Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Artificii şi compromisuri

Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU joi, 30 aprilie 2015

Specialistă în medicină internă de doi ani, dr. Camelia Moruju este unul dintre sutele de medici tineri din România pe care sistemul îi împinge, treptat, spre un plan B.Momentan, lucrează la o policlinică privată în Craiova, unde a făcut facultatea şi rezidenţiatul. Dar se gândeşte din ce în ce mai serios să plece din ţară. În lipsă de resurse, nu poate fi medicul care vrea să fie pentru pacienţii ei.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
   De ce medicina internă?
   – În România, când termini facultatea, eşti foarte debusolat, nu prea ştii încotro s-o apuci, ce ţi s-ar potrivi. Voiam cel mai mult cardiologie, dar nu am avut o notă foarte mare. Când am dat eu, trebuia să fii în primii 50 ca să poţi alege cardiologia. Aşa că am mers pe medicina internă, nu voiam să rup legătura cu cardiologia. Celălalt motiv a fost că, în facultate, profesorul cu care am făcut semiologia medicală era internist şi pe mine m-a impresionat mult. Mi-au plăcut enorm stagiile de semiologie medicală, felul lui de a lucra, cum se purta cu bolnavii.

 

   Cu ce probleme v-aţi confruntat în perioada rezidenţiatului?
   – În primele luni de rezidenţiat eşti puţin dezamăgit. Primul şoc pe care îl ai este cât de mult timp trebuie să aloci unor activităţi care nu au, de fapt, legătură cu pregătirea ta. Să codifici boli, să treci diagnostice pe foile de externare, multă scriptologie. Te-ntrebi dacă aşa va fi tot rezidenţiatul: o să devii medic sau secretar? La început asta faci. Ai foarte puţin timp să vorbeşti cu pacientul, să stai cu medicul îndrumător de stagiu, să ţi se explice multe lucruri. Dar treptat lucrurile se mai schimbă. Începi să devii mult mai orientat, să îţi stabileşti priorităţile ca medic rezident, înveţi să te descurci, să acorzi timp şi pacienţilor, şi învăţării. Asta presupune să stai mai mult la serviciu, chiar până seara târziu. Dimineaţa încercam să stau cât mai mult cu medicul cu care lucram eu. Pe unde se ducea mergeam după dânsul. Ca să învăţ. Şi după-amiaza până seara târziu rămâneam să mă ocup de hârtii.

 

 – Cum v-aţi descurcat financiar?
– Unul dintre motivele pentru care am ales să fac rezidenţiatul în Craiova a fost aspectul financiar. Mi-aş fi dorit foarte mult să îl fac în Bucureşti sau în Cluj, dar ştiam de la colegii mai mari care au terminat facultatea aici şi au mers apoi în Bucureşti, Cluj sau Timişoara, că nu au reuşit să se descurce cu banii. Şi au fost nevoiţi să se transfere din nou în Craiova. Salariile erau foarte mici. Când am intrat eu în rezidenţiat, în 2007, salariul era în jur de 450 de lei. Apoi a mai crescut treptat, dar era oricum greu să te descurci, dacă plăteai şi chirie. Am rămas în Craiova, am stat aici cu părinţii şi nu plăteam chirie, nu plăteam mâncare. Din banii mei nu acopeream decât drumul până la spital, cărţile de specialitate şi participarea la congrese. Toţi banii mergeau practic către pregătirea mea. Din anul trei de rezidenţiat aproape s-au dublat salariile, dar norocul meu a fost că am avut susţinerea părinţilor şi că nu am avut alte obligaţii. Nu eram căsătorită, nu aveam copii, am stat cu părinţii care nu mă puneau să contribui financiar la cheltuielile casei. Aşa că puteam să investesc toţi banii în pregătirea mea. Nu reuşeai să faci mare lucru cu banii, să plăteşti rate la apartament sau maşină în niciun caz. Iar pentru colegii cu familie, cu copii, era mult mai greu. Dacă nu avea soţul sau soţia un salariu mai mare, era aproape imposibil. De aceea, foarte mulţi colegi de grupă au plecat în străinătate după rezidenţiat.

 

   Aţi luat în calcul această variantă?
   – Da, m-am gândit de multe ori. Am avut oportunitatea de a pleca de mai multe ori, dar mereu m-au ţinut aici alte lucruri. Nu am avut curajul, poate. Şi mai ales m-a ţinut aici familia, sunt foarte legată de ei şi au avut nevoie ca eu să rămân.

 

   Ce oferă sistemul medical din România unui medic aflat la început de drum?
   – Nu cred că îi dă prea multe motive să rămână în ţară. Majoritatea celor care termină medicina îşi doresc să lucreze în alt sistem, pentru că acesta nu îţi oferă mai nimic. După ce termini rezidenţiatul, este foarte greu să îţi găseşti un loc de muncă la stat. A fost perioada cu posturile îngheţate... Majoritatea se orientează spre sistemul privat. Doar că sistemul privat în unele oraşe din România este bine dezvoltat, în Craiova încă este la începuturi. Şi în sistemul privat e greu când eşti tânăr, nu te cunoaşte nimeni, nu te caută, nu ai pacienţi. Trebuie să faci multe compromisuri până când îţi găseşti locul, până ajungi să faci ceea ce ai visat. Cred că visul fiecărui rezident e să ajungă un doctor mare şi să aibă mulţi pacienţi pe care să îi ajute. Dar sistemul este construit în aşa fel că nu poţi să faci ce ţi-ai dorit indiferent  unde ai lucra.

 

   Lucraţi în sistemul privat chiar de când aţi încheiat rezidenţiatul?
   – Da, a fost mai uşor să găsesc un post aici, într-o policlinică privată. Vin mai mult bolnavi cronici la noi, patologia acută ajunge de obicei la spital. E mică policlinica, dar ne descurcăm. Avem minimul necesar. Cel puţin pentru orientarea pacientului. Ce ne depăşeşte trimitem către spitalul judeţean. Dar şi aici apar dificultăţi. Pentru că un medic tânăr nu şi-a format încă relaţii cu medicii din spital. Adică să îi suni şi să îi rogi să te ajute cu un anumit pacient care are nevoie de internare sau de sprijin pe diagnostic.

 

   Veţi încerca din nou să intraţi în sistemul de stat?
   – Încă nu. Mă gândesc să plec din ţară. Momentan fac a doua specialitate, cardiologia. Tocmai în ideea că pot să mă descurc mai uşor, inclusiv în străinătate.

 

   Şi aveţi timp?
   – E greu, muncesc toată ziua. Dimineaţa merg la stagiile de pregătire pentru rezidenţiat, după-amiază vin la policlinica. Sunt zile în care nu pot rămâne până la sfârşit la stagii, aşa că recuperez în alte zile libere: sâmbăta, duminica. Nu ştiu dacă voi reuşi să termin rezidenţiatul în cardiologie, dar încerc. Şi voi căuta să plec în străinătate, dacă se iveşte ocazia. Poate vor merge lucrurile mai bine şi în ţară, eu îmi doresc să rămân în România şi să fac lucruri bune, dar tot timpul trebuie să existe şi planul B, de rezervă. Să nu rămân pe drumuri, să mă pot descurca.

 

   Ce ar trebui să facă statul român ca să îi ţină pe medicii tineri în ţară?
   – Sunt foarte multe de schimbat. Nu numai creşterea salariilor, ci tot sistemul de sănătate să fie pus la punct, astfel încât, indiferent unde ai lucra, să poţi să îţi faci meseria aşa cum ai învăţat, să faci tot ce trebuie pentru un pacient, să nu fii nevoit să faci tot felul de artificii şi de compromisuri, să ştii că ai putea să faci mai multe pentru pacientul respectiv. Pentru că medicina a avansat atât de mult şi, din păcate, în spitalele din România lucrurile au rămas atât de învechite, de în urmă, nu s-a ţinut pasul. E destul de greu să îţi faci meseria aşa cum ai învăţat în condiţiile care ţi se oferă. De exemplu, când eram rezidentă şi aveam un caz de pneumonie bacteriană, reuşeai să îi faci explorările paraclinice, radiografia, dar apoi, pentru confirmarea etiologiei exacte trebuia să faci examen de spută, bacteriologic şi ştiai că nu se poate, nu se lucrează în spital. Trebuia să începi să tratezi pacientul empiric. Presupuneai ce agent microbiologic este implicat şi te gândeai ce spun ghidurile pentru tratament. Şi-apoi vedeai că la farmacia spitalului nu există antibioticul de care ai tu nevoie. Nici prima variantă, nici a doua, nici a treia, îi dădeai ce-aveai la farmacie. Dacă avea el cum să îşi cumpere, era bine. Dar majoritatea nu aveau. Dacă aveai pe-acasă să mai aduci medicamente, sau dacă puteai să îi faci rost într-un anumit fel…

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.