Când am
vorbit cu dr. Iudita Drăgan, medicul
tocmai se întorcea de la o solicitare. Lucrează de mai mult de două decenii pe
ambulanţă, de nouă ani la Deva. Victoriile mari sunt rare, iar cele mici durează
puţin, până când pacientul este preluat de colegii din UPU. Nu se poate imagina
făcând altceva. Pe ambulanţă, evită tirania hârtiilor şi poate oferi ajutor
rapid, atunci când este cea mai mare nevoie de el.
–
Sunt medic de 26 de ani. Am fost doi ani medic de familie într-o comună aflată
la 40 de kilometri de Deva, Lăpuciu de Jos. Făceam naveta zilnic. La început
eram doi medici, după care am rămas singură cu opt sate. Era foarte greu de
acoperit nevoia din zonă: multe gravide, copii, sugari şi, de asemenea, mulţi bătrâni.
Populaţia de vârstă mijlocie era la oraş. Nu aveam maşină, aşa că era greu şi
cu deplasările, iar mie îmi plăcea să merg pe teren foarte mult şi-atunci mă
duceam să văd gravidele şi mai intram şi la bolnavii cronicii, să văd cum se
mai simt. Am trecut apoi pe ambulanţă, mai întâi în comuna Ilia.
– De ce aţi făcut trecerea de la medicina de
familie la munca pe ambulanţă?
– În
primul rând, aveam un motiv practic: voiam să fiu mai aproape de casă. Locuiam
la Deva şi făceam naveta la dispensar. În plus, oricum stăteam tot timpul pe
teren, îmi plăceau urgenţele. Ziceam şi-atunci că ar trebui să le ştie toată
lumea, toţi colegii din sănătate. Apoi, la Ilia, între timp, s-a închis
spitalul. Nu prea mai aveam unde să ducem pacienţii. A rămas numai centrul de
urgenţe. Când am putut, am intrat la Deva şi a fost foarte bine. Acum e
sistemul mai greoi: cu calculatoarele, cu dispeceratul unic, intră solicitările
din tot judeţul. Eu mă bucur că nu lucrez şi în dispecerat. Oricum, la Deva,
situaţia ambulanţei a fost mult îmbunătăţită odată cu trecerea anilor: avem mai
multe maşini, suntem mai bine dotaţi decât acum 20 de ani. Mai prost stăm cu
personalul, ar trebui să mai angajeze, s-au pensionat mai mulţi, dar nu se pot
angaja alţii în loc.
– De ce nu se pot face angajări?
– Aşa
sunt legile făcute, că după şapte pensionări angajează unul.
– Cum se reflectă deficitul de personal în
activitatea dumneavoastră?
– Se
cam simte. Nu suntem neapărat supraîncărcaţi, dar, dacă se îmbolnăveşte unul
dintre noi, e mai dificil. Ar mai fi nevoie de oameni. Depinde şi de zonă, dar
peste tot se reduce numărul de salariaţi. În comuna Ilia, unde-am fost, erau
cinci asistente, cinci ambulanţieri. Au rămas doar trei. Au fost doi medici, nu
mai este niciunul la ambulanţă. Şi sunt şi alte zone deficitare. Dar, unde nu e
ambulanţă, au înfiinţat SMURD şi, cu chiu, cu vai, ne descurcăm. Ar fi nevoie
de mai mulţi medici şi asistenţi.
– Cum
colaborează ambulanţa şi SMURD pe plan local?
– Local, colaborăm bine. Protocoalele ajută
mult. Deşi eu multă vreme am spus că, dacă suntem săraci, de ce facem risipă cu
două sisteme paralele? Mai este şi ambulanţă particulară, care face consultaţii
la domiciliu. Nu ştiu, eu nu mă prea împac cu sistemul privat şi de stat, că
tot cam aceleaşi persoane lucrează şi colo, şi dincolo. Dar, în general, de
când s-a desprins o parte din ambulanţă pentru transportul bolnavilor la dializă,
cred că ne descurcăm mai bine. Iar cu SMURD colaborăm foarte bine. În
dispecerat e mai greu de luat decizia pe moment cine să meargă, dar şi pentru
acest lucru sunt protocoale. Se mai întâmplă că bolnavii zic una şi la faţa
locului găsim altceva. Problemele apar însă mai degrabă la UPU, urgenţele sunt
supraaglomerate. Ajung foarte mulţi bolnavi, cu tot felul de probleme mai mari
sau mai mici. Sistemul este greoi tocmai fiindcă mulţi pacienţi preferă să
cheme ambulanţa decât să se adreseze medicului de familie sau să aştepte în
policlinică.
– Funcţionează şi un serviciu de voluntariat
la nivelul ambulanţei?
– La
Deva, pe ambulanţă, au fost doar trei voluntari. În judeţ nu ştiu exact, dar puţini.
Oricum, nu mi se pare corect să aşteptăm să ne bazăm pe voluntari, când sunt
oameni pregătiţi, care au făcut o şcoală şi ne-ar putea ajuta, ca angajaţi.
Apoi, ar fi bine să înveţe lumea să dea primul ajutor, să ştie ce să facă, să
nu mai fim chemaţi aiurea, că într-o vreme erau extrem de multe solicitări
false. S-au mai redus. A intervenit conducerea serviciului de ambulanţă, a
încercat să facă o educaţie a populaţiei în mass-media locale şi au mai scăzut
solicitările false.
– Sunt medicii de pe ambulanţă expuşi unor
riscuri specifice?
–
Există riscul de accidentări. Au apărut, mai rar, şi cazuri de agresiune.
Oamenii, în general, sunt destul de liniştiţi, depinde şi cum îi luăm noi. Mai
sunt cartiere cu multe cazuri sociale, cu romi, cu oameni fără venituri, apăreau
situaţii conflictuale. S-au mai rărit şi solicitările în aceste zone, ne chemau
înainte pentru tot felul de nimicuri. O durere de cap, o durere de măsea,
mergeam numai pentru un algocalmin, dar s-au mai liniştit, văd că nu ne mai
cheamă. Acum cinci ani, am avut într-o singură seară trei solicitări false
deodată într-unul din aceste cartiere. Sunt cazuri care pot bloca un serviciu
de ambulanţă, atunci au fost trei. Din cinci maşini, trei au fost ocupate cu
solicitări false. Cu timpul, te familiarizezi şi devine firesc. Colectivul e bun,
suntem solidari, ne-ajutăm unii pe alţii, eu mai fac şi pe psiholoaga
echipajului, învăţăm oamenii să vorbească, să se deschidă, numai să fie liniştiţi
cu pacienţii, să aibă răbdare. Discutând greutăţile, ne descărcăm şi noi şi se
rezolvă toate.
– Care este timpul mediu de răspuns în judeţ?
– În
Deva, ajungem în 10–15 minute, însă avem şi sate unde ajungem mai greu. Iarna e
mai dificil, dar avem şefi care au procurat şi cauciucuri de iarnă, maşini
bune, carburant. Merge treaba. Înainte făceam mai mult, erau maşini la care se
încălzea mai greu motorul.
– Ce vă motivează cel mai mult?
–
Sentimentul că ajuţi omul, chiar dacă e un ajutor rapid şi pe urmă îl
„abandonezi“, când îl predai la spital. Mă motivează când îşi văd că îşi
revine. Resuscitări eu nu prea reuşesc. Numai doi pacienţi am scos din stop
cardiorespirator în 20 de ani şi e foarte puţin. Au mai fost cazuri, dar erau
pacienţi în vârstă, în stare foarte gravă şi nu am putut face nimic. Colegii au
mai reuşit, au fost mai deştepţi. Dar, oricum, îmi place munca mea pe ambulanţă,
nu aş putea face altceva. Medic de familie în niciun caz, nu era pentru mine,
tot mergeam la domiciliu, le duceam medicamente, aveam alt stil. În medicina de
familie sunt prea multe treburi administrative, e mult de lucrat pe calculator.