Newsflash
Interviuri

Despre tinereţe fără bătrâneţe

de Bianca PÂNZARU - iun. 21 2019
Despre tinereţe fără bătrâneţe

Dr. Ana Oleniuc, medic specialist gerontologie geriatrie, face parte din echipa Institutului Naţional de Gerontologie și Geriatrie.

VM 25, p.15 - 1
CARTE DE VIZITĂ:
Facultatea de Medicină „Gr. T. Popa” Iași
Medic primar gerontologie geriatrie în cadrul INGG Ana Aslan București din 1990 până în prezent
Competenţe în medicină estetică realizate în Paris
Medic în cadrul INGG Japan Okinawa în perioada 2010-2011
Cursuri de medicină biointegrată
Cursuri de medicină holistică
Cursuri de mezoterapie și acupunctură

Dr. Ana Oleniuc, medic specialist gerontologie geriatrie, face parte din echipa Institutului Naţional de Gerontologie și Geriatrie și ne povestește ce reprezintă pentru ea vorbele spuse de prof. dr. Ana Aslan, unul dintre pionierii gerontologiei medicale mondiale: „Să fii veșnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simţi bine, să ai un ideal în viaţă pentru care să lupţi și pe care să îl cucerești”.
Povestiţi-ne cum aţi pășit spre medicină. Care v-a fost visul?
Că vreau să fac medicină am știut de mică, „operam” păpușile, spre disperarea părinţilor. Nu am avut nici mai târziu îndoieli în legătură cu această alegere. Nu a fost ușor, făcând facultatea în timpul dictaturii comuniste, când concurenţa la examenul de admitere era acerbă. A fost totul frumos și firesc, iar după terminarea facultăţii am ajuns la Mangalia, prin căsătorie și fiind îndrăgostită de mare, eu fiind născută și crescută la munte, la Piatra Neamţ.
Profesaţi în primul institut de geriatrie din lume – Institutul Naţional de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”. Ce sentiment v-a dat acest lucru?
Institutul Naţional de Gerontologie și Geriatrie (INGG) avea la acea vreme mai multe secţii exterioare, câteva fiind pe litoralul Mării Negre. Am avut șansa să concurez pe un asemenea post, iar după specializare să lucrez în aceste secţii, cu sediul central la INGG București. A fost și este o mare șansă, dar și o mare responsabilitate, să lucrez în primul institut de geriatrie din lume, înfiinţat de prof. Ana Aslan în 1952. Din păcate, nu am cunoscut-o pe prof. dr. Ana Aslan, plecase la cer când am ajuns eu în institut, însă energia ei este prezentă în permanenţă, puternică și ocrotitoare. A creat ceva unic, care dăinuie.
Au fost piedici?
Chiar dacă după revoluţie s-au perindat mulţi directori mai mult sau mai puţin înregimentaţi politic, nucleul de specialiști din institut a menţinut standarde înalte atât la nivelul actului medical geriatric, cât și la nivel de cercetare.
Cum stau lucrurile astăzi? Cum este privită acum instituţia?
INGG Ana Aslan rămâne până astăzi un centru medical și știinţific de excelenţă. Anual se organizează Congresul Naţional de Gerontologie și Geriatrie cu participare internaţională și constat cu bucurie că institutul rămâne în vârful ierarhiei mondiale.

Gerovital, primul medicament creat pentru a întârzia procesul de îmbătrânire

Care a fost tehnica/tehnologia care a revoluţionat acest domeniu?
Profesorul Ana Aslan spunea că gerovitalul s-a născut la o dată precisă – 15 aprilie 1949 –, când, tratând un genunchi cu artrită cu injecţii cu procaină la un student, a obţinut vindecare totală. Au urmat ani de cercetare împreună cu profesorul Parhon și profesorul Danielopolu, prezentându-l lumii în 1956 la Congresul German de Terapeutică din Karlsruhe.
Ce presupune terapia Aslan?
Gerovitalul este un regenerant celular cu efect eutrofic, vitaminic, asupra întregului corp. Terapia Aslan este o metodă de tratament personalizată cu gerovital. Procesul de îmbătrânire începe când se termină procesul de creștere și este determinat de factori genetici, stil de viaţă, stres etc. Profesorul Ana Aslan spunea că putem preveni, încetini și trata procesul de îmbătrânire. Mottoul ei era „să adaugăm ani vieţii și viaţă anilor”. Mai spunea, de asemenea, că „întinerirea biologică a fiinţei umane nu este un mit faustian, ci o problemă știinţifică”. Tratamentul cu gerovital are un efect estetic evident și durabil, ceea ce a inspirat crearea unei vaste game de produse dermatocosmetice. Produsele pentru frumuseţe sunt cunoscute și apreciate în toată lumea. Prof. dr. Ana Aslan mai spunea „îmi place frumuseţea la oameni și la lucruri”. Și-a dedicat viaţa acestui crez, iar școala pe care a creat-o continuă această misiune.
Spuneţi-ne, există tinereţe veșnică?
Populaţia planetei și-a schimbat conformaţia geriatrică. Asistăm la creșterea numărului persoanelor de vârsta a treia, dar active fizic și social. Vârsta biologică este la multe persoane mai mică decât cea cronologică.
Ce înseamnă frumuseţe?
Pentru oamenii din Japonia, spre exemplu, înseamnă să meargă în Okinawa să facă terapia Aslan. Un proiect derulat pe mai mulţi ani între INGG București și INGG Japonia, din care am făcut parte în anii 2010 și 2011, mi-a oferit șansa unei experienţe unice. Derulat în Okinawa, insula cu cei mai mulţi centenari de pe planetă, japonezii au fost interesaţi să facă terapia cu gerovital la ei acasă. Așa ne-am deplasat acolo pentru a învăţa medici, asistente și cosmeticiene, iar proiectul continuă și acum. Eu i-am învăţat cum să se trateze curativ și estetic cu gerovital, iar ei m-au învăţat cum se îmbătrânește activ și frumos. Practic, am regăsit principiile Anei Aslan de cealaltă parte a planetei. Geriatria românească este o poveste de succes care continuă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe