Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

De-a descurcatelea

Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU miercuri, 20 iulie 2016

     Zâmbești involuntar când un medic aflat la început de drum îți spune că momentan vrea să rămână în România, fiindcă simte că are rădăcinile aici. Zâmbești involuntar și puțin trist, fiindcă nu știi dacă rădăcinile astea vor fi destul de puternice să rețină medicul într-un sistem în care primii pași se fac pe asfaltul incert al problemelor financiare. Dr. Gina Boldoi are 26 de ani și e abia în al doilea an de rezidențiat la neurologie, la Institutul Clinic Fundeni, după ce a absolvit medicina la Timișoara.

 

 

 

     – Schimbarea centrului universitar a fost o experiență interesantă. Mediul de-aici, sistemul medical sunt destul de diferite, chiar dacă nu radical. Sau poate le văd altfel, fiind rezident. Dar sper să nu greșesc spunând că, totuși, poți face mai multe în spitalele din București decât în cele din Timișoara.
     Aveți mai multă libertate aici, ca rezidenți?
     Nu pot să spun că am așa multă libertate. Sunt supravegheată sau, mai degrabă, îndrumată. Când nu fac bine, mi se spune unde greșesc, nu mă lasă nimeni de capul meu. Când faci bine, vezi că oamenii te apreciază și prinzi curaj. Cred că fiecare își dorește să performeze în ceea ce face. Nu am apucat să văd viața de rezident în Timișoara, știam de la colegii mai mari cât ești de limitat, ce cazuri poți vedea în spitalul respectiv și cât pot să te ajute la formarea ta. Dar e ingrat să compar, n-am făcut nici măcar o parte din rezidențiat acolo.
     Iar în București ați lucrat numai la Fundeni?
     Nu doar. Șase luni am fost la Universitar, pe medicină internă, apoi m-am dus la spitalul-mamă, la Fundeni. Apoi, mi-am dorit, fiindcă Fundeniul este construit ca spital de cronici, să cunosc și partea de urgență și știam că la Universitar puteam să învăț ce îmi doream. Am luat acordurile din ambele părți și m-am dus trei luni acolo să învăț și neurologie de urgență.
     Cum a diferit experiența?
     Au fost mai multe îndatoriri, mai multă responsabilitate parcă. Sau poate a fost și contextul: la Fundeni nu intrasem încă în gărzile pe specializarea mea, dar la Universitar am intrat foarte repede în gărzi. Apoi, tot acolo trebuia să facem multe lucruri care nu țin neapărat de formarea noastră ca medici: trebuia să stai să faci niște bonulețe de recoltări, să faci lucruri care îți ocupau timpul și nu îți dezvoltau cunoștințele medicale. Hârtii multe, descărcat seruri și deschis condici de medicamente. Ceea ce mi se pare la un moment dat că nu face parte din activitatea noastră ca medici, dar m-am pliat. La Fundeni nu fac lucrurile acestea, văd mai mult cazurile, stau mai mult cu pacientul, îl urmăresc îndeaproape și am, de asemenea, mai mult timp să îl urmăresc. Traficul nu e atât de mare ca într-un spital universitar de urgență, în care trebuie să externezi foarte repede, neavând locuri în care să internezi cazurile următoare din garda de fiecare zi. La Fundeni pot să îl urmăresc o săptămână sau două și să îi văd evoluția în timp. Ca îndrumători, din ambele părți am avut ce învăța, am primit feedback în limita posibilităților, fiindcă și ei erau foarte ocupați. Cu profesorul Băjenaru nu am lucrat direct, însă, după fiecare raport de gardă, rămânea cu noi, discutam cazuri, explica încât să ne facă să înțelegem și să ne dorim să excelăm.
     Ce dificultăți întâmpinați ca rezident în România?
     Pe toate planurile sunt dificultăți, mai ales economic. Ca performanță, nu ești neapărat limitat decât pe plan economic. Pentru că nu toate ni se oferă gratuit: trebuie să plătim participări la congrese, să ne cumpărăm cărți, sunt momente în care primim sponsorizări, sunt momente în care nu primim. Și e greu dintr-un salariu de medic rezident. La începutul anului trecut încă simțeam că trăiesc pe banii părinților, pentru că nu îmi ajungea deloc salariul și vedeam că nu pot să mă dezvolt profesional fără ajutor de-acasă. Trebuie să investești în tine ca să te dezvolți, să asimilezi cât mai multe, să ai acces la explicații, la studii, să îți crești capacitatea de a performa. Părinții mei sunt oameni modești, au avut posibilitatea să mă ajute să termin medicina, cum mi-am dorit, dar n-a fost ușor pentru că am studiat la distanță de casă și, venind dintr-un mediu cu trei surori, le-a fost greu să ne susțină pe toate trei. Anul trecut încă mai primeam bani, fiindcă trebuia să îmi cumpăr instrumente medicale, cărți, să achit taxe la congres, lucruri pe care din salariul nostru și din bursa pe care o primim nu le poți acoperi, mai ales dacă ai și o chirie de plătit.
     Cât de mult din birocrația din spitale pică pe umerii rezidenților?
     Sunt zile și zile, momente în care faci totul foarte repede și rezolvi foarte mult în același timp. Da, ajutăm mult în sensul ăsta, fiindcă îndrumătorii noștri nu au timp pentru lucrurile astea și noi suntem ajutorul lor, suntem extensia mâinii lor.
     Cât de des faceți gărzi?
     În Universitar făceam trei-patru pe lună, iar în Fundeni două-trei pe lună. Acum e puțin, nu simt că sunt epuizante, pentru că tu, ca rezident, nu ai responsabilitatea majoră, doar ești îndrumat, supravegheat, ajutat. Când voi avea responsabilitatea majoră, când voi fi eu cu parafa mea, clar că va fi și mult mai obositor. Acum nu am de ce să mă plâng, sunt anul doi și programul e echilibrat, gărzile se împart mai multor rezidenți, nu suntem așa încărcați.
     Sunteți plătiți?
     Nu, gărzile sunt neplătite. Ca rezident, abia din anul trei sau patru ești plătit. Este stipulat în contractul de muncă că avem de făcut o gardă pe lună, iar ceea ce faci pe lângă este ca să te ajute și să te obișnuiești cu garda. Este o responsabilitate, nu poți să te sustragi, pentru că gărzile te ajută, te formează ca medic. Tu urmărești pacienții pe care îi internezi în garda ta, tot pentru tine e până la urmă.
     Veți rămâne să practicați în România?
     Aș spune că da, încă îmi văd rădăcinile aici. Dar nu știu ce va fi peste doi ani jumătate, când voi termina rezidențiatul. Simt că sunt înrădăcinată aici și mi-e greu să mă desprind. Mă acomodez mai greu, deși pe partea profesională nu știu cât mi-ar putea oferi alegerea de a rămâne. Nu am un punct de comparație nici în acest aspect. Nu am decât păreri subiective ale colegilor. Până nu trăiești tu pe pielea ta nu poți să spui da, o să plec sau nu, o să rămân.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.