilon s-a format în perioada COVID. Stând în casă, am început să mă uit masiv la filme documentare, și așa am văzut un documentar despre primul împărat al Chinei, cel cu armata de tera­cotă. Care spunea despre el însuși că e Fiul Cerului și care-și dorea nemurirea.

Și ai inclus povestea undeva, în roman...

Cartea începe cu un bijutier care percepe vibraţiile metalelor și pietrelor preţioase și care trebuie să caute un fragment de meteorit pentru a asigura nemurirea unui om politic. Dar, la un moment dat, am simţit efectiv că nu mai scriu eu cartea, că fiecare personaj își continuă singur destinul.

Cetăţean al lumii

Cum s-a petrecut ieșirea ta din spaţiul literar românesc?

America are cea mai competitivă piaţă de carte din lume. Noi, în România, suntem cumva nealiniaţi la viteza vremurilor. Când am ajuns în SUA am luat, metaforic vorbind, un pumn în faţă. M-am scurs cum se scurge parbrizul de securit de la mașină. M-am ridicat de jos și am încercat să fac ceea ce se face în arta japoneză a lipirii cioburilor cu aliaj din aur: să transform șocul în versatilitate.

Cum ai făcut trecerea de la poezie la roman?

N-am mai scris poezie din 2016. Doi ani mai târziu, publicam „Ţara mea suspendată” – eseuri despre exil și ruptură. „Cei care cumpără stele” e, dimpotrivă, o carte a inserţiei într-un univers în faţa căruia suntem egali.

carte-ancaMizumschi1

Acesta e mesajul principal al romanului?

La lansarea de la Oradea, Dan-Liviu Boeriu m-a întrebat dacă, dat fiind că sunt atât de multe pesonaje care se împletesc, nu mi-a fost teamă că se va pierde mesajul cărţii. Am zis că nu, fiindcă nu cred că există un mesaj unic. Fiecare citește romanul ăsta în mod diferit.

Cartea aceasta nu te împacă și pe tine însăţi cu exilul?

Cuvintele au putere vindecătoare, inclusiv pentru mine, ca scriitor. E lecţia aceea de integralitate: mă simt acum un cetăţean al lumii. Iar povestea de secol XVI din carte mă rupe, ne rupe, cumva, de presiunea cotidianului – război, recesiune economică.

Iluzia numită Marcel-35

De ce ai simţit nevoia ca romanul să aibă un substrat istoric?

Îndrăgesc scrisul lui Amin Maalouf și admir modul în care știe să amestece elemente reale de istorie cu elemente fantastice. Iar în secolul al XVI-lea am nimerit cu totul întâmplător. Dar pe măsură ce l-am studiat, mi-am dat seama că a fost unul fabulos: Renașterea italiană, apogeul Imperiului Otoman, întoarcerea dinastiei Ming, marile descoperiri geografice... Un secol care corespunde conceptului de universalitate, de amestec de culturi.

Cum a fost la lansare? Ai făcut un turneu prin toată ţara.

În spatele acestui roman a existat un efort uriaș. Am auzit niște comentarii destul de acide pe Facebook, de genul „scriitorii ăștia se autopromovează până la saţietate”. Mărturisesc sincer că mi-aș fi dorit să facă altcineva pentru mine lucrul acesta. Am făcut rezervări de bilete de avion, de hoteluri, am condus mașina preţ de nouă ore, am cărat cărţi cu rucsacul, am scris zeci de e-mailuri. Îi sunt, în același timp, recunoscătoare Editurii Trei, pentru că se implică mai mult decât alte edituri pe partea de promovare.

Munca de culise a fost legată inclusiv de titlul cărţii.

Iniţial, am botezat romanul „Cartea simţurilor”, dar am aflat că mai fuseseră publicate cărţi cu denumirea asta. Au urmat câteva luni în care am trimis e-mailuri, m-am sfătuit cu mai multă lume. Am dat peste titlul final întâmplător. Există site-uri care vând stele – de fapt, iluzii, pentru că astrele, pe măsură ce sunt descoperite, primesc în nomenclatorul oficial o combinaţie de cifre și litere. Iar un ziar online titra: „A cumpărat Steaua Polară și a numit-o Marcel-35”. Și mi-am dat seama că între bărbatul care a botezat un astru important cu numele lui, dorindu-și nemurirea, și primul împărat al Chinei, Fiul Cerului, nu e nicio deosebire și că toţi suntem la fel.

Ce planuri ai?

Să scriu. Evident, voi scrie până la sfârșitul vieţii numai în limba română, e cordonul ombilical care mă leagă de ţară și definește ceea ce sunt: un scriitor român.


Pe aceeași temă:

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe