Asociaţia de
Algeziologie din România (AAR), Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“
Cluj-Napoca şi UMF „Gr. T Popa“ Iaşi
organizează, la Cluj-Napoca, în perioada 7–9 mai ediţia a treia a Congresului
naţional de durere. Lucrările se adresează medicilor de familie, stomatologilor
şi specialiştilor în chirurgie buco-maxilo-facială, precum şi altor specialităţi
în cadrul cărora managementul durerii joacă un rol principal: reumatologie,
neurologie, pediatrie, oncologie, ORL, anestezie-terapie intensivă. În
avanpremiera evenimentului, prof. dr. Ostin Mungiu, preşedintele de
onoare al aceleiaşi manifestări ştiinţifice, aduce câteva lămuriri privind
tipurile de durere şi posibilităţile de tratare, iar prof. dr. Anca Buzoianu, preşedinta congresului, prezintă câteva
detalii privind tematica, vorbitorii şi problema algeziologiei.
Ostin Mungiu:
Cei din sănătate sar pentru cine ţipă mai tare
– Tema
pentru anul 2015 lansată de Asociaţia internaţională pentru studiul durerii
este durerea neuropată. Congresul de anul acesta al AAR cum abordează această
problematică? – Când vorbim de un congres de durere,
practic ne referim la durere de la un capăt la altul, că de-aia e congres.
Asociaţia internaţională a durerii dă câte o temă în fiecare an, care
constituie, să spunem, nucleul, dar nu este obligatoriu să se discute numai
despre durerea neuropată. Sigur vom avea o atenţie specială pentru durerea
neuropată, aşa cum anul trecut am avut pentru durerea oro-facială, de exemplu,
pentru că a fost anul durerii oro-faciale. Aşa încât, pe lângă cei care vor
vorbi despre durerea neuropată, anul acesta vor fi prezenţi la congres şi cei
care vor discuta despre durerea reumatică, de exemplu, despre durerea
stomatologică, durerea în cancer, durerea pediatrică şi, sigur, alte aspecte
care au legătură cu fenomenul acesta al vieţii, pe care noi îl numim durere.
– Există
medicamente ţintite care să aline durerea, fie ea neuropată sau nu?
– Cine are de-a face cu durerea trebuie să-şi
dea seama, înainte de a da un tratament, despre ce fel de durere este vorba.
Practic, durerile se împart în două mari categorii. Sigur că savanţii or să
spună că sunt zeci de tipuri. Dar eu spun că sunt două mari categorii: durerea nociceptivă şi durerea non-nociceptivă.
Primul tip apare atunci când sunt stimulaţi receptorii durerii, acele terminaţii
libere nervoase care conduc durerea, unele mai repede – durerea acută – şi
altele mai încet – durerea surdă, pe care o putem îndura, dar care ne poate
însoţi luni, săptămâni, ani, deci durerea cronică. Acest tip de durere răspunde
foarte bine la toate tratamentele care sunt pe piaţă, din familia aspirinei, a
morfinei. Când vine vorba de durerea non-nociceptivă însă, lucrurile se schimbă
şi devin mai dificile. Ea apare atunci când sunt lezaţi nervii sau trunchiurile
nervoase sau când sunt leziuni în sistemul nervos central. Aceasta este durerea
neuropată. Apare nu ca urmare a stimulării receptorilor, ci ca urmare a lezării
trunchiurilor nervoase sau a formaţiunilor centrale. Este o durere care pune
probleme foarte serioase medicului care încearcă să o trateze. De aceea,
trebuie să spunem un adevăr trist: practic, cam jumătate din aceste dureri pot
fi stăpânite prin mijloacele actuale, cealaltă jumătate constituie de fapt un
rezervor de durere în întreaga lume. Şi de aceea se fac eforturi în continuare
pentru găsirea de noi medicamente. Medicamentele nu pot alina durerile în toate
cazurile. Uneori se aplică metode invazive care de multe ori au succes, dar nu
întotdeauna. Aici este mult mai mult de lucrat şi în cercetare şi în
management.
– Putem
vorbi de durere ca o boală în sine?
– Eu am lucrat în durere zeci de ani şi timp
de aproape zece ani am fost consilier la Asociaţia europeană pentru studiul
durerii. Unul din obiectivele noastre a fost să convingem lumea politică,
guvernele, să considere durerea cronică nu un simptom, ci o boală în sine. Am să
vorbesc despre asta în cadrul congresului. Există dureri care apar ca urmare a
unei boli. Şi dau aici exemplu Zona zoster, unde, după ce au dispărut
veziculele, durerile, înţepăturile, arsurile supără în continuare bolnavul.
Într-o nevralgie de trigemen, unii ajung până la tendinţe de sinucidere din
cauza acestor dureri de tip neuropat. Ei bine, acest lucru pune mari probleme.
Acesta a fost şi motivul pentru care a apărut declaraţia de la Bruxelles ş2001ţ
şi cea de la Montreal ş2010ţ, ca acest tip să se considere boală în sine şi să
fie tratată ca atare. Foarte multe guverne europene, nu vorbesc de SUA sau
Canada, au introdus acest lucru în nomenclatoarele de boală. Dacă durerea
cronică este privită ca boală, atunci se primesc şi medicamente compensate,
gratuite. La noi acest lucru nu este recunoscut. Iar noi pentru asta luptăm, să
recunoaştem durerea cronică o boală în sine şi să intre în nomenclator. Vreau să
spun clar: în România există multă durere insuficient sau prost tratată, iar
cei din sănătate pur şi simplu sar pentru cine ţipă mai tare. Noi nu avem o
strategie. Asta este de fapt şi tema pe care am ales-o eu pentru congres:
necesitatea unei strategii pe termen lung în tratamentul durerii cronice. Eu am
făcut câteva schiţe de strategie, dar s-au dus la coş şi nu le-a luat nimeni în
seamă.
– Este
nevoie de specialişti care să se ocupe exclusiv de problematica durerii sau
orice medic o poate aborda prin prisma specialităţii pe care o are?
– Sunt două aspecte aici faţă de care am
dispute cu colegii. Pentru cei care nu cunosc suficient de multe despre durere,
lucrul este aşa: fiecare medic trebuie să ştie să trateze durerea, deci nu este
nevoie de specialişti. Lucrurile s-au stratificat în timp şi s-a văzut că avem
de-a face cu timpuri de durere care depăşesc uneori cadrul. De pildă, un bolnav
oncologic poate să aibă o durere care nu ţine de oncologie. E din altă zonă.
Deci, lucrurile depăşesc specialitatea îngustă şi de multe ori durerile sunt
mixte, sunt din multe cauze şi de aceea trebuie tratate diferit. Uneori sunt
atât de complicate încât medicii ajung pur şi simplu să se considere depăşiţi şi
atunci e nevoie de ceea ce se numeşte algeziolog, medici specializat numai în
dureri, care există în toată lumea, dar mai puţin la noi. Că la noi aşa se
întâmplă, trebuie să fim ultimii. La noi există o competenţă în durere, care de
fapt e un fel de bănuială de specialitate, dar nu există medici specialişti, nu
există clinici pentru durerea cronică. Dacă e considerată boală în sine, îi
faci şi clinici sau spitale. Thailanda avea acum 20 de ani trei spitale pentru
durerea cronică. Şi nu am zis de Germania, Marea Britanie sau de SUA. Şi
atunci, acest lucru trebuie gândit, că practic nu avem un glonţ magic în
durere. Există pur şi simplu multe medicamente, tocmai pentru că nu avem unul
bun, ţintit, cu care să rezolvăm problema. De multe ori e nevoie să facem
asociaţii de medicamente, alteori să asociem medicamentele cu alte manevre – cu
kinetoterapie, uneori cu radioterapie sau chiar invaziv, probleme de
cateterism, de chirurgie care pot rezolva unele dureri, dar nu pe toate. Nu
suntem astăzi în stare să rezolvăm toate durerile.
– Putem
vorbi, în România, de cercetare în domeniul durerii?
– Există foarte multă cercetare în domeniul
durerii. Problema este: care este eficienţa ei? Pentru că în cercetare vine un
moment în care începi să discuţi despre valoarea cercetării, ajungi la bani.
