Dr. Andi Rizoiu este medic specialist dermato-venerologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. A absolvit UMF „Carol Davila” în 2007 şi a făcut pregătirea din timpul rezidenţiatului la Spitalul Clinic Colentina, iar apoi a hotărât să se întoarcă în oraşul său natal, Buzău. Nu consideră emigrarea o opţiune şi este de părere că dacă munceşti mult şi îţi faci treaba cu seriozitate poţi reuşi şi în România.


– De ce dermatovenerologie?
– Mi-a plăcut faptul că poți lucra ca dermatolog atât în spital, cât și într-un cabinet privat. De asemenea, pe lângă partea medicală, poți realiza şi mici intervenții chirurgicale, dar și proceduri de dermato-estetică. Mie îmi place mai mult partea chirurgicală (excizii de carcinoame, prelevare de biopsii etc.).

– Aţi hotărât să vă întoarceţi în oraşul natal, după terminarea rezidenţiatului. De ce aţi luat această decizie?
– Este orașul meu natal, în primul rând. În al doilea rând, este greu de pătruns în spitalele de stat din București. În plus, am vrut să scap de aglomerația din oraș. Am vrut să am o viață liniștită, departe de toată agitația. Nu am vrut să fac o oră sau o oră și jumătate până la locul de muncă, dacă pot folosi acest timp în alt scop.

– Există diferenţe între spitalul în care aţi lucrat ca medic rezident şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău?
– Nu sunt diferențe în privința dotărilor din spital. Dacă te zbați un pic și ceri să ți se aducă materiale sanitare și să ți se doteze secția cu tot ce trebuie, ușor, ușor, începi să colaborezi mai bine cu cei aflați la conducerea spitalului. De exemplu, noi avem în plină desfășurare un proiect european de reabilitare și anvelopare a clădirii spitalului în care lucrez acum. De când am venit în Buzău s-au schimbat multe în privința dotărilor secției în care lucrez. Am făcut multe referate de necesitate și m-am zbătut. Se poate, până la urmă omul sfințește locul și poți să îți faci treaba foarte bine și într-un oraș mic. Doar dacă ești dedicat și vrei să faci treabă bună.

– Există un deficit de medici în cadrul secţiei în care lucraţi acum?
– Acum suntem doi medici pe secție și vedem în jur de 30 de pacienți pe zi. Până luna trecută eram singurul medic dermatolog. În total sunt zece paturi pe secţie și norma prevede să fie un medic la cinci paturi. Practic, grila este completă. Există însă deficit mare pe UPU, oncologie, cardiologie, medicină internă, urologie. Deci este lipsă de medici pe foarte multe secții, unele dintre ele fiind vitale. Cred că ar trebui să existe anumite programe de atragere a medicilor într-un oraș de provincie. Ar trebui ca acestor medici să li se ofere condițiile necesare sau o locuință. În momentul de față, Spitalul Județean de Urgență Buzău acordă chirie (până în 1.000 de lei) medicilor care vin să lucreze aici. De anul acesta, cei care se angajează aici beneficiază de două salarii lunar, timp de șase luni. Aceste schimbări au mai adus medici în cadrul spitalului, dar nu schimbă totul. În clipa în care se scoate un post la concurs, aici se înscrie maximum un candidat.

– Care sunt cele mai frecvente patologii pe care le trataţi?
– Cel mai frecvent mă confrunt cu patologia venoasă. Există o adresabilitate tardivă la medic. Mă refer la insuficiență venoasă de clasă șase cu ulcer venos, o patologie neglijată frecvent de pacienți. Soluțiile terapeutice au ca scop ameliorarea simptomatologiei și acolo unde este posibil vindecarea acesteia, lucru care implică și costuri mari pentru spital, durata spitalizării crescând considerabil. Incidența cancerelor de piele (bazocelulare, spinocelulare) este într-o continuă creștere, radiațiile ultraviolete având o intensitate mult mai mare comparativ cu acum 20-30 de ani. Acest lucru se întâmplă în principal din cauza degradării stratului de ozon și a industrializării, a poluării din zilele noastre. Și mai grav este că a crescut rata de incidență a melanoamelor, cel mai agresiv cancer din patologia cutanată și nu numai. De asemenea, incidența psoriazisului este într-o continuă creștere și poate fi corelată cu stresul care ne macină pe toți.

– Există situaţii dificile pe care le întâlniţi?
– Cel mai dificil este atunci când pacienții nu își cunosc boala, nu o înțeleg sau refuză să o înțeleagă. În dermatologie sunt foarte multe boli cronice (psoriazisul, insuficiența venoasă etc.). Pacientul trebuie să înțeleagă că nu putem să facem minuni de pe o zi pe alta. La un pacient diagnosticat cu cancer cutanat știm că l-am operat și s-a vindecat, dar în psoriazis tratamentul este de lungă durată, fiind o boală cronică. Pacientul trebuie să își înțeleagă boala și să aibă așteptări adaptate la severitatea ei. Mai avem o problemă care ține de educație, și aici mă refer la cei care nu se îngrijesc. De exemplu, în scabie, considerată o afecțiune rușinoasă, numărul de cazuri se menține destul de ridicat și este influențat în principal de lipsa de igienă, deși poate să apară și la cei cu o igienă bună.

– Există și în dermatologie medicamente care lipsesc de pe piaţa din România în acest moment?
– Da, există. Prima boală care îmi vine în minte acum este sifilisul, care se trata cu succes până anul trecut cu moldamin. Era foarte ieftin, dar a dispărut de pe piața românească. Protocolul de tratament al sifilisului a rămas același, de primă intenție fiind moldaminul. Având în vedere că acest medicament nu se mai găsește, s-a trecut la tratamentul de a doua linie, care nu are aceeași eficacitate, sau se apelează la vechile scheme cu penicilină, care nu sunt prevăzute în noile protocoale. În cazul patologiei tumorale (în cancere de piele, de exemplu) există anticorpi monoclonali care nu sunt așa ușor de procurat. Aici, la spitalul din Buzău, ducem lipsă și de personal calificat pe secția de oncologie. Ne este mai greu să tratăm un pacient cu melanom la Buzău, unde excizia trebuie să fie largă și nu dispunem de posibilitatea de a efectua examenul imunohistochimic. Prin urmare, nici tratamente biologice sau complexe nu putem să facem aici, însă putem să inițiem terapie biologică în psoriazis. Intervențiile pe care le considerăm mai mici sau de complexitate mai mică/moderată le facem noi în cadrul secției de dermatologie. În cazul în care pacientul are o tumoră mare și necesită grefă de piele, se trimite pacientul către chirurgie plastică. Sigur, există anumite patologii comune acestor două specialități. Eu personal fac și intervenții mai laborioase, de tipul lambourilor cutanate sau grefe de piele la pacienți cu ulcer. Însă acestea sunt intervenții care îți consumă foarte mult timp.

– V-ați orientat şi către mediul privat şi lucrați într-un astfel de cabinet. Există avantaje în privinţa calităţii actului medical comparativ cu spitalele de stat?
– La cabinetele private poți să-ți organizezi timpul în așa fel încât pacientul să nu aștepte foarte mult. Acesta este marele avantaj, comparativ cu spitalele de stat. Uneori, pacienţii se pot prezenta fără programare, deşi poate nu reprezintă o urgenţă, considerând că bolile nu apar cu programare.