Situaţia însă i-a afectat pe pacienţii cronici care aveau nevoie de recuperare, spune dr. Nicoleta Maria Stoica.

Nicoleta Maria Stoica este medic specialist în reabilitare medicală, cu activitate în cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca. A luat parte, ca invitat sau cu lucrări, la numeroase congrese naţionale și internaţionale.

Cum a influenţat pandemia specialitatea dvs.?

Pe de o parte, multe spitale de recuperare din ţară au fost transformate în spitale suport COVID, ceea ce înseamnă că medicii au preluat cazurile cu infecţie acută, încetând astfel să se ocupe de ceea ce au fost pregătiţi să facă.

Pe de altă parte, accesul pacienţilor cu patologii specifice domeniului la servici­ile de reabilitare medicală s-a diminuat foarte mult. Acum există spitale de recuperare care se ocupă de recuperarea post COVID-19. Și știm deja că aceasta este extrem de necesară, întrucât, fiind vorba despre o boală multisistemică, pacienţii pot să aibă sechele pulmonare, cardiace, musculo­scheletale, neurologice, psihologice, pe care medicina de reabilitare le abordează.

Prezenţa sechelelor trebuie evaluată la toţi pacienţii care au trecut prin boală, iar programele de reabilitare medicală trebuie să înceapă în primele 30 de zile, în faza postacută.

Care sunt problemele stringente cu care vă confruntaţi?

În România, bazele de tratament în care funcţionează echipa de reabilitare medicală au, conform contractului cu CAS, un buget lunar fix, care acoperă consultaţiile de specialitate și procedurile de fiziokinetoterapie. Bugetul este redus pentru majoritatea centrelor, ceea ce atrage după sine liste de așteptare interminabile, privând pacientul de iniţierea la timp a programului de recuperare.

Apoi, conform aceluiași contract, pacienţii au dreptul la 21 de zile de recuperare într-un an, care pot fi fragmentate în două intervale. Or, reabilitarea nu se obţine în 10 zile de două ori pe an, nici în 21 de zile o dată pe an.

Spuneam că medicii de reabilitare sunt pregătiţi să asiste pacienţii în perioada următoare infecţiei cu SARS-CoV-2, dar deocamdată nu există alte bugete alocate pentru acest obiectiv. Acest lucru înseamnă că, din acea sumă lunară, oricum mică, o parte poate fi folosită pentru noua patologie, reducând astfel, o dată în plus, accesul pacienţilor la tratament.

Inovaţia tehnologică în reabilitare

Ce au adus nou ultimii ani în medicina de reabilitare?

Asemeni multor specialităţi atât medicale, cât și chirurgicale, inovaţiile tehnologice susţin și impun progresul și în acest domeniu. Acum există echipamente electronice care permit evaluarea mai exactă, obiectivă, inclusiv la distanţă. Dispozitivele robotizate, realitatea virtuală și-au găsit locul în programe de reabilitare pentru multe tipuri de patologie neurologică, ortopedică.

Pot să vorbesc despre bucuria pe care i-am redat-o unei doamne, care a suferit un AVC cu hemipareză spastică dreaptă, care, înainte de accident, obișnuia să se relaxeze în apa caldă din cada de baie, dar acest lucru devenise imposibil, până când i-am recomandat utilizarea la domiciliu a unui fotoliu special, conceput pentru a permite imersia în apă.

Devine medicul, în timp, antrenorul pacientului?

Îmi place să cred că da, singurul amendament fiind că medicul-antrenor, împreună cu o întreagă echipă multidisciplinară, asigură evaluarea iniţială, stabilește obiectivele și mijloacele, îl învaţă pe pacient aceste lucruri, apoi automanagementul bolii e cel pus în practică de pacient, cu întâlniri periodice de reevaluare. Din păcate, cel puţin în sistemul de stat, adică gratuit pentru persoanele asigurate, aceste întâlniri pot fi doar bianuale.

Delimitarea competenţelor

Există multe centre de kinetoterapie, în care lucrează kinetoterapeuţi, fizioterapeuţi, dar nu întotdeauna medici de reabilitare medicală...
Într-adevăr, s-au deschis și se deschid în continuare astfel de centre, mai ales că au făcut obiectul unor programe de finanţare de tip startup, pe care kinetoterapeuţii sau fizioterapeuţii le-au accesat.

La o simplă căutare pe internet găsim servicii online oferite de kinetoterapeuţi. Pentru eficienţă și pentru siguranţa pacientului, e însă esenţial ca programele de recuperare să se deruleze sub monitorizarea medicului de reabilitare. Acesta efectuează evaluarea clinică, paraclinică, imagistică, adesea consulturi interclinice, stabilește un diagnostic, iar ulterior, programul de recuperare.

Programul de recuperare e pus în practică cu ajutorul membrilor echipei, inclusiv fizioterapeuţi sau kinetoterapeuţi. Cred însă că e datoria cadrelor medicale să își respecte responsabilităţile și competenţele.

De ce spuneţi asta?
Spun acest lucru pentru că nu o dată am văzut pacienţi care au urmat diverse terapii, la recomandarea și sub îndrumarea fizio- sau kinetoterapeuţilor, iar în momentul în care au ajuns la medic, apăruseră complicaţii importante, uneori dramatice.

Cu siguranţă că avem kinetoterapeuţi foarte pricepuţi, dar a include pacienţii în programe de kinetoterapie fără un consult medical prealabil, ceea ce văd că se întâmplă tot mai des, mi se pare periculos.

Înţeleg de ce se întâmplă, din păcate, acest lucru: numărul medicilor de reabilitare este redus, total insuficient pentru numărul mare de pacienţi care necesită recuperare; iar fizio- și kinetoterapeuţii au identificat această nevoie și încearcă să o acopere. Dar riscul poate depăși beneficiile, dacă nu e consultat și un medic.

Care sunt domeniile oncologice în care medicina de reabilitare intervine?

În oncologie, reabilitarea vine să susţină funcţionarea pacientului, adică activitate și participare. Studii clinice susţin că exerciţiul fizic a influenţat pozitiv simptomele de tip oboseală, greaţă, tulburări de somn, creștere în greutate, depresie, senzaţia de picioare grele și a îmbunătăţit calitatea vieţii la supravieţuitorii cu cancer.

Reabilitarea medicală, incluzând activitate fizică și un program exact de exerciţii, trebuie să înceapă încă înainte de iniţierea celorlalte tipuri de tratament oncologic și trebuie să continue pe parcursul tratamentului și după finalizarea acestuia. Sigur că programul este adaptat fiecărui moment, uneori necesitând și alte mijloace, cum ar fi masajul pentru drenaj limfatic, bandaj compresiv.

Ne puteţi da un exemplu?

De exemplu, pentru pacientele cu cancer de sân care urmează tratament chirurgical, chimioterapie, radioterapie, printr-un program de recuperare adecvat, se reduc efectele secundare ale terapiei specifice oncologice, inclusiv cardiotoxicitatea unor chimioterapice, se ameliorează durerea, anxietatea, se previne apariţia sau se ameliorează limfedemul de la nivelul membrului superior și a hemitoracelui ipsilateral, se reface mobilitatea umărului și forţa musculară. Într-un cuvânt, revenirea la forma și activităţile anterioare este mai sigură și mai rapidă. Nu degeaba exerciţiul fizic este considerat un polimedicament.