Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Demonul rece al psihiatriei

Viața Medicală
Vlad MIXICH joi, 26 iunie 2014

Controversa tratament farmacologic vs. psihoterapie, diferenţele dintre abordarea europeană şi cea americană, dar mai ales nevoia de intimitate între medici şi pacienţi  sunt câteva din temele discutate cu Andrew Solomon, profesor la  Cornell University şi autorul celei mai cunoscute cărţi despre depresie din spaţiul anglo-saxon.

   Andrew Solomon, doctor în psihologie al Universităţii Cambridge, este autorul celei mai cunoscute cărţi despre depresie din spaţiul anglo-saxon: „Demonul amiezii“. Nu e ficţiune, ci relatarea experienţei personale a autorului, îmbogăţită cu sute de referinţe la studii din literatura ştiinţifică de specialitate. Această împletire ideală între acribie şi talent i-a adus lui Andrew Solomon, care predă psihiatrie la Cornell University, recunoaşterea internaţională. Într-un dialog cu „Viaţa medicală“, Andrew Solomon abordează acele dileme ale psihiatriei în care ştiinţa se intersectează cu filozofia.
 
   VM: Dacă aţi avea şansa să-l consiliaţi pe ministrul român al sănătăţii, ce recomandare i-aţi face pentru a aborda depresia în rândul comunităţilor sărace?
   Andrew Solomon: I-aş spune că trebuie să pornească un program foarte intens prin care să ajungă la oameni, să facă un screening în special al comunităţilor dezavantajate şi sărace care nu au informaţiile necesare pentru a-şi identifica depresia. Trebuie să ofere tratament acestor oameni şi, dacă o va face, va constata că aceştia vor funcţiona mult mai bine decât în prezent şi pe măsură ce ai o populaţie mai funcţională, îţi rămân mai mulţi bani să cheltui pentru sănătate. De multe ori, când eşti depresiv, ţi-e greu să te descurci cu lucruri altfel foarte obişnuite în viaţa zilnică: ţi-e greu să te dai jos din pat, ţi-e greu să te îmbraci, ţi-e greu să-ţi faci de mâncare. Şi, dacă tratezi depresia în aceste comunităţi, e surprinzător cât de mulţi oameni încep să devină funcţionali şi să aibă energia şi determinarea de a-şi reface vieţile. Depresia netratată în comunităţile sărace e o criză globală a sănătăţii. Şi dacă ne-am ocupa de ea, am avea mai multe comunităţi funcţionale. 
 
   VM: Tratamentul farmacologic sau psihoterapia? Care dintre cele două ar trebui să fie principală armă terapeutică de luptă împotriva depresiei?
   Andrew Solomon: Hipocrate spunea că depresia este o boală care trebuie tratată cu remedii orale. Platon spunea că depresia e o problemă filozofică care trebuie soluţionată cu ajutorul cuvintelor. Deci, e vorba de o contradicţie foarte veche. Sunt multe studii care dovedesc că antidepresivele administrate simultan cu psihoterapia aduc mult mai multe îmbunătăţiri decât doar una dintre ele. Nu ar trebui să vedem acest subiect ca o alegere de tipul sau-sau. Ci ca pe un duo. Există studii de neuroimagistică prin care s-au identificat moduri de a stabili cine va răspunde pozitiv la medicaţie şi cine mai bine la psihoterapie. Problema este că metodologia este foarte scumpă, dar cred că, în timp, vom găsi feluri prin care să folosim această metodă pe scară largă. Avem tendinţa să credem că, dacă introducem medicaţia, provocăm schimbări neurochimice la nivel cortical, în timp ce psihoterapia produce modificări în structura personalităţii. Însă acestea sunt două moduri de a denumi acelaşi fenomen. Şi prin psihoterapie se produc modificări chimice ale creierului. Orice intervenţie comportamentală îţi modifică creierul: să înveţi o limbă străină, să schimbi mediul în care trăieşti. Creierul este manifestarea fizică a ceea ce putem descrie şi în termeni de personalitate sau de caracter.
 
   VM: Nu credeţi că această controversă pe tema tratamentului medicamentos versus psihoterapie este mai degrabă o chestiune de putere între psihiatri şi psihoterapeuţi care încearcă să-şi impună „controlul“ asupra acestei patologii?
   Andrew Solomon: Ba da, dar cred că cei mai buni doctori admit că ambele tehnici sunt valide şi că pacienţii ar trebui să le încerce pe amândouă şi să stabilească împreună care este cea adecvată în funcţie de fiecare persoană în parte. Această chestiune a teritorialităţii e veche şi e provocată de faptul că oamenii vor să spună că aceasta este abordarea care vindecă depresia. Dar nu există doi oameni care să aibă exact aceeaşi formă de depresie: creierul fiecăruia e diferit, fiecare dintre noi avem personalităţi diferite. E naiv să spunem „asta este depresia şi doar aşa se tratează ea“.
 
   VM: Care sunt diferenţele dintre abordarea americană şi cea europeană în privinţa psihoterapiei depresiei?
   Andrew Solomon: Discursul european este concentrat pe ideea că ai probleme şi trebuie să înveţi să le accepţi, să faci pace cu ele, în timp ce discursul american e bazat pe faptul că problemele trebuie rezolvate, trebuie să le faci să dispară şi tratamentul trebuie să te transforme complet. Cred că ambele abordări sunt problematice. Oamenii sunt capabili să-şi îmbunătăţească condiţia în grade diferite şi e important pentru americani să înţeleagă că depresia nu va dispărea pur şi simplu, ci trebuie să te adaptezi la ea. La fel de important este ca europenii să înţeleagă că poţi fi foarte funcţional chiar dacă ai depresie.
 
   VM: În Statele Unite au trecut câteva decenii de când organizaţii importante, precum „The Carter Center“, luptă împotriva stigmei asociate depresiei. Cum s-au schimbat lucrurile în ultimii ani? Au evoluat? Sunteţi satisfăcut cu starea prezentă?
   Andrew Solomon: Cu siguranţă nu. Deşi cred că există mai puţină stigmă decât înainte şi sunt uimit că în generaţiile mai tinere oamenii sunt mai dispuşi să vorbească despre asta decât sunt cei de vârsta mea. Îmbunătăţirea se vede în special printre cei educaţi, din clasa mijlocie. Dar, în general, omniprezenţa tratamentului şi în special decizia oamenilor renumiţi să vorbească deschis despre depresie a ajutat enorm. Impresia mea este că am urcat de la 3% la 10%. Trebuie să ajungem la 100%, căci există încă multă stigmatizare şi ruşine în privinţa acestei boli. Atunci când mă simt bine pot vorbi public despre depresia mea. Dar când sunt într-un episod depresiv îmi e şi mie, din nou, ruşine cu asta. Deşi e o nebunie: toată lumea ştie că am avut depresie. Dar acesta este unul dintre simptomele bolii: să simţi ruşinea.
 
   VM: Aţi scris că dumneavoastră credeţi în „suicidul raţional“. Cum e posibil ca sinuciderea să fie un gest raţional?
   Andrew Solomon: Mama mea a avut cancer ovarian şi, la un moment dat, a devenit clar că nu mai există nicio posibilitate de recuperare. Trecea prin dureri teribile şi medicii i-au spus că durerile se vor înrăutăţi. Mama a fost o persoană foarte demnă şi a simţit că ar prefera să-şi sfârşească viaţa luându-şi la revedere de la noi şi vorbind cu noi decât să sfârşească într-o agonie acută. Dar am întâlnit oameni care au permanent depresie şi un nivel al anxietăţii care le transformă fiecare secundă într-o durere. Au încercat orice tratament posibil, au urmat orice terapie, dar continuă să nu experimenteze altceva decât durere. Şi cred că e imposibil pentru cineva care nu a trecut prin aşa ceva să-i judece pe aceşti oameni. Sunt oameni care au depresie rezistentă la tratament şi e nepotrivit ca noi să-i judecăm spunând că suicidul e o salvare ieftină. Atunci când nu se întrezăreşte nicio posibilitate ca viaţa cuiva să conţină bucurie, atunci când nici acea persoană nu vede această posibilitate, ea trebuie să aibă dreptul, ca o manifestare a propriei libertăţi, să decidă la un moment dat să-şi sfârşească viaţa.
 
   VM: De când aţi început să vorbiţi public şi să scrieţi despre depresie, s-a schimbat modul în care sunteţi perceput de psihiatri sau psihoterapeuţi?
   Andrew Solomon: Da, practic nu mă percepeau deloc până ce nu am scris această carte şi nu am început să vorbesc despre asta. Se întâmplă des să aud terapeuţi spunându-mi că recomandă „Demonul amiezii“ tuturor pacienţilor. Şi asta e extraordinar. Dar vocabularul psihiatrilor poate fi perceput ca... rece şi clinic. Mulţi oameni cu depresie au nevoie ca ceilalţi să înţeleagă prin ceea ce ei trec. Cartea mea, ca şi toate celelalte cărţi despre depresie, a fost utilă şi psihiatrilor pentru a atinge o anumită intimitate cu pacienţii şi cred că mulţi psihiatri consideră asta folositor.
 
   VM: Dar creşterea acestei intimităţi poate deveni periculoasă în timpul procesului de transfer specific psihoterapiei.
   Andrew Solomon: Un transfer nerecunoscut poate fi periculos. Cred că un transfer productiv poate întări şi ajuta terapia. Dar înţelegerea pacientului este întotdeauna folositoare. Nu vreau să sune pompos sau arogant, dar cred că această carte ajută psihiatrii să-şi înţeleagă mai bine pacienţii şi să fie nişte doctori mai buni pentru pacienţii lor.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.