În anul în care atenția opiniei publice este îndreptată în special către marea sărbătoare a Centenarului, posibilitatea ca alte momente cu importanță pentru istoria și cultura noastră să treacă mai puțin observate este una deloc de neglijat.

 Se cuvine, în acest context, să aducem în prim-plan și celelalte aniversări ale lui 2018, care marchează puncte de reper în devenirea noastră ca națiune europeană modernă. Una dintre acestea este împlinirea a patru decenii de existență a Muzeului Colecțiilor de Artă, păstrător al operelor adunate sau realizate într-o viață de oameni remarcabili (printre care și o seamă de confrați de-ai noștri). Despre trecutul și prezentul muzeului (care adăpostește, în multitudinea de comori, singura lucrare Van Gogh din România și două busturi realizate de sculptorul francez Antoine Bourdelle), despre ce reprezintă colecționarul și rolul acestuia în societate și despre cum ajunge o colecție în fața publicului după ce a fost donată către stat, am aflat de la Liliana Chiriac, doctor în arte vizuale, șef secție la Muzeul Colecțiilor de Artă.

În urmă cu 40 de ani, după finalizarea lucrărilor de consolidare a Palatului Romanit, avariat la cutremurul din 1977, se deschidea aici Muzeul Colecțiilor de Artă (MCA), ca secţie a Muzeului Național de Artă (MNAR). Cum s-a luat decizia organizării acestui nou muzeu?

MCA, găzduit de Palatul Romanit, edificiu cu valoare de monument istoric şi de artă, emblematic pentru începuturile arhitecturii moderne din București de la debutul secolului al XIX-lea, a fost constituit ca secţie a MNAR la 21 august 1978 printr-o hotărâre politică. Scopul înființării a fost de a reuni într-un singur aşezământ donațiile făcute statului de-a lungul anilor de către colecționari. Astăzi, secția este formată din trei muzee: Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul K. H. Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady – Colecţia Serafina şi Gheorghe Răut.

Câte colecții existau în 1978 în expunere publică și câte sunt acum? Există și artefacte ce nu se află în expunerea permanentă?

Muzeul a fost inaugurat cu prezentarea a 13 colecții importante, dintre care 11 sunt și acum în muzeu, alături de celelalte două, prezentate în casele-muzeu Zambaccian și Pallady. Acestea provin de la Pinacoteca orașului București și MNAR. Printre ele menționez Colecția Anastase Simu (fondatorul primului muzeu din București, inaugurat la 21 mai 1910), donată statului în două etape și îmbogățită ulterior cu achiziții din fondurile lăsate de fondator, sau colecţia monografică Al. Phoebus, donată în 1954 de soţia şi fiul artistului.

De-a lungul celor 40 de ani de existență, patrimoniul s-a îmbogățit spectaculos, prin alăturarea de noi colecții: unele monografice – formate, în cea mai mare parte, din lucrările artiștilor ale căror nume le poartă și din obiectele personale ale acestora – și altele eterogene, formate din artă plastică universală, românească și artă decorativă românească, europeană, orientală și extrem-orientală, constituite de diverși iubitori de artă de profesii diferite, autodidacți în domeniul artelor, prieteni cu artiștii vremii.

După 1990, patrimoniul secției s-a îmbogățit cu 16 donații, iar anul acesta urmează să se mărească cu încă două: donaţia Dan Nasta,actor și regizor român de teatru și film, unul dintre cei mai mari colecționari români de opere de artă, și Simion Iuca, grafican și pictor român, profesor la Universitatea de Arte din București. În prezent, patrimoniul muzeului este compus din 47 de colecții, însumând aproximativ 10.000 de piese. Există și colecții care se află în depozite și care sunt repuse periodic în expunere.

MCA are un profil special. Există și alte muzee similare, care să reunească un patrimoniu atât de divers și care să ilustreze și personalitatea colecționarului?

Multe muzee din țară – sau aproape toate – sunt constituite din donații și, parțial, din achiziții, dar formula de prezentare a exponatelor pe colecții și spații special amenajate pe specificul colecțiilor, care pun în valoarea personalitatea fiecărui colecționar, cred că e doar la noi în muzeu. Acesta este şi farmecul acestui locaș de cultură – mai multe expoziții într-o expoziție amplă, cu o diversitate impresionantă de piese, de o valoare artistică deosebită, dar și cu valoare istorico-documentară. Mai multe muzee mici, sub un sigur acoperiș!

Când au apărut la noi primele colecții de artă, în adevăratul sens al cuvântului?

Cele mai importante colecții de artă din România s-au constituit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX. Fenomenul colecționismului este puțin studiat și mediatizat la noi în țară, probabil pentru că a apărut mult mai târziu decât în alte țări europene şi a venit, de fapt, pe filieră europeană. Unele lucrări din primele colecții alcătuite în țară sunt prezente și astăzi în muzeele noastre, iar altele se află în colecții private. Trist este faptul că unele dintre acestea, de o valoare impresionantă, s-au pierdut ori s-au risipit în timp. Printre acestea se numără cea a omului politic Mihail Kogălniceanu, o colecţie importantă de artă străină și românească din țară, vândută, după moartea colecționarului, la licitații publice. Din Colecția Lazăr Munteanu, magistrat, secretar general al Departamentului de Justiție, mistuită de flăcări în urma bombardamentului aerian din august 1944, doar 38 de tablouri au fost salvate întâmplător, pentru că fuseseră duse în casa de la Breaza cu ceva timp înainte de incendiu. Colecția Alexandru Bogdan-Pitești – formată din 1.260 de tablouri, desene și sculpturi, 97 de obiecte de artă veche românească și 62 de obiecte de artă populară – a fost scoasă de stat la licitație la 3 decembrie 1924, după moartea colecționarului.

Ce însemna colecționarea în trecut și cât din spiritul de odinioară se mai păstrează în prezent? Mai există astăzi colecționari?

Din cele relatate chiar de colecționari, motivația de a aduna diverse piese de natură artistică a fost diferită: fie că au moștenit parțial lucrări de artă, fie că au vizitat case şi muzee europene în diversele deplasări prin Europa, fie că au primit în dar lucrări de artă. Fenomenul colecţionismului devenise și la noi în țară o adevărată modă la începutul secolului XX. La această întrebare ne poate răspunde unul dintre vechii – pentru noi, astăzi – colecționari. Este vorba de doamna Maria Pârvuțoiu, care, tânără pasionată de artă la vremea respectivă, mergea cu plăcere să asiste la interesante discuții despre artă, purtate cu diverşi colecţionari, la celebra consignaţie bucureșteană de la Hanul cu Tei. Dânsa a lansat anul trecut o carte despre fenomenul colecționismului, cu titlul „Impresii de colecționar”.

După 1990, fenomenul s-a extins rapid, mai cu seamă în rândul oamenilor înstăriți, devenind o formă de investiție şi comerț sau o lăudabilă modalitate pentru decorarea caselor nou-construite. Printre aceștia se afirmă colecționari de certă valoare, de multe ori anonimi, care au participat cu lucrări din colecțiile lor la expozițiile diferitelor instituții de cultură. Anul trecut, în iunie, muzeul nostru, în colaborare cu Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO, a organizat o astfel de expoziție, cu titlul „Pictori comentați de Petre Oprea”, cu lucrări de artă exclusiv din colecții particulare.

În secolul al XIX-lea, mulți dintre colecționari, mai ales cei care aveau și activități didactice (medici, avocați etc.), obișnuiau să le arate discipolilor propriile colecții, ba chiar aveau uneori case deschise. Se mai păstrează acest obicei în rândul colecționarilor de azi?

Multe colecții private de altădată erau deschise pentru vizitare chiar în locuințele colecționarilor. Colecția dr. I. N. Dona, medic balneolog, considerat prietenul artiștilor, a fost deschisă publicului în perioada 1950–1956, în locuința sa de pe strada General N. Dona. O altă colecție importantă, deschisă publicului începând din 1942, o dată pe săptămână, a fost cea a lui K. H. Zambaccian, în casa special construită în acest scop, pe strada Ing. Davidescu, astăzi strada Muzeul K. Zambaccian. Și Colecția juristului Moise Weinberg, organizată în apartamentul din strada Alexandru Sahia nr. 36, a putut fi vizitată de public, cu începere din 1948. Din precauție, colecțiile private se vizitează astăzi doar la cerere, de către specialiști, uneori şi la invitația colecționarului.

Există în muzeu o serie de colecții ce au aparținut unor medici. Să fi avut oare membrii acestei bresle mai multă înclinație spre artă? Ce categorii de obiecte le trezeau mai adesea interesul?

