– Sunt medic de familie încă de la început,
din 1999. A fost o schimbare stresantă atunci, nu știam ce se va întâmpla, dar
am avut încredere că medicina de familie va avea un viitor mai bun, comparativ
cu medicina școlară. M-a încurajat și faptul că am avut încă de la început o
listă bine stabilită de pacienți. În acest moment am peste 2.000 de pacienți
înscriși, dintre care 1.900 asigurați. Lista mea de pacienți e mixtă – copii mici, gravide, vârstnici. Eu am înscris
de la început pe oricine a vrut. Spre deosebire de colegii mei care înscriau
doar adulți sau copii, având astfel liste de pacienți mai omogene. La momentul
debutului meu am considerat că aveam cunoștințe medicale proaspete, și voi
putea să mă descurc cu pacienți de toate vârstele și patologiile asociate.
– Ce s-a întâmplat cu rețeaua de medicină
școlară din orașul Târgu Ocna dacă medicii școlari au făcut tranziția către
medicina de familie? Există și în prezent medici școlari?
– Nu, aceștia nu mai există. După mine au
mai fost doi medici. Iar acum ne ocupăm tot noi, medicii de familie, și de
acest aspect. Am obținut o repartiție de la Direcția Sanitară Bacău – fiecare
medic de familie se ocupă de anumite școli. Îmi place să merg la școală când
sunt solicitată, în amintirea vremurilor trecute. Am consultat mulți copii, iar
vaccinările se făceau atunci tot la nivelul școlilor. Cred că lucrul cu cei
mici m-a ajutat ulterior, ca medic de familie.
– Există spital în localitate?
– Am avut spital la Târgu Ocna, dar s-a
desființat în 2007 din lipsă de personal. Târgu Ocna a fost reședință de
municipiu, iar spitalul a fost primul din județ. După desființare, medicii care
lucrau aici au fost asimilați de spitalul din Onești. Eu am lucrat multe gărzi
în spital. Chiar și după desființarea spitalului, noi, medicii de familie, am
continuat să asigurăm „permanență” (linii de gardă) o vreme. Medicii de familie
din Târgu Ocna și din satele din jur asigurau linii de gardă într-un centru
medical din oraș. Primăria oferea spațiul, noi veneam cu medicamentele și
asistența medicală. La începuturile medicinei de familie, în 2000, am semnat că
vom face gardă, a fost o obligație stipulată în contractul cu Casa de
Asigurări, dar ne plăteau, nu era un serviciu voluntar sau gratuit.
– Cum procedați dacă venea o urgență? Erați
echipați sau pregătiți să oferiți ajutor?
– Da, aveam oxigen, medicamente, puneam
perfuzii. Dacă era vorba însă despre un caz grav, un accident vascular cerebral
sau un accident rutier să zicem, era chemată salvarea. Iar dacă se considera că
este o urgență, pacientul se ducea direct spre spital, nu mai ajungea la noi.
La noi veneau pacienți cu pusee de tensiune, epistaxis, crize de astm, plăgi,
traumatisme sau copii cu febră înaltă.
– În momentul acesta vă lipsește vreun
vaccin? Cum este complianța la vaccinare în zona în care lucrați?
– Să știți că vin să se vaccineze. Am
câteva familii care refuză vaccinarea, dar majoritatea vin, chiar și cei din
familii dezorganizate sau din comunitățile de romi. Se interesează de
vaccinurile indicate pentru vârsta lor – nu există stoc permanent din toate
vaccinurile – îi mai amânăm și îi rechemăm. Cu cei câțiva care refuză am
încercat să discut, dar nu am avut succes. Din fericire sunt puțini. Anul
acesta au fost doi copii care au refuzat, dintr-un total de 40–50. Acum facem
și vaccinările care se făceau înainte în școli. Anul acest nu am avut cazuri de
rubeolă sau rujeolă. Au fost în schimb câteva cazuri izolate de varicelă atât
la adulți, cât și la copii – părinții au luat boala de la copii. Acum avem stoc
și vaccinăm permanent, când e nevoie. Înainte respectam programul – o săptămână
pe lună se administrau vaccinurile, acum îi chemăm când sunt sănătoși, oricând.
– Care sunt aspectele cele mai plăcute și
mai puțin plăcute în relația cu pacienții?
– Apreciez la pacienții mei faptul că dau
dovadă de răbdare, mai ales în situația de acum, când sistemul SIUI mai face
probleme. Pacienții sunt dispuși să plece și să revină, nu se supără. Cât
despre aspectele mai neplăcute ale relației medic-pacient, prefer să nu le caut
defecte ca să-mi fie tot mie bine. Am pacienți care vin cu diagnosticul deja
pus de ei de pe internet. Încerc să-i ascult și să-i înțeleg, să mă sfătuiesc
cu ei. Încerc să-mi țin cuvântul dat și să-i tratez cu respect în orice
situație.
– Câți pacienți vedeți pe zi?
– Pe vremuri, când se lucra pe registre,
vedeam și 40 de pacienți pe zi. Și consultam în două locuri: vedeam copiii
într-un cabinet și adulții în altul. Acum există o restricție de 20 de pacienți
pe zi, dar tot o depășesc. Iar pacienții se plâng oricum că așteaptă prea mult,
deși nu stau un minut. E mult de muncă.
– Sunteți ajutați de autoritățile locale?
Cum vă descurcați din punct de vedere financiar?
– La noi, primăria nu a vândut spațiile
medicilor de familie. Noi închiriem de la ei. Când au vrut să ne mărească
chiriile, ne-am organizat, am mers în ședință și i-am convins să nu ne mărească
chiriile. Având custodia spațiilor, ei se ocupă de partea de igienizare și
modernizare, de mentenanța clădirii, dar cam atât. În rest, ne ocupăm noi.
Niciodată nu ajung banii, oricât ai avea de mulți. Trebuie să știi să-i
dirijezi, să respecți prioritățile când vine vorba de cheltuieli. Eu m-am ferit
să fac rate, am cheltuit doar banii pe care i-am avut. Am considerat mereu că
sunt un administrator al banilor statului și că trebuie să dau socoteala pentru
fiecare bănuț. Am ținut ordine în contabilitate, plătesc și mult impozit – dăm
foarte mulți bani înapoi.
– Care este rolul medicinei de familie în
sistemul sanitar românesc?
– Medicina de familie ar putea deveni mai
importantă dacă am fi mai mulți și dacă eforturile noastre s-ar concentra mai
mult pe zona de prevenție. Aș vrea să fim mai aproape de pacienți. Să nu lăsăm
afecțiuni netratate, să depistăm mai repede simptomele, să trimitem mai repede
pacientul la specialist. Mulți pacienți amână vizita la medic, de aceea e
important să găsească rezolvarea cât mai repede atunci când vin la noi.
– Dacă mâine ați fi ministru al
sănătății, ce ați face pentru medicina de familie?
– Aș face în așa fel încât să intre medici
tineri în sistem, în special în rețeaua de medicină primară. La noi în oraș de
zece ani cel puțin nu a mai intrat niciun medic nou. Pe vremuri, după ce
terminai facultatea, erai obligat să stai trei ani într-un cabinet din mediul
rural, înainte de a-ți da specialitatea. Aș pune la dispoziție un fond special
pe care cabinetele să îl poată accesa exclusiv pentru angajarea de noi medici.
Nu i-aș obliga, dar le-aș oferi această șansă. Cred că ar fi benefic și pentru
sistem și pentru tinerii medici, care ar câștiga o importantă experiență
practică. Eu am 2.000 de pacienți – fac cât pot pentru ei, dar nu neg că aș
avea nevoie de ajutor.