Newsflash
Interviuri

„Dacă m-ar scoate la pensie, m-aş duce şi în vârf de munte să lucrez“

de Alexandra NISTOROIU - mai 30 2014
„Dacă m-ar scoate la pensie, m-aş duce şi în vârf de munte să lucrez“

Ca să îşi poată construi cabinetul din comuna Miceşti (Argeş), dr. Elena Ţârlea şi-a vândut mai întâi casa din Piteşti. Au urmat apoi câteva credite, la care plăteşte încă. Nu regretă însă nimic. Are peste trei mii de pacienţi pentru care este, pe rând, medic de familie, medic şcolar, ecografist, prim-ajutor în situaţii de urgenţă. De 26 de ani lucrează în sat, iar de 15 locuieşte în aceeaşi clădire în care şi-a construit şi cabinetul. Vorbeşte cu entuziasm şi optimism despre munca de zi cu zi, despre pacienţi, cu bolile, necazurile şi ciudăţeniile lor.

 

 
 
 
 
 
   Oferă satisfacţii medicina practicată într-o zonă rurală?
   – Satisfacţiile le-am avut din primul an aici, pentru că am practicat efectiv medicina. Nu m-am rezumat la a-i da omului un bilet de trimitere sau o reţetă, am rezolvat urgenţele, am făcut foarte mult teren, pentru că mi-a plăcut, şi, automat, când mergeai în teren, găseai şi oameni bolnavi: un puseu hipertensiv, o colică renală, o criză de astm. Aveam la mine şi tratament, trusa de urgenţă, şi am rezolvat. Cu timpul, oamenii au căpătat încredere, eu am fost foarte mulţumită şi nu am mai avut de ce să plec. Şi acum la fel: nu mă limitez la a le da bilete de trimitere. Încerc să rezolv eu tot ce pot. Şi-atunci ai foarte multe satisfacţii: când vezi că omul îţi mulţumeşte, că se simte mai bine datorită ţie, că i-ai prelungit viaţa cu şase luni, un an. Dacă m-ar scoate la pensie peste zece ani, eu m-aş duce şi în vârf de munte şi aş continua să lucrez.

 

Dacă bei cola, eşti cineva

 

   Cât din activitatea dumneavoastră este axată pe prevenţie şi educarea pacientului?
   – Nu mai mult de 20–30%. Nu ne lasă nici cadrul legislativ de-acum, chiar dacă eu aş face mai mult. De exemplu, eu sunt pentru operaţiile de bypass gastric pentru a stopa obezitatea morbidă, pentru că ai rezolva aşa 80 la sută din medicaţie. Fără surplusul de greutate, pacientul nu ar mai depinde de noi, probabil că nu ar mai fi nici diabetic, nici hipertensiv, nici dislipidemic. În direcţia asta, de exemplu, statul ar trebui să facă mai mult. Nu trebuie să îmbogăţim firmele de medicamente degeaba. Sunt oameni care iau opt-nouă medicamente pe zi. Dacă ai acţiona în sfera prevenţiei, ar fi mult mai bine.
   Obezitatea este o problemă gravă în comună?
   – Este. Văd foarte mulţi copii supraponderali şi apar probleme în dezvoltarea lor sexuală. Ar trebui să se intervină de la vârste mici, să aibă o activitate sportivă mult mai mare în şcoală, să nu mai stea numai în faţa calculatorului. Trebuie lucrat cu părinţii, cu psihologul şcolii. La regimul alimentar mă lupt mult cu părinţii. Unii au impresia că, dacă copilul lor bea numai suc şi mănâncă numai dulciuri, vai de mine, cine sunt ei! Şi la ţară e ideea asta: dacă nu bei cola, eşti nimeni. Am avut un copil pe care l-am găsit galben ca o lămâie, de la suc Teddy pus în biberon, pentru că era mai uşor decât să îi facă o ciorbă. Astea sunt lucruri pe care nu le înveţi în facultate, te izbeşti de ele şi înveţi din experienţă. Şi să nu credeţi că omul de la ţară nu dă bani pe alimente. Problema este că alege prost. Dă copiilor foarte multă pâine, uită să gătească. Părintele îi dă un sandvici, pune între două felii de pâine una de parizer şi gata. Nu e neapărat lipsa banilor, e comoditate. Copiii sunt învăţaţi pe fast-food, părinţii nu mai au timp. Ar fi bine să fie inclusă la şcoală o masă caldă, care să fie sănătoasă.
   Tocmai la ţară, unde se presupune că se mănâncă sănătos?
   – Suntem aproape de oraş, la patru kilometri de Mioveni şi zece de Piteşti. Oamenii au cât de cât bani, pentru că este uzina, au bonuri de masă şi, cum este moda hipermarketu­rilor, unde îşi încarcă coşul până la refuz, nu mai e alimentaţia aceea tradiţională, nici la ţară.

 

Cunoşti fiecare om, fiecare boală

 

   Dacă aţi fi ministrul sănătăţii, ce aţi schimba în sistemul sanitar?
   – Cred că statul ar trebui să folosească ştiinţa medicilor noştri pentru a scoate mai mulţi bani care să meargă înapoi în sistem. Aş face clinici în parteneriat public-privat, care să opereze mult şi paci­enţi străini. Câştigă şi medicul şi spitalul. Să punem silicoane la jumătate de Europă, de ce nu?
   Şi pentru medicina din sate ce-aţi face?
   – Ce mi-am făcut eu mie aş vrea să aibă orice doctor. Mi se pare că medicii care sunt acum la sate, spre deosebire de cum era înainte de ’89, sunt mult mai instruiţi. A fost o perioadă când nu am putut să dăm rezidenţiate. Automat, noi am venit la ţară, am început să învăţăm, ne-am legat de locuri şi cred că suntem medici de familie formaţi. După 10–15 ani, eşti de-al locului şi e nemaipomenită treaba asta: cunoşti fie­care om, fiecare boală, fiecare ce are. Cu­noşti familia. Asta cred că ar trebui să avem: o familie de medici de medicină generală în care să te poţi încrede, să aibă un ecograf, un EKG, un minilaborator, con­diţii pentru dispensar, că probabil nu toţi au putut să îşi facă aşa cum mi-am făcut eu. Primăria ar trebui să îl ajute pe medic cu o locuinţă şi-un grup sanitar ca lumea. Şi cu dotările, până la urmă, că poate nu toţi reuşesc prin forţele proprii.

 

Toţi vor să stea în buricul târgului

 

   Dar cum aţi reuşit să puneţi bazele cabine­tului?
   – Mi-am vândut apartamentul din Piteşti. Apoi am luat credite, încă le plătesc. Toată viaţa numai în asta am investit, dar nu îmi pare rău. Ce puteam să fac? Să mă fac buticar în sat? Poate banii veneau mai uşor aşa, dar eu m-am format ca medic. Dacă nu ne facem noi condiţiile, dacă nu visăm noi să fie mai bine, nici nu va fi. Puteam să plec în Franţa, în Spania, dar acolo mi se pare viaţa mai plictisi­toare. Am fost într-un sat în Spania: şase sute de oameni. Păi ce să fac eu numai cu şase sute de oameni? Mi se pă­reau şi puţini, şi prea liniştiţi. La noi, aici, e mai cu suflu, cu muncă. Cam 10–15% dintr-o patologie o poţi rezolva şi la nivelul medicinii de familie, pentru restul trebuie să apelezi la spe­cialişti. Dar nu trebuie să fii comod. În condiţii de ţară, trebuie să îţi placă natura şi omul şi să lucrezi. Dacă eşti o fire din asta, care vrea să stea în centrul oraşului şi să scrie reţete, e mai greu. Toţi vor să stea în buricul târgului, dar medicina nu se face numai acolo.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe