Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Colaborare cu hopuri

Viața Medicală
Dr. Maria DRAGOTĂ miercuri, 6 martie 2013

Congresul Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 10–13 aprilie a.c. Temele ce vor fi abordate la manifestare – la care „Viaţa medicală“ este partener media principal – şi colaborarea medicilor de familie cu psihiatrii sunt discutate dedr. Rodica Tănăsescu, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală.

Anul acesta, Congresul Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie (WPA) se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 10–13 aprilie. Pe marginea subiectelor ce vor fi dezbătute la acest eveniment, la care „Viaţa medicală“ este partener media principal, şi despre colaborarea medicilor de familie cu psihiatrii, am discutat cu dr. Rodica Tănăsescu, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală.

 

 

   – În curând, va avea loc Congresul Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, a cărui temă este integrarea asistenţei primare, a celei psihiatrice, precum şi a sănătăţii publice. Ce va însemna reuniunea, pentru ţara noastră?
   – În primul rând, trebuie să recunosc că este o onoare că în ţara noastră are loc acest congres, de o amploare neîntâlnită până acum. Iată, România poate fi gazda unui asemenea eveniment. Trebuie să recunoaştem că, din păcate, sănătatea mintală este o problemă serioasă în lume şi, încet-încet, ea depăşeşte uneori – ca gravitate, complexitate ori frecvenţă – patologia cardiovasculară, în multe ţări. Este un semnal de alarmă şi trebuie să acţionăm în aşa fel încât să ţinem situaţia sub control şi să avem o colaborare cât mai rezonabilă.
   – Ce rol poate juca medicul de familie în îngrijirea pacienţilor cu patologie psihiatrică, care sunt limitele şi oportunităţile în acest domeniu?
   – Medicul de familie nu este şi nu îşi doreşte – aşa cum spunea un coleg de-al meu – să devină un „mic psihiatru“. El are un cu totul alt rol, prin faptul că îşi cunoaşte pacienţii pe o durată lungă de timp, uneori de zeci de ani, le cunoaşte familia, mediul de viaţă, starea socială şi economică, are posibilitatea să depisteze devreme, la timp, afecţiuni psihiatrice, fie că e vorba de patologie mai puţin severă, fie că sunt psihoze sau alte maladii cu prognostic sever. Iată că putem face o mulţime de lucruri şi putem acţiona în faza în care pacientul nu a ajuns la o gravitate a bolii şi a simptomelor care-l fac nu numai să fie supus stigmei, ci şi să devină o povară pentru el însuşi şi pentru cei din jurul lui. Cred că putem face multe împreună.
   Cum stau lucrurile în prezent şi cum poate fi îmbunătăţită situaţia?
   – La ora actuală, cred că psihiatrii sunt suprasolicitaţi cu problemele pacienţilor lor, dintre care unele ar putea fi rezolvate mult mai uşor cu ajutorul medicului de familie. Eu aş vedea lucrurile puţin diferit, în sensul că împreună să monitorizăm, să diagnosticăm pacienţii cu patologie mai puţin severă şi să lăsăm timp suficient psihiatrilor pentru a se ocupa de patologia extrem de gravă a multor pacienţi. Acest lucru trebuie făcut, evident, numai sub supravegherea psihiatrului, dar, pentru afecţiunile mai puţin severe, prin implicarea medicului de familie, cred că lucrurile ar merge mai bine.
   – Cum decurge colaborarea dintre medicii de familie şi psihiatri?
   – Cam ca orice relaţie dintre segmentele sistemului medical: cu hopuri. Cauzate de legislaţie, de faptul că fiecare dintre noi este supraaglomerat cu probleme birocratice şi administrative şi prin faptul că nu întotdeauna reuşim să creăm o relaţie personală cu colegii psihiatri cu care colaborăm. Dar lucrurile pot merge şi mai bine. Şi cred că, prin folosirea unor formulare standardizate, a unor metodologii de monitorizare, putem să ajutăm psihiatrii, putem să ajutăm pacienţii. Aştept ca acest congres să ofere soluţii.
   Este necesar un training ţintit al medicilor de familie, pe probleme psihiatrice, astfel încât ei să fie mai bine informaţi cu ceea ce ar putea să facă concret pentru pacienţi?
   – Da şi nu. În sensul că medicina de familie este un domeniu cu o interdisciplinaritate cu totul specială, e nevoie de pregătire în toate specialităţile, pentru că ne ocupăm şi de gravidă, şi de sugar, şi de femeia cu patologie genitală, şi de bătrâni, şi de pacientul cu boli cronice asociate... Dar nu orice fel de pregătire, ci pregătire ţintită. Nu suntem rezidenţi la psihiatrie şi nici nu dorim să fim, aşa că trebuie făcută pregătirea necesară, dar împreună cu societatea profesională a medicilor de familie, în aşa fel încât trainingul să aibă această idee a ţintei: cabinetul de MF.
   – Aveţi în listă pacienţi cu tulburări mintale? Care sunt cele mai frecvente patologii? Cu ce greutăţi vă confruntaţi în legătură cu aceşti bolnavi?
   – Desigur, nu cred că există vreun coleg de-al meu care să nu aibă pacienţi cu astfel de probleme. Sigur că majoritatea nu au probleme foarte grave: tulburări anxioase şi tulburări depresive. Am şi pacienţi cu psihoze ori cu demenţe. De diverse vârste, bineînţeles. Ce pot să spun este că ar fi bine să realizăm managementul pacienţilor cu tulburări mai puţin severe, respectiv episoadele anxioase sau depresiile fără risc suicidar, şi, într-un mod standardizat, să putem monitoriza acest lucru, deoarece, în multe zone ale ţării, trimiterea pacienţilor către serviciile de psihiatrie este extrem de complicată. Sunt puţini psihiatri şi sunt zone unde accesul este extrem de dificil.
   – Creşte speranţa de viaţă şi odată cu aceasta şi patologia psihiatrică asociată vârstei...
   – Evident, peste tot se spune că, vai, avem mai mulţi pacienţi cu demenţă. Fie că e vorba de Alzheimer, de demenţe vasculare, mixte sau de alte tipuri. Pe de altă parte, dacă speranţa de viaţă a crescut şi avem mult mai mulţi pacienţi vârstnici, de peste 80–85 de ani, sigur că există şi riscuri mai mari ale îmbolnăvirii pe această zonă de patologie. Da, sunt mai mulţi pacienţi, pacienţii noştri trăiesc mai mult, chiar şi în România a crescut speranţa de viaţă sensibil. Nu suntem încă la nivelul ţărilor europene dezvoltate, e adevărat. Această creştere este asociată şi cu un număr mult mai mare de pacienţi cu boli cronice severe, inclusiv boli psihiatrice. Şi trebuie să fim pregătiţi în acest sens.
   – Multe din medicamentele utilizate în psihiatrie au diverse efecte secundare, adverse. Se vorbeşte din ce mai mult despre sindromul metabolic, consecinţă a medicaţiei antipsihotice. Ce ar fi de făcut pentru ca medicul de familie să fie bine informat asupra acestor aspecte?
   – În primul rând, să existe o comunicare mult mai bună. Există colegi psihiatri, care, din lipsă de timp probabil, nu trimit scrisori medicale amănunţite. Scrisoarea medicală nu este numai o hârtie, ci şi un instrument de comunicare. Şi în trainingul de care vorbeam, pentru medicul de familie, aceste lucruri trebuie să fie prezentate, iar în scrisorile medicale cred că ar fi necesar permanent să ştim ce medicaţie ia pacientul, ce doze, de cât timp, ca să putem fi atenţionaţi şi să urmărim eventuala apariţie a efectelor secundare. Pentru că de multe ori facem bine pe o parte, facem rău pe altă parte. Acest lucru se poate realiza numai printr-o colaborare foarte apropiată.
   – Una din sesiunile congresului va aborda tema facilităţii integrării asistenţei primare cu cea psihiatrică, prin îmbunătăţirea diagnosticului şi a monitorizării. Din această perspectivă, vă rog să punctaţi concret contribuţia MF. Cum ar trebui să se desfăşoare lucrurile?
   – În primul rând, trebuie realizată depistarea precoce, eventual folosirea chestionarelor standardizate în anumite patologii, cred că medicul de familie trebuie să aibă posibilitatea ca pentru patologia uzuală şi nu foarte severă să poată iniţia tratamentul, acolo unde el nu pune riscuri severe pacientului şi, bineînţeles, cu protocoale bine întocmite. Cred că depistarea precoce şi iniţierea tratamentului pentru această categorie de pacienţi este necesară, în toată Europa această patologie este în sarcina MF – nici pacientul nu este pus pe drumuri în asemenea situaţii. În schimb, pentru patologiile severe, depistarea precoce este iarăşi o problemă care ţine de medicul de familie, dar uneori nici nu aflăm de la pacient, care nu vine la noi, aflăm de la familia lui, care ajunge cu altfel de probleme; începem să-i întrebăm şi să aflăm că sunt foarte necăjiţi şi supăraţi şi le-a crescut tensiunea pentru că în casa lor se întâmplă ceva cu fiul lor, de exemplu. Şi atunci apar semnele de întrebare şi chemăm pacientul cel tânăr ca să vedem dacă este vorba, Doamne fereşte, de o boală cu impact sever. Deci, depistarea precoce aparţine medicului de familie. Apoi, după ce pacientul este confirmat cu o patologie, trebuie monitorizat, uneori ani sau chiar zeci de ani. Şi în această zonă a monitorizării, trebuie să existe o colaborare mai strânsă între medicul de familie şi psihiatru, în aşa fel încât MF să poată surprinde decompensările, agravările, situaţiile în care pacientul trebuie rapid trimis către psihiatru. În etapa monitorizării, trebuie să avem o colaborare foarte apropiată.
   – Ce aşteptări aveţi de la acest congres?
   – Vreau să văd ce se întâmplă în lumea asta mare. Cum decurge depistarea, monitorizarea pacienţilor cu probleme de sănătate mintală în lume, vreau să aflu cât de importantă este patologia sănătăţii mintale în ţările europene, dar nu numai, vreau să ştiu cum se abordează acolo relaţia între medicul de familie şi psihiatru, pentru că nu trebuie întotdeauna să descoperim roata, trebuie numai să învăţăm cum s-o facem să se învârtească.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.