Dacă nu aloci bani nu are cum să iasă cercetare. Mă uitam acuma la lucrările
care vin la acest congres. Sunt lucrări muncite, mă refer la cele
experimentale, pe animale. Dar ele merg până la un anumit nivel – se vede
imediat că lipseşte finanţarea consistentă. Când merg la congrese europene sau
mondiale şi vorbesc cu tinerii, care sunt la nivelul rezidenţilor noştri sau a
medicilor tineri, îmi spun cu nonşalanţă că ei au făcut animale transgenice, de
exemplu, în studiul durerii. Adică, ei umblă la genetica durerii. Ei, m-am
uitat, cum spuneam, la lucrările autohtone de la congresul nostru şi niciuna nu
este de acest nivel. Sunt lucrări care experimentează asociaţii de medicamente şi
observă dacă la sfârşit acţiunea împotriva durerii e mai bună la unul sau la
altul. Dar pentru a ajunge la cauzele durerii, ca apoi să putem găsi
medicamente eficiente, trebuie finanţare. Aşa este peste tot. Or, ştiţi bine că
cenuşăreasa în România, la finanţare, este cercetarea.
Anca
Buzoianu: A nu suferi este unul din drepturile fundamentale ale omului
– Cum
este structurat congresul din acest an şi ce tematică are?
– Congresul de durere din acest an se va
desfăşura pe durata a trei zile şi va cuprinde două sesiuni dedicate în special
farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie, şapte sesiuni destinate medicilor şi
o sesiune specială pentru studenţi, rezidenţi şi tineri medici. Aşa cum reiese din denumirea
congresului „Congresul Naţional de Durere“, componenta principală este durerea şi,
specific pentru acest an, durerea neuropată, temă lansată pentru anul în curs
de International Association for the Study of Pain (IASP), forumul internaţional
al tuturor specialiştilor implicaţi în studiul şi managementul durerii. Prin organizarea din acest an a
Congresului am încercat să corelăm diferitele abordări existente în terapia
durerii printre specialiştii din mai multe specialităţi clinice, în relaţie
directă cu cercetările din domeniul fundamental.
– Cine
va susţine prezentări şi care vor fi subiectele dezbătute?
– Prima zi va fi destinată farmaciştilor şi
asistenţilor de farmacie – sesiuni coordonate de profesorul Marius Bojiţă – şi
bolilor reumatismale, unde prof. dr. Simona Rednic va coordona sesiunea cu tema „Durerea în reumatologie“. În a doua
zi, vor avea prezentări: prof. dr. Gabriel Gurman (Israel), medic specialist
ATI, directorul Clinicii de anestezie-terapie intensivă a Spitalului „Mayney
Hayeşuah“, Bnai Brak; prof. dr. Ostin Mungiu, unul dintre membrii fondatori şi
preşedintele Asociaţiei de Algeziologie din România; prof. dr. Vlaicu Şandor
(Facultatea de Medicină din Cluj), prof. dr. Ion Fulga (Facultatea de Medicină
din Bucureşti) şi subsemnata. Prof. dr. Dafin Fior Mureşanu, preşedintele
Societăţii de Neurologie din România şi directorul Departamentului de Neuroştiinţe
al Facultăţii de Medicină clujene, va prezenta un subiect de mare noutate,
legat de valoarea terapeutică a intervenţiilor non-farmacologice în controlul
durerii neuropate. Despre durerea orofacială vor vorbi profesorii Mihaela Băciuţ,
Silviu Albu, Horaţiu Rotaru, precum şi prof. dr. Ioan Mărginean, şeful
disciplinei de Neurologie a facultăţii noastre. Conf. dr. Ioan Vereşiu, preşedintele
Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, va aborda o problemă
tot mai frecventă: durerea în neuropatia diabetică. Prof. dr. Dan Dumitraşcu va
coordona simpozionul congresului realizat în colaborare cu Societatea Română de
Medicină Psihosomatică, fiind şi preşedintele acestei societăţi, simpozion cu o
temă de foarte mare actualitate: durerea psihosomatică. În ultima zi a congresului, prof. dr. Dan Mihu, şeful Clinicii
Obstetrică-Ginecologie II şi prof. dr. Gabriela Zaharie, titulara disciplinei
de Neonatalogie, ambii experţi în tratamentul durerii la mamă şi nou-născut,
vor vorbi despre acest subiect, cu implicaţii psihoemoţionale deosebite.
– Pe
ce participare mizaţi?
– Durerea este simptomul omniprezent în
majoritatea afecţiunilor. Acesta este motivul pentru care congresele noastre se
adresează tuturor profesioniştilor din domeniul sănătăţii, indiferent de
specializare. La ediţia din acest an, ne aşteptăm să avem peste 200 de specialişti
(medici de familie, reumatologi, neurologi, pediatri, oncologi, medici
stomatologi, farmacişti, asistenţi medicali, asistenţi de farmacie) şi peste
150 de studenţi.
– Ce
aduce nou congresul din acest an?
– În primul rând, locul de desfăşurare şi
organizatorii congresului: pentru
prima dată Congresul naţional de durere se va desfăşura în Centrul universitar
Cluj-Napoca. Toate ediţiile anterioare s-au desfăşurat la Iaşi. De asemenea,
tot în premieră, va exista o secţiune dedicată studenţilor şi rezidenţilor,
unde avem un număr foarte mare de înscrieri, ceea ce relevă interesul mare în
rândul mai tinerilor noştri colegi, suscitat de tema congresului.
– Care
sunt problemele în acest domeniu şi cum consideraţi că le-am putea depăşi?
– Algeziologia este o disciplină medicală
care se ocupă de studiul durerii şi al posibilităţilor de prevenire şi
combatere a acesteia. Deşi medicii de toate specialităţile sunt pregătiţi
pentru a trata durerea-simptom, există totuşi situaţii în care, cronicizată,
aceasta devine boală în sine şi necesită un management specific. Din acest
motiv, în ţările cu sisteme de sănătate dezvoltate, sunt pregătiţi specialişti
în terapia durerii, algeziologi, şi echipe complexe de terapie a durerii
compuse din specialişti ATI, neurologi, farmacologi clinicieni, psihologi şi
psihiatri. Managementul interdisciplinar al durerii este nu numai o provocare,
dar şi o necesitate a medicinii moderne, iar cooperarea între diferiţi
profesionişti din domeniul sănătăţii în acest scop a devenit obligatorie. De
altfel, la şcolile medicale renumite din Europa şi SUA, cooperarea şi munca în
echipă sunt incluse în curriculum, sub denumirea „Interprofessional learning
and development“. Abordarea pe care am avut-o în organizarea acestui congres
merge tocmai în această direcţie, pentru a face un pas înainte spre binele
pacientului.
– Care
sunt principalele direcţii de acţiune al AAR pe plan intern şi internaţional?
– Asociaţia de Algeziologie din România îşi
propune să continue, prin membrii acesteia, cercetarea ştiinţifică în domeniul
durerii. De asemenea, încearcă să
stabilească o coeziune între diferitele specialităţi medicale pentru a oferi o
abordare adecvată a problemei durerii acute sau cronice. AAR se aliniază direcţiilor
de cercetare şi dezvoltare a IASP, întrucât este membru al acestui organism
internaţional. Trebuie să ne unim eforturile în toate specialităţile pentru a
obţine cuparea durerii ca simptom oriunde am fi în lume.
– Cum
vedeţi viitorul algeziologiei în ţara noastră şi în lume?
–
Algeziologia nu este în momentul de faţă o specializare distinctă în ţara
noastră. Ca membri ai AAR avem în vedere promovarea terapiei durerii prin
cursuri postuniversitare pentru medici din diferite specialităţi, organizarea
de workshopuri şi chiar includerea de cursuri la nivel licenţă. Toate acestea
ar putea conduce la obţinerea de atestate şi competenţe de către medici
specialişti, care să confirme abilitatea acestora de a prescrie un tratament
adecvat în durerea acută sau cronică. Să nu uităm că dreptul de a nu suferi
este unul din drepturile fundamentale ale omului.
.jpg)
