Sistemul medical din România nu este tot timpul ceea ce-și doresc pacienții. Nici medicii care profesează în el. Despre drumul de la așteptările pe care și le construiește un tânăr student medicinist asupra viitoarei profesii până la condițiile reale de lucru din spitale ne povestește dr. Alexandra Bruja, specialist în ginecologie. Discuția ce urmează transpune postura medicului ginecolog în fața sistemului medical românesc din prezent.

– Ce v-a determinat să alegeți medicina și mai apoi ginecologia?
– Eu am dezvoltat o pasiune pentru medicină încă din copilărie. Părinții ne-au cumpărat mie și surorii mele truse medicale, pe care le-am împărțit. Mai târziu am împărțit și această pasiune, ea fiind medic cardiolog. În ceea ce privește ginecologia, în timpul facultății eram la stagiul de chirurgie generală de la Institutul Oncologic București, unde am avut șansa să lucrez cu chirurgi extraordinari. Fiind prezentă în sala de operații, am asistat la chirurgiile diverselor patologii ginecologice. Atunci am realizat că trebuie să dau mai multă importanță acestei specialități, ceea ce am și făcut. Dacă ar fi să mai aleg o dată specialitatea, cu siguranță tot ginecologia ar fi. Pentru mine a fost și este singura opțiune.

– Spuneți-ne, cum este să fii medic în România?
– Aș putea spune că este o adevărată provocare să fii medic în România! Spun asta pentru că de cele mai multe ori încercăm să realizăm actele medicale la standarde înalte, dar în condiții precare. Aici mă refer chiar la posibilitățile de diagnostic pentru anumite patologii. Pe de altă parte, Casa nu decontează tot, așa că este limitat și accesul pacienților. Astfel, aceștia ajung deseori la medic în stadii tardive.

– În ceea ce privește sistemul medical, aveați alte așteptări înainte de a deveni medic?
– Încă din timpul facultății mă interesam constant despre cum stau lucrurile. Oarecum nu îmi creasem așteptări foarte mari, însă au fost și lucruri care m-au surprins. Din păcate, sistemul românesc se confruntă cu mentalități învechite. Mi-ar fi plăcut să fie o mai bună comunicare între noile și vechile generații de medici. Să avem acces mai ușor la experiența lor profesională. Din punctul meu de vedere, niște cursuri conform curriculei de rezidențiat ar fi foarte utile. Și aici putem exemplifica situația unui rezident care plătește mai mult decât jumătate din propriul venit pentru educația medicală. Dorință de pregătire există, dar, din păcate, nu există condiții.

– În opinia dumneavoastră, care sunt principalele dezavantaje cu care se confruntă un medic în țara noastră?
– Nu există suficiente spitale, iar cele care funcționează nu dispun de dotări adecvate. Dacă vorbim despre sistemul de învățământ, lucrurile sunt dezorganizate. Aici mă refer la faptul că studenții nu beneficiază de suficiente ore practice. Sunt dezamăgită că nu există nici transparență în obținerea unui post într-un spital.

– Care este cea mai dificilă parte din această specialitate?
– Partea cea mai grea este aceea că trebuie să te uiți în ochii pacientului și să îi spui că suferă de o boală incurabilă.

– Cum reușiți să gestionați astfel de situații?
– Mă ajută foarte mult faptul că sunt un om care mă adaptez diferitelor situații și atunci încerc să mă transpun în pielea pacientului și să îi vorbesc astfel încât să înțeleagă. Deseori primesc feedbackuri de la paciente, cum că se simt confortabil în discuții. Contează enorm să câștigi încrederea omului pe care îl consulți și îi dai un diagnostic.

– Este importantă comunicarea cu pacientul? Vă permite timpul să discutați așa cum vă doriți cu fiecare pacientă în parte?
– Comunicarea este un instrument de bază al medicului. Acest instrument ne ajută de multe ori în identificarea istoricului medical al celui cu care discutăm. Așa cum spuneam, omul trebuie să aibă încredere în medic și să îl simtă cooperant. Astfel, inevitabil, va fi receptiv. Referitor la timp, în sistemul privat, consultațiile durează 30 de minute, tocmai pentru a avea suficient timp să stau de vorbă cu pacientul. În sistemul de stat, lucrurile stau puțin mai diferit. Așa se creează și nemulțumirile pacienților. Medicii nu dispun de suficient timp pentru a discuta cu pacienții care au așteptat la cozi interminabile.

– Reușiți să faceți și prevenție?
– Mă bucură faptul că pacientele care intră în cabinetul de ginecologie sunt tot mai interesate. În prezent există tot mai multe surse de informare. Fac prevenție ori de câte ori observ că o pacientă este interesată să afle cât mai multe lucruri. De exemplu, de cele mai multe ori sunt întrebată de cancerul de col uterin. Există programul național de screening pentru cancerul de col uterin și atunci le informez pe paciente și despre acest aspect. Prin urmare, am responsabilitatea să explic toți pașii care trebuie urmăriți în acest sens.

– Sunt paciente care vă vizitează cabinetul pentru controale de rutină?
– Da, și mă bucură acest lucru. În general, segmentul de vârstă 18–30 de ani prezintă cel mai mare interes.

– Cum priviți comunicarea cu alte specialități?
– Este foarte importantă. Să vă dau un exemplu. Dacă o pacientă prezintă amenoree, o afecțiune care poate implica inclusiv o cauză endocrinologică, solicit un consult către această specialitate. Pe partea de obstetrică, pe parcursul sarcinii se pot dezvolta o serie de patologii asociate, precum diabetul gestațional sau hipertensiune. În toate aceste situații, consultațiile interdisciplinare sunt absolut necesare.

– Care sunt cele mai frecvente cauze pentru care se prezintă femeile în cabinetul dumneavoastră?
– În principiu, cele mai frecvente situații sunt reprezentate de sângerările neregulate, menstruații abundente, amenoree. Nu sunt foarte multe cazuri de pediatrie. În general, pacienta adultă se întâlnește des cu amenoreea secundară, de cele mai multe ori fiind vorba de o sarcină. Des întâlnite sunt și situațiile în care pacienta are ovare micropolichistice sau prezintă fibrom uterin.

– Dar cele mai frecvente întrebări pe care vi le adresează?
– Sunt multe întrebări pe care femeile le pun, una dintre cele mai frecvente fiind dacă boala de care suferă este gravă. Mai sunt întrebări cu privire la principalele metode de contracepție și cât de des trebuie să se prezinte la cabinetul ginecologic.

– Aveți sfaturi pentru studenții care doresc să aleagă această specialitate?
– Dacă le place profesia pe care urmează să o practice și privesc această traiectorie ca pe o pasiune, îi sfătuiesc să îmbrățișeze cu tot dragul această meserie, respectiv această specialitate. Altfel, la un moment dat există riscul de a renunța să practici medicină în România.

– Cum vă poziționați în fața exodului medicilor? De ce credeți că aleg aceștia să plece?
– Cred că, cel puțin până acum ceva vreme, motivul financiar era cel principal. Deși în sistemul public au crescut salariile, consider că acest fenomen nu se va opri aici. Medicii au nevoie și de condiții de lucru corespunzătoare. Satisfacția profesională trebuie să fie mai presus de cea financiară, să simți că faci medicină.

– V-ați gândit să faceți și dumneavoastră acest lucru?
– Nu am avut planuri să practic medicina în străinătate, îmsă am de gând să plec pentru o perioadă de doi ani pentru o supraspecializare în medicina meterno-fetală în Londra. Există o școală coordonată de prof. Kypros Nicolaides și vreau să îmi asum curajul și responsabilitatea pentru această supraspecializare. Vreau să vin înapoi în România cu toate cunoștințele pe care o să le acumulez acolo.

– Care credeți că sunt diferențele din punct de vedere profesional dintre medicul român și cel străin?
– Sunt de părere că medicii din străinătate au acces mai ușor la informații decât noi. Totodată, din câte știu, ei beneficiază de mai multă practică pe parcursul anilor de studii. Studentul medicinist român se luptă cu propriile forțe în acest traseu, pe când în afară statul te ajută și îți oferă mai multe condiții. Totuși, mă bucur că există oameni ca prof. dr. Elvira Brătila, care încearcă să contribuie la unele schimbări privind rezidențiatul.