Printre doctorii care și-au dovedit măiestria de a colecționa diverse tipuri de piese se numără renumitul chirurg profesor Ion Chiricuță, directorul Institutului Oncologic din Cluj, care ne relatează în cartea sa că, după ore în șir de stat la masa de operație, întoarcerea acasă, printre lucrările sale de artă, însemna pentru el recăpătarea echilibrului, refacerea forțelor, bucuria relaxării. Doctorul I. N. Dona a cunoscut câțiva artiști care veneau la tratament, cum a fost Gh. Petrașcu. Colecția sa conține, pe lângă numeroase lucrări semnate de N. Grigorescu, câteva zeci de lucrări de pictură semnate de Gh. Petrașcu, unele considerate capodopere. A. Simu începe să-și construiască o colecție la imboldul juristului Ioan Kalinderu, care la vremea aceea deja deținea el însuși o valoroasă colecție, aflată astăzi la MNAR. Cert este că primii colecționari achiziționau lucrări de artă (pictură, grafică, sculptură) cu precădere de la artiștii contemporani lor. Astăzi, spectrul este mult mai larg, iar tendințele de a colecționa sunt direcționate spre arta românească modernă. Artiștii contemporani au fost uitaţi sau sunt mai puţin apreciați, deși cota lor crește odată cu trecerea timpului.

Aducând în discuție felul în care s-a constituit patrimoniul MCA, ce anume îi motivează pe colecționari să le ofere statului sau comunității, în beneficiul publicului larg?

Pentru unii, în special pentru cei fără urmași, aceasta a fost, așadar, ultima dorință: să lase ceva în urma lor, să-și înscrie numele în istoria spiritualității româneşti, spațiul în care au trăit şi și-au format gustul pentru artă. În această categorie intră și K. Zambaccian, care spune, în ultimul capitol al cărții sale, „Însemnările unui amator de artă”: „Am dăruit poporului colecția mea de artă, deoarece și talentele pe care le-am întrunit sunt ale poporului; ele fac mândria lui, altfel aș fi trădat poporul și pe artiștii cărora le-am cules rodul”. Tot aici amintim colecțiile Garabet Avachian, dr. Emanoil și Ortansa Anca, Artemiza şi Mircea Petrescu, Hurmuz Aznavorian – Rodica Sfințescu etc. Altă motivație o au însă colecțiile monografice: A. Phoebus, I. Iser, M. Eleutheriade, L. D. Bălăcescu, C. Baba și – ultima – Ș. Drăgoescu. Acestea au fost donate de rude pentru a menține vie memoria artistului și a o face cunoscută publicului larg. Au fost și situații excepționale, cum e cazul colecției Mișu Weinberg. După moartea colecționarului, soţia trebuia să plătească taxe de moștenitor şi, pentru că nu avea bani, a donat statului o parte din lucrări, drept contravaloarea taxei.

Cât este de complicat și de costisitor să conservi și să organizezi o colecție pentru a putea fi prezentată publicului?

Activitățile de bază ale unui muzeu sunt: cercetarea, conservarea, restaurarea și valorificarea bunurilor cultural-artistice – activități legate între ele. Noi încercăm să acoperim toate aceste activități cu un număr redus de specialiști – din ce în ce mai mic sau chiar lipsă, cum ar fi muzeograful. Bugetul pentru cultură este la fel de redus. Restaurarea și conservarea curativă sunt realizate de specialiștii laboratoarelor de restaurare de la MNAR. Conservatorii secției se ocupă de conservarea preventivă, care implică un ansamblu de activități cu caracter permanent, având ca scop contracararea acțiunii tuturor factorilor care intervin în mecanismul proceselor de deteriorare sau de distrugere a bunurilor culturale mobile. Totodată, aceștia pregătesc lucrările în vederea expunerii.

Care este traseul unei donații noi de la colecționar până să poată fi vizitată?

În prezent, se întocmesc actele pentru primirea unor noi donații: Dan Nasta și Simion Iuca. În primă fază, donatorul face o cerere către instituția unde vrea să doneze, cerere care este analizată de specialiştii muzeului în Consiliile Ştiințific și Administrativ. În cazul acceptării donației – făcută după anumite criterii, cum ar fi valoarea, autenticitatea, starea de conservare, importanța pieselor donate –, specialiștii întocmesc, conform legislației în vigoare, o serie de acte, în vederea intrării donaţiei în patrimoniul muzeului. Urmează restaurarea și conservarea pieselor, cercetarea fiecărei piese în parte, fotografierea, pregătirea pentru expunere, panotarea, ridicarea pe simeză etc. Pare simplu, dar, de fapt, sunt niște activități complexe, care necesită multă muncă și mult timp.

În acest moment special, când se împlinesc și cinci ani de la redeschidere, vă rugăm să ne spuneți care au fost cele mai importante repere în intervalul de patru decenii de existență a MCA.

Personal, lucrez în această instituție din anul 1998, deci vă pot spune ce s-a făcut în muzeu timp de 20 de ani. Consider că s-au făcut multe, cu bani puţini. Cel mai mare merit la deschiderea integrală a muzeului, dar şi a muzeelor-satelit îl are fosta directoare a MNAR (n.r. Roxana Theodorescu), care a reușit să atragă fonduri europene pentru reparații.

MCA a fost deschis parțial pentru public în perioada 1986–2009, în diferite formule. În februarie 2009, muzeul a fost închis, ca urmare a avansării lucrărilor de consolidare şi restaurare a clădirii, finanțate prin împrumutul oferit României de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în vederea reabilitării monumentelor istorice reprezentative. MCA a fost redeschis integral pentru vizitatori în iunie 2013. Pentru redeschidere, toate piesele expuse au fost cercetate, restaurate și conservate. S-a elaborat, de asemenea, o publicaţie – „Ghidul Muzeului Colecţiilor de Artă” – în trei limbi.

MCA a primit Premiul Comitetului Naţional Român ICOM, ediţia 2014, categoria expoziţie permanentă, și Distincția GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România), în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la promovarea francofoniei în România. Este prima dată când GADIF decernează această distincţie unei instituţii din România.

Care sunt evenimentele speciale care au marcat anul aniversar?

Ne-am propus să realizăm două proiecte mari: „Colecția lunii” și expoziția „Portretul colecționarului”. „Colecția lunii” a prezentat lunar, prin ghidaj, câte o colecție: printr-o conferință – susținută de specialiștii secției – sau printr-o expunere cu titlul „Opera sub clar de lupă”, realizată de Elena Ciocoiu, istoric de artă. Proiectul va continua să se desfășoare și în anul 2019, pentru a asigura prezentarea unui număr cât mai mare ce colecții.

Expoziția aniversară „Portretul colecționarului” evidențiază parcursul cronologic al muzeului, începând cu primele colecții donate statului şi ajungând la cele mai importante colecții donate după anul 1990. Printre acestea se găsesc şi colecții formate în perioada interbelică, cu continuitate până la dispariția colecționarilor sau a urmașilor acestora, precum Colecţia av. Hurmuz Aznavorian – donată de fiica sa, Rodica Aznavorian Sfinţescu, la dorinţa tatălui ei, decedat în 1954 – sau Colecţia dr. Emanoil Romulus Anca şi Ortansa Dinulescu Anca, donată de soţia colecționarului după moartea acestuia, îndeplinindu-i astfel ultima dorință. Pe lângă acestea, se mai numără colecții fabuloase, precum dr. Mircea Petrescu şi prof. Artemiza Petrescu, Radu Ionescu, Josefina şi Eugen Taru, cea a familiilor Dumitru şi Maria Ştefănescu – col. Gheorghe Preda, C. Baba, Serafina şi Ovidiu Varga, Adina Nanu, Mircea Marosin, Albert Dov Sigal, Victoria și Iosif Teodoru, Şerbana Drăgoescu.

Parcursul expoziţional are caracter istorico-documentar, fiind alcătuit din lucrări de artă plastică (pictură, grafică, sculptură), precum şi din obiecte de artă decorativă (metal, sticlă, textile, mobilier etc.), prezentat pe colecții, punctat prin ceea ce organizatorii numesc „colțuri ale colecționarilor”, realizate din portretele acestora şi ale apropiaților familiilor lor, semnate de diferiți autori, cu fotografii şi documente din colecție, dar şi cu lucrările de care colecționarul era în mod deosebit atașat. Astfel, evidențiem la nivelul expunerii relațiile dintre colecționar şi artiști, transformate adesea în adevărate prietenii, precum cea dintre K. H. Zambaccian şi Gh. Petraşcu sau N. Tonitza, cea dintre M. Weinberg şi I. Iser ori cea dintre H. Aznavorian şi Al. Ciucurencu.

Pe parcursul expoziției, au avut loc numeroase evenimente culturale: conferințe (Rolul colecţionarului în istoria culturii româneşti, Noi informaţii de arhivă despre Palatul Romanit și Curator de muzeu), prezentarea expoziției de către Liliana Chiriac (Vă vorbește curatorul), prezentări susţinute de Ilinca Damian (Secolul XX în trei contraste: Occident şi Orient, Masculin şi Feminin, Formă şi culoare), precum și programe educative pentru copii și familii.