Newsflash
Interviuri

„Când nu mai rezist, o să renunţ“

de Alexandra NISTOROIU - oct. 14 2014
„Când nu mai rezist, o să renunţ“

Dr. Ficuţa Găman a ajuns în comuna Copăcele în 2001. Abia terminase rezidenţiatul în medicina de familie. A venit să ţină locul unei colege cu probleme de sănătate şi credea că va fi o soluţie temporară. A găsit un dispensar abandonat, sute de pacienţi fără fişe medicale, copii nevaccinaţi. A încercat să aşeze lucrurile şi, fără să îşi dea seama, timpul a trecut. În 2014, încă se întreabă dacă merită să rămână. În cele patru sate ale comunei de lângă Caransebeş sunt însă o mie de pacienţi care au încredere în ea şi nu poate trăda această încredere.

 

 

 
 
 
 
  – De câţi pacienţi vă ocupaţi în prezent?
   – Pe liste sunt şapte sute de persoane asigurate, pe lângă aceştia mai sunt încă trei sute de oameni fără asigurare medicală. Mă ocup de toţi, vă daţi seama că nu pot să îi refuz. Neavând asigurare, nu se duc în altă parte.
  – Sunt foarte mulţi neasiguraţi. Cum se explică?
   – Comuna este destul de izolată şi oamenii sunt săraci. Am foarte puţini salariaţi, majoritatea sunt pensionari şi copii. Foarte puţini rămân aici după 18 ani. Dacă îşi găsesc de lucru, pleacă la Timişoara sau la Reşiţa. Cei mai mulţi neasiguraţi sunt cei care nu şi-au găsit loc de muncă, cu vârste între 20 şi 50 de ani.
   – De când lucraţi aici?
   – Am început să lucrez aici acum 13 ani. Am venit să îi ţin locul unei colege care avea probleme de sănătate, cu gândul de a nu rămâne.
   – Ce v-a făcut să rămâneţi?
   – Copăcele are o populaţie mixtă, română şi ucraineană. Sunt oameni în general săraci. Pe-aici, medicii veneau în plimbare, niciunul nu a stat. Un an era deja mult. Cea care a fost înaintea mea a stat ceva mai mult, dar avea nişte probleme de sănătate şi practic mai mult lipsea de la cabinet. Am venit aici în ideea de a o înlocui, până îşi rezolvă problemele. Am găsit copii nevaccinaţi, oameni care se duceau pe unde apucau, la medicii din alte sate. Iar satul cel mai apropiat este la 13 kilometri. Şi-atunci am zis că rămân. Nu m-am gândit că voi rămâne pentru atât de mult timp, mi-am zis doar că pun la punct ce se poate. Apoi m-am apropiat de oameni. Şi am simţit că trebuie să rămân aici.
   – Aţi beneficiat de sprijinul primăriei?
   – Deloc. Am vrut să cumpăr dispensarul, când s-a dat legea aceea, dar ajutor din partea autorităţilor nu am primit. Li se părea că le fur cine ştie ce avere, dacă eu cumpăr acea clădire. Am făcut cât am putut în aceste condiţii. Am găsit un dispensar lăsat în paragină, pe principiul: dacă vine cineva, bine, dacă nu vine, nu vine. Acolo era prea mult de investit, iar primăria nu s-a implicat şi nu se implică cu nimic. De la ei nu pot să am o speranţă. Am făcut singură cât am putut. Pentru că eu am găsit un dispensar mare, dar abandonat. Nu mai avea gard, porţi, intrau animalele satului direct acolo. A trebuit să încep practic cu temelia, să schimb uşi. Să arate cât de cât bine. Dar, nefiind proprietatea mea, m-am oprit la un anumit punct, fiindcă nu poţi să investeşti aşa de mult în ceva ce nu îţi aparţine. Am încercat să discut cu fiecare primar, de câte ori s-au schimbat, dar toţi spun că nu merită investit. Fiindcă scade populaţia. Când au nevoie să fie aleşi, promit marea cu sarea. După ce sunt aleşi, uită tot ce-au promis. În campanie, vin şi mai aduc două scaune sau schimbă sigla pe un dispensar care înăuntru cade.
  – Acum, ce dotări aveţi la dispensar?
   – Mobilierul necesar, un sterilizator, o masă ginecologică, un electrocardiograf. Ecograf nu am. Am tot ce se poate găsi într-un dispensar de medicină de familie într-un sat. Ce-am putut să fac, am făcut.
  – Ce probleme întâmpinaţi în activitatea cabinetului?
   – În primul rând, legate de condiţiile de muncă. Satele din comună se întind pe o suprafaţă mare, sunt şi şase kilometri până la unul din ele. Populaţia este îmbătrânită, oamenilor le vine foarte greu să se deplaseze până la cabinet. Au un autobuz care vine dintr-un singur sat. Din celelalte două sate mai vin cu microbuzul şcolii. Dar, în general, merg eu la ei. Îmi fac orele de cabinet, iar apoi rămâne asistenta în dispensar şi merg pe teren. Nu pot să spun unui bătrân de 78 de ani – am şi pacienţi de 90 de ani – că trebuie să vină, fix la ora aia, la cabinet. Noi ne înţelegem altfel, după atâţia ani au încredere în mine. Iarna, când ninge, nici nu se poate urca în satul cu cel mai mare număr de locuitori, majoritatea oameni bătrâni. Dacă mai vrea primăria să mă ajute, mă ajută. Dacă nu, rog pe unul din oamenii din sat. Singură mi-e frică să mă urc cu maşina pe dealul acela. Acestea sunt problemele, de condiţii de muncă. Mă şi mir, dar uite că am rămas 13 ani.
  – Dacă solicitaţi ambulanţa, cât de repede ajunge?
   – Dacă vin pe drumul asfaltat, durează cam 20–30 de minute. Pe cealaltă rută, unde este şi o bucată de drum de pădure, pot face şi 45 de minute. Cam mult, dar e o zonă izolată, grea. Am avut noroc că nu au fost cazuri foarte grave, mai ales iarna. Am fost feriţi.
  – Cum colaboraţi cu medicii specialişti?
   – În general, bine. Problema este că la Caransebeş sunt puţini. Este lipsă de cardiologi. Este un singur neurolog, care nu ştie, săracul, cum să facă faţă. Avem o colaborare bună, atât cât pot şi ei.
  – V-aţi gândit să plecaţi din localitate?
   – Da, m-am gândit. De fapt, mă gândesc în fiecare an. Când semnăm un nou contract cu Casa, spun că nu mai vreau, dar rămân pentru pacienţi. Am copii pe care i-am preluat din maternitate, am oameni cărora eu le-am făcut fişa medicală. N-am găsit, când am venit, istoricul niciunuia, a trebuit să adun fiecare ieşire din spital, fiecare informaţie. Ce-i drept, m-au ajutat, au fost foarte deschişi. De multe ori mă gândesc: dacă plec eu, cine mai vine aici? şi-am zis: cât mai rezist, stau. Când nu mai rezist, o să renunţ. Deocamdată, şi anul acesta, am semnat contractul.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe