Newsflash
Interviuri

Cu chiu, cu vai, ne descurcăm

de Alexandra NISTOROIU - mar. 17 2015
Cu chiu, cu vai, ne descurcăm

Când am vorbit cu dr. Iudita Drăgan, medicul tocmai se întorcea de la o solicitare. Lucrează de mai mult de două decenii pe ambulanţă, de nouă ani la Deva. Victoriile mari sunt rare, iar cele mici durează puţin, până când pacientul este preluat de colegii din UPU. Nu se poate imagina făcând altceva. Pe ambulanţă, evită tirania hârtiilor şi poate oferi ajutor rapid, atunci când este cea mai mare nevoie de el.

 

 

 

   – Sunt medic de 26 de ani. Am fost doi ani medic de familie într-o comună aflată la 40 de kilometri de Deva, Lăpuciu de Jos. Făceam naveta zilnic. La început eram doi medici, după care am rămas singură cu opt sate. Era foarte greu de acoperit nevoia din zonă: multe gravide, copii, sugari şi, de asemenea, mulţi bătrâni. Populaţia de vârstă mijlocie era la oraş. Nu aveam maşină, aşa că era greu şi cu deplasările, iar mie îmi plăcea să merg pe teren foarte mult şi-atunci mă duceam să văd gravidele şi mai intram şi la bolnavii cronicii, să văd cum se mai simt. Am trecut apoi pe ambulanţă, mai întâi în comuna Ilia.
   De ce aţi făcut trecerea de la medicina de familie la munca pe ambulanţă?
   – În primul rând, aveam un motiv practic: voiam să fiu mai aproape de casă. Locuiam la Deva şi făceam naveta la dispensar. În plus, oricum stăteam tot timpul pe teren, îmi plăceau urgenţele. Ziceam şi-atunci că ar trebui să le ştie toată lumea, toţi colegii din sănătate. Apoi, la Ilia, între timp, s-a închis spitalul. Nu prea mai aveam unde să ducem pacienţii. A rămas numai centrul de urgenţe. Când am putut, am intrat la Deva şi a fost foarte bine. Acum e sistemul mai greoi: cu calculatoarele, cu dispeceratul unic, intră solicitările din tot judeţul. Eu mă bucur că nu lucrez şi în dispecerat. Oricum, la Deva, situaţia ambulanţei a fost mult îmbunătăţită odată cu trecerea anilor: avem mai multe maşini, suntem mai bine dotaţi decât acum 20 de ani. Mai prost stăm cu personalul, ar trebui să mai angajeze, s-au pensionat mai mulţi, dar nu se pot angaja alţii în loc.
   De ce nu se pot face angajări?
   – Aşa sunt legile făcute, că după şapte pensionări angajează unul.
   Cum se reflectă deficitul de personal în activitatea dumneavoastră?
   – Se cam simte. Nu suntem neapărat supraîncărcaţi, dar, dacă se îmbolnăveşte unul dintre noi, e mai dificil. Ar mai fi nevoie de oameni. Depinde şi de zonă, dar peste tot se reduce numărul de salariaţi. În comuna Ilia, unde-am fost, erau cinci asistente, cinci ambulanţieri. Au rămas doar trei. Au fost doi medici, nu mai este niciunul la ambulanţă. Şi sunt şi alte zone deficitare. Dar, unde nu e ambulanţă, au înfiinţat SMURD şi, cu chiu, cu vai, ne descurcăm. Ar fi nevoie de mai mulţi medici şi asistenţi.
   – Cum colaborează ambulanţa şi SMURD pe plan local?
  – Local, colaborăm bine. Protocoalele ajută mult. Deşi eu multă vreme am spus că, dacă suntem săraci, de ce facem risipă cu două sisteme paralele? Mai este şi ambulanţă particulară, care face consultaţii la domiciliu. Nu ştiu, eu nu mă prea împac cu sistemul privat şi de stat, că tot cam aceleaşi persoane lucrează şi colo, şi dincolo. Dar, în general, de când s-a desprins o parte din ambulanţă pentru transportul bolnavilor la dializă, cred că ne descurcăm mai bine. Iar cu SMURD colaborăm foarte bine. În dispecerat e mai greu de luat decizia pe moment cine să meargă, dar şi pentru acest lucru sunt protocoale. Se mai întâmplă că bolnavii zic una şi la faţa locului găsim altceva. Problemele apar însă mai degrabă la UPU, urgenţele sunt supraaglomerate. Ajung foarte mulţi bolnavi, cu tot felul de probleme mai mari sau mai mici. Sistemul este greoi tocmai fiindcă mulţi pacienţi preferă să cheme ambulanţa decât să se adreseze medicului de familie sau să aştepte în policlinică.
   Funcţionează şi un serviciu de voluntariat la nivelul ambulanţei?
   – La Deva, pe ambulanţă, au fost doar trei voluntari. În judeţ nu ştiu exact, dar puţini. Oricum, nu mi se pare corect să aşteptăm să ne bazăm pe voluntari, când sunt oameni pregătiţi, care au făcut o şcoală şi ne-ar putea ajuta, ca angajaţi. Apoi, ar fi bine să înveţe lumea să dea primul ajutor, să ştie ce să facă, să nu mai fim chemaţi aiurea, că într-o vreme erau extrem de multe solicitări false. S-au mai redus. A intervenit conducerea serviciului de ambulanţă, a încercat să facă o educaţie a populaţiei în mass-media locale şi au mai scăzut solicitările false.
   Sunt medicii de pe ambulanţă expuşi unor riscuri specifice?
   – Există riscul de accidentări. Au apărut, mai rar, şi cazuri de agresiune. Oamenii, în general, sunt destul de liniştiţi, depinde şi cum îi luăm noi. Mai sunt cartiere cu multe cazuri sociale, cu romi, cu oameni fără venituri, apăreau situaţii conflictuale. S-au mai rărit şi solicitările în aceste zone, ne chemau înainte pentru tot felul de nimicuri. O durere de cap, o durere de măsea, mergeam numai pentru un algocalmin, dar s-au mai liniştit, văd că nu ne mai cheamă. Acum cinci ani, am avut într-o singură seară trei solicitări false deodată într-unul din aceste cartiere. Sunt cazuri care pot bloca un serviciu de ambulanţă, atunci au fost trei. Din cinci maşini, trei au fost ocupate cu solicitări false. Cu timpul, te familiarizezi şi devine firesc. Colectivul e bun, suntem solidari, ne-ajutăm unii pe alţii, eu mai fac şi pe psiholoaga echipajului, învăţăm oamenii să vorbească, să se deschidă, numai să fie liniştiţi cu pacienţii, să aibă răbdare. Discutând greutăţile, ne descărcăm şi noi şi se rezolvă toate.
   Care este timpul mediu de răspuns în judeţ?
   – În Deva, ajungem în 10–15 minute, însă avem şi sate unde ajungem mai greu. Iarna e mai dificil, dar avem şefi care au procurat şi cauciucuri de iarnă, maşini bune, carburant. Merge treaba. Înainte făceam mai mult, erau maşini la care se încălzea mai greu motorul.
   – Ce vă motivează cel mai mult?
   – Sentimentul că ajuţi omul, chiar dacă e un ajutor rapid şi pe urmă îl „abandonezi“, când îl predai la spital. Mă motivează când îşi văd că îşi revine. Resuscitări eu nu prea reuşesc. Numai doi pacienţi am scos din stop cardiorespirator în 20 de ani şi e foarte puţin. Au mai fost cazuri, dar erau pacienţi în vârstă, în stare foarte gravă şi nu am putut face nimic. Colegii au mai reuşit, au fost mai deştepţi. Dar, oricum, îmi place munca mea pe ambulanţă, nu aş putea face altceva. Medic de familie în niciun caz, nu era pentru mine, tot mergeam la domiciliu, le duceam medicamente, aveam alt stil. În medicina de familie sunt prea multe treburi administrative, e mult de lucrat pe calculator.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe