Newsflash
Interviuri

Cardul: o soluţie bună

de Alexandra NISTOROIU - ian. 22 2015
Cardul: o soluţie bună

Dr. Silvia Voicu a ajuns medic generalist mai mult din întâmplare, „ferindu-se“ de dermatologie, dar nu regretă: aşa poate să fie alături ani la rândul de pacienţii ei. Astăzi are pe listă puţin peste 1.600. Din 1996, împarte cu o colegă, medic pediatru, un dispensar din Tecuci. În oraş lipsesc multe, de la specialişti la posibilitatea de a face gratuit sau în timp util anumite investigaţii, astfel că experienţa din medicina primară capătă mai multă greutate.

 

 
 
 
 

 

  Care sunt cele mai mari probleme de care vă loviţi în practică?
   – Cea mai mare este lipsa specialiştilor din oraşul nostru. Sunt doar trei internişti care asigură şi spitalul, şi ambulatoriul de specialitate. Vin prin rotaţie în ambulatoriu şi nu pot acoperi numărul de ore. N-avem specialişti ORL, urologie, endocrinologie, există un singur neurolog, care face şi gărzi la Galaţi. Pentru oameni e mai greu să meargă la Galaţi, sunt 80 de kilometri până acolo, trebuie să-şi facă o programare. Eu am nevoie de o consultaţie într-un timp mai scurt, să îmi confirme sau să îmi infirme un diagnostic, pentru „celebrele“ scrisori medicale, ca să pot prescrie medicaţia pe care nu o pot da altfel. Oamenii se programează şi acolo, şi la mine şi se creează o pierdere de timp inutilă, din cauza căreia suferă, evident, pacientul. Tot o problemă este şi imposibilitatea de a realiza investigaţii paraclinice gratuite. Nici măcar o electrocardiogramă nu pot face gratuit pacienţii, pentru că nu există cabinete nici de ecografie, nici pentru alte investigaţii de acest tip. Pentru analizele de sânge şi urină, trebuie să-şi facă programare până la sfârşitul lunii pentru luna următoare. Dacă are nevoie de rezultate în urgenţă, pacientul plăteşte. Până la urmă, rămân de bază examenul clinic general, intuiţia şi experienţa. Deşi trăim în secolul 21, ne întoarcem la ce-am învăţat acum 30 de ani în facultate. Dar sunt şi colegi mai tineri, care nu au atâta experienţă şi poate au nevoie de mai mult sprijin pe extinderea investigaţiilor clinice şi paraclinice.

Consultaţia e prea scurtă

  Au ajuns cardurile de sănătate?
   – Cam 80%. Eu nu am încă cititorul. Am făcut o comandă la sfârşitul lunii noiembrie la societatea de la care avem şi program. Sper ca până la sfârşitul lui ianuarie să primim şi cititoarele. Cred că e o idee bună să lucrăm aşa, dar o să mă conving când vom implementa.
   Cum a decurs informatizarea sistemului până acum?
   – Nu extraordinar, dar nici cu foarte multe probleme. Sunt perioade când putem valida reţetele mai greu, dar astea sunt excepţii. E adevărat că nici eu, nici colegii mei nu înţelegem de ce trebuie şi să le tipărim şi nu rămân validate doar online. Dar nu asta ne deranjează, ci faptul că suntem îngrădiţi să recomandăm medicaţia după denumirea comercială. În farmacie există foarte multe generice, iar eu am mulţi cronici, în jur de 900. Mi-e foarte greu să am un control asupra tratamentului recomandat când omul merge în farmacie şi, în loc de ce ştia de ani de zile, i se oferă un produs mult mai ieftin, dar nu întotdeauna la fel de eficient. Apar probleme de genul: de ce nu mai este controlată tensiunea? Şi cu greu reuşesc să aflu că, de fapt, nu mai ia medicamentul pe care îl lua acum trei-patru ani, ci un generic mai ieftin şi care până la urmă nu are eficienţă. Asta ar fi nemulţumirea mea cea mai mare, că ni se îngrădeşte recomandarea medicaţiei după denumirea comercială. În general, reţetele sunt eliberate nu de farmacist, ci de asistentul de farmacie şi se întâmplă să fie alta chiar şi substanţa activă. Vă dau de exemplu metoprololul succinat, pe care eu îl prefer celui tartrat, dar pacientul primeşte forma cealaltă.
   Vă permite bugetul cabinetului să faceţi investiţii?
   – Investiţii foarte mari nu pot să fac, în afară de schimbat mobilier şi igienizare, nu prea facem. Nici măcar nu poţi să faci tu o electrocardiogramă sau nişte analize de sânge, pentru că nu ai mai reuşi să te ocupi de toate consultaţiile programate. Dacă aş avea mai mult timp, aş putea face investigaţiile minime şi la cabinet, dar este prea scurtă durata alocată consultaţiei.

Mai puţin decât asistenta

   Cum este relaţia cu Casa?
   – Foarte bună, acum. În trecut au fost probleme, ca în restul ţării: acele reţete imputate nouă, medicilor de familie, pentru că pacientul apărea şi internat în spital, şi cu reţetă de la noi. Am eliberat reţete pe care a trebuit să le plătesc din banii mei. Ni s-a spus că trebuie să dăm în judecată pacientul, unii dintre ei nici nu ştiau că sunt internaţi: s-au prezentat în triaj pentru o plagă şi li s-a făcut o fişă pe chirurgie ca să poată veni zilnic la pansament. Cred că până la urmă cardul e o soluţie bună.
   Cum s-a desfăşurat campania de vaccinare antigripală?
   – Păi, cum să vă spun? (râde) Ca în fiecare an, ni s-a cerut necesarul pe la sfârşitul lui septembrie, dar ni s-au repartizat tuturor la fel de multe doze. Indiferent ce necesar avem, primim 50–70 de doze. Anul acesta au fost 75, pe care le-am terminat în trei zile. Uneori mai primim şi în primăvară sau pe la sfârşitul lui februarie. Majoritatea pacienţilor care au nevoie îşi cumpără singuri vaccinul. Sunt bani pierduţi când vaccinul ajunge în primăvară.
   Ce-aţi schimba la felul în care se face medicina de familie în România?
   – Cred că m-aş întoarce un pic la vechea formă. Era mult mai bine când un medic, la absolvire, făcea cei trei ani de stagiu, şase luni mergea pe la fiecare specialitate principală, dădea un examen după terminarea acestui stagiu, după care era obligat să lucreze pe cont propriu şi cred că se descurca după trei ani. Nu cred că trebuia să se ajungă neapărat la forma aceasta de medicină de familie, aş fi menţinut diferenţierea dintre pediatru şi medicul de adulţi. Eu aşa am lucrat cu colega mea de cabinet, pediatră, până în 2008: eu luam adulţii, ea lua copiii, era ok. După aceea, când adulţii mei ajungeau la o vârstă când nu mai puteau continua pe acest pământ, mi-am dat seama că trebuie să înscriu şi copii. Şi ea a început să înscrie adulţi. Şi acum colaborăm, ne ajutăm reciproc, dar era foarte bine cum era înainte.
   Ce vă place la medicina de familie?
   – Sunt momentele când oamenii refuză să primească reţeta pe trei luni, pentru că vor să mă vadă şi luna următoare, să vină măcar două-trei minute. Sau când ies pe stradă şi o femeie de 70 de ani îmi zice sărut-mâna. Înseamnă că mă respectă şi ţin la mine. Dacă am putut să fac cât de puţin pentru binele lor, pentru mine e enorm. Foarte mulţi medici au făcut medicină din dragoste pentru meseria asta, mai ales că până a intra în contract cu Casa, aveam un salariu mai mic decât asistenta mea, care avea vechime. Pentru noi, cel puţin, pentru generaţia mea, nu a fost o motivaţie materială, a fost chemare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe