O creștere a numărului asistenţilor medicali ar putea fi dublată de o reevaluare a rolului acestora, cu beneficii precum extinderea asistenţei primare și a îngrijirilor acordate bolnavilor cronici. Schimbarea modelului de îngrijiri necesită încrederea clinicienilor, susţinerea politicului, programe educaţionale și, nu în ultimul rând, continuitate. Am aflat toate acestea de la Howard Catton, CEO al Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN)*. Specialistul a participat la întâlnirea comună a liderilor organizaţiilor medicilor, asistenţilor și medicilor dentiști din ţările Uniunii Europene și din SUA, organizată la București, în 21 și 22 martie, în contextul exercitării de către România a Președinţiei la Consiliul UE.

Cât reprezintă asistenţii medicali din totalul forţei de muncă din sănătate la nivel global?
Forţa de muncă din sănătate înseamnă 40 de milioane de oameni, dintre care 22 de milioane sunt reprezentaţi de asistenţi medicali și de moașe. Noi încercăm să organizăm serviciile de sănătate în jurul a ceea ce-și doresc oamenii, servicii centrate pe pacient, pentru a îmbunătăţi sănătatea publică și stilurile de viaţă și pentru a gestiona crizele de sănătate legate de intervenţia omului sau de dezastrele naturale – vedeţi ce se întâmplă în Mozambic, migraţia din Orientul Mijlociu. Pentru a le gestiona cu succes, ai nevoie obligatoriu să investești, să susţii și să-ţi folosești personalul medical format din asistenţi medicali.
Cum ar putea fi aceștia implicaţi mai eficient?
În multe ţări am văzut cum nursingul crește și se extinde: primul contact pentru asistenţa primară poate fi un asistent medical practicant, cu competenţe extinse, care preia tot mai mult din responsabilitatea prescrierii de medicamente. Astfel sunt gestionate persoanele cu boli netransmisibile. Vorbim de asistenţi care se specializează, de exemplu, în diabet, oncologie. Asistentul este primul cadru medical pe care îl vede o persoană cu o boală cronică. Iar în zonele îndepărtate, el poate fi singurul profesionist în sănătate disponibil. Această dezvoltare face ca, adeseori, modelul de servicii să fie construit având la bază asistentul. Nursingul se dezvoltă și se extinde, dar nu doar pentru că asistenţii vor să se specializeze, ci pentru că acest lucru aduce calitate și cost-eficienţă.
Ce rezultate au aceste modele?
Pacienţii sunt foarte receptivi la faptul că furnizorul de servicii de sănătate primară este asistent medical, gradul de satisfacţie fiind destul de mare. Există și studii privind siguranţa actului medical și ele arată că asistenţii care recomandă teste de diagnostic fac acest lucru în mod corespunzător. Aceasta nu este însă o cale de a înlocui medicii cu asistenţii, ci înseamnă folosirea la maximum a potenţialului acestora. Următorii ani reprezintă o reală oportunitate pentru asistenţi. În ianuarie, la ședinţa boardului executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), directorul general a recomandat ca anul 2020 să fie anul asistentului medical și al moașei.

Boardul a susţinut această propunere, care ar trebui ratificată în luna mai. Anul 2020 este important și pentru că se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Florence Nightingale (n.r.: fondatoarea nursingului mondial). Însă directorul OMS a făcut această recomandare pentru multe dintre motivele deja enunţate. Jumătate din populaţia lumii nu are acces la o asistenţă medicală de bază. Demersul OMS vine pentru a extinde asistenţa medicală primară, iar asistenţii medicali sunt o parte fundamentală a acesteia. Deci anul 2020 va însemna o aducere în atenţie a asistenţilor medicali, nu de dragul luminii reflectoarelor, ci ca să folosim acel an pentru a arăta și analiza ce fac asistenţii, ce pot face ei și care ar fi susţinerea de care au nevoie pentru a livra acele lucruri.

Soluţii pe termen scurt și lung

Cum poate fi rezolvată problema personalului insuficient?
Știm că multe ţări cu deficit de personal vor recruta din alte ţări și nimeni nu poate sta în calea unui asistent medical care dorește să se mute. Dar aceasta este o soluţie pe termen scurt și e valabilă atât pentru asistenţi, cât și pentru medici și fizioterapeuţi. Știm că populaţia îmbătrânește, deci trainingul mai multor profesioniști și reţinerea lor în ţară sunt aspecte esenţiale. Iar ce trebuie să faci pentru a păstra oamenii în ţară – da, are legătură cu salariul, dar și cu condiţiile de muncă, cu posibilitatea de a-și dezvolta cariera, cu politici prietenoase care privesc familia și echilibrul muncă-timp liber, cu a fi respectat de organizaţia din care faci parte. Pentru a face lucrurile să funcţioneze, trebuie să acorzi atenţie tuturor acestor aspecte. Apoi trebuie să ne asigurăm că susţinem dezvoltarea asistenţilor pentru a obţine roluri extinse. Și mai este un aspect importat în viitorul apropiat: creșterea numărului de lideri în nursing. Ca director al OMS, Tedros (n.r. Adhanom Ghebreyesus) a dat un exemplu – la venirea lui la conducerea organizaţiei, erau foarte puţini asistenţi care lucrau pentru OMS și nu exista un Chief/Lead Nursing Officer. Acum lucrurile s-au schimbat. La nivel naţional, liderii asistenţilor medicali oferă consiliere decidenţilor de top în domeniul politicilor de sănătate, pentru că soluţiile la provocările cu care se confruntă aceste ţări se bazează pe asistenţii medicali, iar politicile trebuie să reflecte contribuţia lor.
Cum este afectat pacientul de lipsa de personal?
Există un studiu care arată că, dacă ai prea puţini asistenţi, rata infecţiilor intraspitalicești și a greșelilor medicale crește, la fel și frecvenţa unui fenomen numit „failure to rescue”: atunci când starea pacientului se deteriorează, asistenţii sunt primii care pot observa acest lucru. Este, deci, esenţial să ai personal suficient, pentru că atunci ei vor putea anunţa medicul, pentru a iniţia o intervenţie. Când asociaţiile de asistenţi își întreabă membrii care sunt cele mai importante probleme de care se lovesc, pe primul loc între priorităţi apare nevoia de a avea suficient personal pentru a livra îngrijiri de calitate și sigure. Studiile arată că atunci când ai prea puţini asistenţi medicali, acest lucru are consecinţe negative majore și asupra sănătăţii și stării de bine a asistenţilor – burnout, stres, îmbolnăvări, absenţe de la serviciu. Să ai suficienţi asistenţi medicali bine pregătiţi, cu abilităţile și susţinerea necesare este un factor esenţial pentru retenţia personalului, care astfel poate să facă ceea ce a fost învăţat să facă.
Și atunci, de ce nu se rezolvă problema?
Problema în toate acestea este că, întrucât asistenţa medicală în sine este un business scump, iar asistenţii medicali reprezintă partea cea mai mare a forţei de muncă în healthcare, nursingul în ansamblu poate fi costisitor. Dar vedem tot mai mult la organizaţiile internaţionale și la Naţiunile Unite că acest cost pe care-l reprezintă forţa de muncă în asistenţa medicală este de fapt o investiţie: oamenii rămân mai mult timp în postul respectiv, pot avea grijă și de familie, nu își vor lua concedii de boală. Iar această încercare de a schimba viziunea politică, cum că este o investiţie, nu un cost, este mai ușor de spus decât de făcut. Dar este important să subliniem argumentele din spatele acestei idei.

Educaţie continuă

Ce presupune supraspecializarea asistenţilor medicali?
Există programe educaţionale care susţin dezvoltarea lor în domenii ca diabetologie, oncologie etc. Iar aici intervine rolul important al educatorilor în sănătate, al facultăţilor și al departamentelor în cadrul școlilor pentru asistenţi. Acesta este încă un aspect care ţine de siguranţa pacientului, să fii îngrijit de un asistent care are specializare în domeniul respectiv.
Cum este aleasă supraspecializarea?
Aceasta se poate face în funcţie de interesul fiecăruia, dar și în funcţie de nevoile sistemului de sănătate și, deci, de specializările pe care autorităţile le pun la dispoziţie. De exemplu, pentru bolile netransmisibile, începem să construim viitoare modele de îngrijire în jurul asistenţilor, dar avem nevoie ca decidenţii să seteze o direcţie clară în ceea ce privește programele educaţionale, pentru a susţine asistenţii să preia acele roluri. Avem niște exemple impresionante din Statele Unite. Magazinele Wallmart au centre de asistenţă primară în incinta supermarketurilor, în care personalul e format din asistenţi medicali și tot ei conduc aceste puncte de ajutor. În Marea Britanie, linia telefonică de tip help-line este deservită de asistenţi medicali, ei îţi răspund de la capătul firului. Au pregătire de specialitate și urmează protocoale. Ei fac adeseori o primă evaluare, un triaj, iar uneori dau un prim sfat medical. Dar dacă acea persoană trebuie să ajungă la un medic, se vor asigura că ajunge. Mai este un exemplu interesant: în Australia, au realizat că este nevoie de ajutor pentru numărul mare de persoane care aveau o cădere psihică majoră. Așa că au adus asistenţi medicali specializaţi în îngrijirea psihiatrică în centrele telefonice, iar acesta a fost un lucru foarte eficient.

Provocarea majoră

Publicul plasează asistenţii mai degrabă în spitale decât în cabinete.
Așa este, dar, de exemplu, oamenii pot fi îngrijiţi acasă sau aproape de casă, în centrele comunitare, iar ei doresc acest lucru. Este și mai eficient financiar. Însă, atenţie, oamenii care sunt acum în nursing homes reprezintă cazuri mai complexe decât erau în trecut, mie îmi amintesc de cazurile care erau în spital în anii 1980. Așa că au nevoie de asistenţi pregătiţi corespunzător. Nu știu cum este aici, dar o să vă dau un exemplu din Marea Britanie: într-un spital, un asistent îngrijește aproximativ șapte pacienţi, în vreme ce într-un nursing home, raportul este de 1 la 20–25 de persoane.

Deci avem serios de lucru pentru a ne asigura că avem asistenţi în centrele comunitare. În viitor poate că nu vom avea nevoie de atâtea spitale, dar vom avea nevoie de mai multe astfel de centre și trebuie să ne asigurăm că sunt dotate inclusiv cu oameni. Iar aceasta este o provocare majoră. Pentru a face acest transfer de resurse, politicienii trebuie să fie cu adevărat curajoși. Populaţia poate fi un pic sceptică în legătură cu această schimbare, de aceea poate fi necesar ca o scurtă perioadă să coexiste modelul de spital cu cel de asistenţă în comunitate, pentru a putea demonstra cum funcţionează acesta din urmă și pentru a clădi încrederea populaţiei și a politicienilor. Pe termen lung, în mod clar înseamnă o economie, iar pentru pacienţi – servicii de calitate.

Dincolo de politic

Putem replica unul dintre exemplele celorlalte ţări, în care acest sistem a funcţionat?
Este dificil de spus, pentru că depinde întotdeauna de context. Dar ce e important de știut este că ai nevoie de asistenţi, medici, fizioterapeuţi care să fie în avangarda acestui design, ei trebuie să fie convinși că acest model de îngrijire este cel mai bun pentru pacienţi. Pacienţii sunt mai bine îngrijiţi, iar munca ta este mai coordonată, timpul este mai bine folosit. Dacă schimbarea este impusă politic, oamenii sunt suspicioși, dar dacă ai dovezi că este eficient... Este important ca profesioniștii să conducă aceste demersuri, pacienţii să fie ascultaţi, nevoile lor să fie cunoscute, iar politicienii să fie pregătiţi să susţină cu finanţare pentru o anumită perioadă și nu să-și apere spitalul din zona lor – spun asta din experienţă, am văzut întâmplându-se. Unele sisteme naţionale de sănătate nu au dezvoltat planuri de sănătate în acest sens. Este timpul să dezvoltaţi un astfel de plan care să se extindă dincolo de politic, iar organizaţiile implicate să lucreze împreună. Și nu mă refer doar la organizaţiile din zona sănătăţii, ci și la organizaţii nonguvernamentale, private, astfel încât atunci când liderii politici se schimbă la nivel central și local, reprezentanţii organizaţiilor să poată spune: „Avem acest plan și ne ţinem de el”.
Ce părere v-a făcut întâlnirea din București?
Ce cred că este puternic la întâlnirea de azi este că a avut loc între asistenţi medicali, medici, dentiști, care au discutat provocările de care se lovesc. Ei vor discuta apoi separat, în cadrul grupurilor profesionale de care aparţin, apoi se vor reuni într-o întâlnire comună. Este un bun model de colaborare interdisciplinară. Subiectele de pe agenda programului sunt cele abordate în toată lumea: siguranţa pacientului, utilizarea tehnologiei... Poate că nu realizăm, dar problemele cu care ne confruntăm transcend graniţele, tot așa cum o graniţă nu va opri un microorganism. Din acest motiv trebuie să faci asta interdisciplinar și interstatal, pentru că graniţele nu mai există. Iar discuţiile de azi au oferit exemple din statele europene. De exemplu, invitaţii din Spania au prezentat experienţa lor, cei din Irlanda au intervenit cu observaţiile lor.