Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Elena Demetrescu: „Ca medic, vezi suferinţă și te încarci negativ. Or, a picta e o explozie”

Viața Medicală
Mircea Crețu vineri, 1 iulie 2022

Astăzi președinte al Cenaclului de Arte Plastice al Medicilor, Elena Demetrescu a început să lucreze în sistemul medical în anul 1995, iar în 2007 a început să picteze.

Actualmente pensionară, ne-a vorbit despre o viaţă trăită între eprubetele Laboratorului de Hematologie Transfuzională de la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central și culorile care își așteptau locul pe șevaletul artistului plastic. 

1_1

În viaţa dv., cronologic vorbind, Medicina a precedat arta. Ce a generat această tranziţie?

Cred că dintotdeauna am avut o aprehensiune pentru artă, îndeosebi pentru pictură. Îmi plăcea să mă uit, în expoziţii, la lucrări. Mă destindeau. La un moment dat, am observat că încep să mă uit la ele... cu o tentă de observator atent la cum au fost făcute. Nu mai vedeam numai emoţia din ele. M-am gândit atunci că mi-ar fi plăcut și mie să pictez.

Am început să mâzgălesc și, după o vreme, mi-am spus că poate ar fi bine să învăţ măcar niște reguli de bază, ca să pictez ceva care să aibă o mică valoare estetică și pentru alţii, nu numai pentru mine.

Și ce aţi făcut în acest sens?

Am căutat unde se pot lua lecţii de pictură. Pe atunci lucram la Spitalul Militar și am găsit un anunţ că la Cercul Militar Naţional se fac cursuri. La un moment dat, profesoara de acolo mi-a spus: „Măi, tu ai talent, eu nu mai am ce să te învăţ aici – du-te la Facultatea de Arte”. „Ce să caut eu acolo? Nu am nicio șansă.” „Ba da, pregătește-te și du-te.”

M-am pregătit, am dat examen și am intrat la Universitatea Naţională de Arte, la Artă murală. După trei ani de licenţă și doi de master, am ieșit de acolo artist cu acte în regulă. Nu m-am fălit niciodată că sunt artist plastic, pentru că mie mi-a plăcut să pictez pentru mine. E un catharsis. Mai ales când ai o meserie dură cum e cea de medic, în care te întâlnești cu partea grea a vieţii. Vezi suferinţă și te încarci negativ. Și atunci simţi nevoia să faci ceva, să „explodezi”. Or, a picta e o explozie.

Opusuri care se completează

Cum și cât v-a ajutat această „dublă specializare” în demersurile medicale, respectiv artistice?

La început nu se întâlneau deloc. Medicina este o știinţă foarte riguroasă. Acolo, unu plus unu chiar fac doi. Dacă o dai puţin pe-alături, s-ar putea să greșești. În artă nu există nicio regulă, totul e o boemă.

Când am ajuns la Facultatea de Artă, eu, care eram foarte ordonată, când am auzit „lasă, că facem mâine”, am spus că nu o să am cum să-mi fac în felul ăsta niciun plan. Mi s-a răspuns „lasă planurile”! A fost total opus Medicinii. Dar, de fapt, a completat [cu] ceea ce îmi lipsea.

Se poate spune că aţi găsit numitorul comun între pictură și Medicină în precizia farmaceutică, dat fiind că specializarea dv. – Medicina de laborator – e cumva farmacie? Necesită kituri, precizie, curăţenie, iar pictura înseamnă în mare măsură diferenţa dintre nuanţe, direcţia nouă pe care o aduce fiecare culoare componentă a întregului.

Într-adevăr, Medicina de laborator este riguroasă și precisă, iar chestia asta s-a observat în pictura mea de început, pentru că tindeam să fac lucrurile „așa cum trebuie”. De aia, la început, mi s-a și zis să lucrez cu sufletul, nu cu mintea.

Arta implică să lucrezi mai mult cu intuiţia, cu creativitatea, cu sufletul. Și-așa, încet-încet, am început să scap de regulile impuse de minte, eu care eram atât de ordonată și de riguroasă.

Neliniști și anxietăţi

Ce maladie vede în lumea în care trăim absolventul de Medicină? Și cum arată ea pentru absolventul UNARTE? E una caracterizată de grotesc, ca la Bosch sau Bruegel, ori de idilic, ca la Watteau sau Rubens?

Medicul vede în lume o mare anxietate, care însă se regăsește și în ochii pictorilor. Cel puţin în ai pictorilor moderni, care fac o artă care merge mână-n mână cu estetica urâtului. Nu o condamn, însă mie îmi place ca arta, când o privesc, fie ea chiar abstractă, să fie plăcută ochiului, să liniștească.

Or, arta modernă este neliniștită. De fapt, nu știu dacă artistul modern vede lumea ca o entitate anxioasă sau el însuși este anxios. Spre deosebire de medic, care vede anxietatea în oameni.

Inerent, dialogul cu dv. mă duce cu gândul către cromoterapie. V-aţi simţit vreodată starea fizică influenţată de culorile cu care lucraţi?

Îmi plac foarte mult culorile vii, aprinse. Nu neapărat fauve. Dar nu amestecate, nu diluate, nu șterse, nu merg pe nuanţare și valorizare. Folosesc culori vii, care exprimă ceva vesel. Da, ele corespund agitaţiei mele, deși în artă caut mai degrabă liniștea. Contrariile se atrag. Și atunci eu pictez această agitaţie, această vitalitate, dar la alţii caut liniștea.

Să fie oare teama de fatalitate – una cu care se întâlnește fiecare medic – cea care v-a îndreptat spre acrilic, caracterizat printr-o durabilitate deosebită?

Având în vedere că sunt agitată, nu am nici răbdare. Deci nu pot aștepta să se usuce uleiul. Acrilicul se usucă în aceeași zi. E maleabil, e versatil. Dar nu se știe cât e de durabil, pentru că nu a trecut încă proba timpului.

El a apărut prin anii ’60. Da, rezistă, dar uleiul din Renaștere are 600 de ani, pe când acrilicul abia dacă are 60. El e un polimer și pare veșnic, dar să vedem cum vor sta lucrurile peste 200 de ani.

Povestea peștelui

Peștele pare a fi obsesia dv. artistică. Și, pentru a risipi orice îndoială, aţi grupat lucrările cu această temă în categoria generică „Ichtis”, ceea ce duce cu gândul la o abordare simbolic-religioasă. Cum de nu v-aţi simţit mai atrasă în pictură de corpul omenesc?

Peștele nu a avut o semnificaţie anume. Mulţi m-au întrebat și
le-am răspuns că nu sunt nici în zodia Peștilor și nici nu am acvariu acasă. S-a întâmplat că, în facultate, lucrarea de licenţa a fost un poliptic care reprezenta un pește.

S-a numit „Povești în burta peștelui”. Și atunci, pentru că a fost o lucrare reușită, am continuat. În pictură, când îţi organizezi expoziţii, propui o temă, nu înghesui într-o expoziţie șapte subiecte, ci unul singur, cel mult două. Am avut o expoziţie cu „Ichtis” în 2016, care a avut succes și care m-a făcut să spun că trebuie să epuizez tema peștelui.

Așa că în 2018 am mai avut o expoziţie tematică – „Ca peștele în apă”. Pentru a te putea juca cu corpul omenesc cum a făcut-o Picasso, care a făcut cubism din corpul omenesc, trebuie să-l stăpânești perfect la modul imitativ. Să ai desenul bun. Eu nu știu dacă aveam un desen atât de bun și, perfecţionistă fiind, mi-am zis: „Decât să schilodesc, mai bine nu!”. Ei, la pește, merge.

Pe pagina personală de internet mărturisiţi că „In Arte Voluptas” reprezintă crezul dv. Dacă v-aţi satisfăcut necesarul de voluptate în artă, ce nevoie a acoperit Medicina?

Părinţii mei au fost medici, surorile mele – medici, în familie – o grămadă de medici, eu, în liceu, nu știam matematică, deci trebuia să fac ceva în zona „uman”. Așa că s-a decis să fac Medicină. Și pot spune că n-a fost o alegerea rea. A fost o meserie pe care mi-am îndeplinit-o bine, conștiincios. Am fost, așadar, direcţionată către Medicină. Pe care am îndrăgit-o în măsura în care îţi îndrăgești meseria.

Probabil nici specializarea – Medicină de laborator – nu implica vocaţie, neimplicând un contact direct cu omul, cu pacientul, pe care să te străduiești să îl salvezi. Sigur, o specializare lipsită de riscul ca, dacă nu îl salvezi, să fii dărâmat. De asta poate că e o meserie mai bună pentru o femeie. Poate bărbaţii, având un spirit mai „luptător”, sunt mai potriviţi în calitate de chirurgi sau neurochirurgi.

Citiți și: Dar simbolic pentru sacrificiul personalului medical

 

Etichete: Elena Demetrescu pictura medicina de laborator arta

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.