Forumul „Etica”, organizat de MedicHub luna aceasta (26 septembrie), este un cadru important de dezbatere, un instrument de navigare al medicului prin toate aspectele legate de activitatea sa și moralul, legalul și cinstea cu care o duce la bun sfârșit zi de zi. Dan Zaharescu, președintele ARPIM (partener al evenimentului), vorbește, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală”, despre ceea ce înseamnă etica în relaţia producător și distribuitor de medicamente – personal medical și sistem sanitar.

Dan Zaharescu este directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), de la finele anului 2005. Din 2017, este şi președintele Organizaţiei de Serializare a Medicamentelor din România. De profesie este inginer, din anul 1986. Vreme de zece ani a ocupat diverse funcţii de management în întreprinderi industriale. În următorii 23 de ani a fost consultant de afaceri și director pentru companii farmaceutice internaţionale, dar și pentru companii industriale. A condus numeroase proiecte în România și pe plan internaţional, în special în ţări din Europa Centrală și de Est.

În ce fel privește industria farma interacţiunea cu profesioniștii din domeniul medical?
Este nevoie ca toată lumea să înţeleagă foarte bine nevoia acestei interacţiuni. Ea rezidă din faptul că în România procesul de educaţie medicală continuă suferă foarte mult, iar accesul la informaţii este destul de dificil pentru profesioniști. În consecinţă, industria și-a asumat rolul de a facilita acest proces de informare a profesioniștilor din sistemul sanitar cu privire la cele mai noi tehnici, tehnologii medicale și medicamente.
Ce urmărește ea prin această facilitare?
Interesul pacientului, în primul rând. În clipa în care medicul știe care sunt noutăţile medicale, el are o pârghie în plus pentru a ajuta pacientul și a-l trata mai bine. Fără îndoială, interesul este mutual. În clipa în care medicul deţine aceste informaţii, el va prescrie acel medicament în interesul pacientului și, automat, industria va beneficia de respectiva prescripţie. Este un circuit absolut normal, care se generează în mod natural.
Și dacă medicul nu gândește în interesul pacientului și prescrie un medicament de care acesta nu are nevoie?
Aici intrăm în zona de etică și de moralitate. Industria descurajează genul acesta de atitudine. Dacă nu reușim să construim o relaţie de încredere între medic și pacient, nu vom avea o relaţie de încredere între industrie și medic și mai apoi între industrie și pacient.

Soluţii posibile pentru temele sensibile

Cum încearcă industria să elimine situaţiile de genul acesta?
În ultimii 15-20 de ani, industria a devenit conștientă de riscurile generate de această imagine negativă și s-a autoreglementat, în primul rând, prin modul în care interacţionează cu profesioniștii din sistemul sanitar. După aceea, a fost decisă transparentizarea transferurilor de valoare dintre industrie și aceștia. Aici vorbim de modul în care se alocă sponsorizările și de sumele care sunt donate ca sponsorizări pentru diverși medici și pentru organizarea sau participarea la diverse evenimente.
O reacţie în acest sens a venit și din partea ministerului.
Da, a fost emis un Ordin de ministru care obligă toate companiile farmaceutice care sponsorizează medicii să declare aceste sponsorizări, dar, prin reciprocitate, și medicii sunt obligaţi să le declare. Ele sunt publice pe site-ul Agenţiei Medicamentului. Suntem deja în al patrulea an, dacă nu mă înșel, de când există acest act normativ și se realizează raportarea.
Pe de altă parte, cum faceţi ca aceste sponsorizări să nu fie suspectate ca fiind recompense?
Începând cu anul 2005, prin codurile de etică ale ARPIM, interzicem organizarea evenimentelor naţionale în locaţii de lux sau care pot fi considerate centre turistice de atracţie. De exemplu, nu organizăm evenimente în timpul iernii la Poiana Brașov sau în timpul verii la Mamaia, Constanţa ori Mangalia. Prin aceasta, am dorit, în primul rând, ca atunci când organizăm asemenea evenimente să putem asigura un cadru educaţional corespunzător și mai puţin cadrul de amuzament și de distracţie.
Pentru că tot a venit vorba de etică, sunteţi parteneri la Forumul de etică organizat de MedicHub peste o săptămână. Ce înseamnă pentru dv. acest forum?
Fără îndoială, Forumul de etică din acest an vine în întâmpinarea nevoii de a comunica mai bine cu publicul medical pe tema codurilor de etică ale ARPIM și a transferurilor de valoare între industria farmaceutică și profesioniștii din sistemul sanitar. Din punctul nostru de vedere, al industriei, forumul este un important cadru de dezbatere a unor teme care sunt sensibile, dar și importante pentru lumea medicală, reprezentanţi ai industriei, pacienţi.

Cum ne pleacă medicamentele

Sute de medicamente nu se mai regăsesc pe piaţa din România în ultimii ani. Care consideraţi că ar fi cauza acestor lipsuri?
În primul rând, politica de preţuri, care se bazează pe preţul minim european. În loc să fie un element de politică economică, preţul medicamentelor în România este un element de politică socială. Preţul minim european la medicamentele inovatoare, care sunt sub protecţia brevetelor, generează așa-numitul comerţ paralel cu medicamente. Sunt medicamente fabricate în afara României, aduse aici la cel mai mic preţ din Uniunea Europeană, dar cum ele au un statut de mărfuri care circulă liber în spaţiul european, pot fi luate de la noi și revândute pe pieţe unde preţurile sunt mult mai mari. Tot acest proces este perfect legal, se plătesc toate obligaţiile necesare, dar pacienţii români rămân fără medicamente și adesea fără medicamente esenţiale.
Dar există reglementare: obligaţia de serviciu public a distribuitorilor și a producătorilor.
Din păcate, autorităţile nu au reușit niciodată să stabilească necesarul, care este cantitatea care reprezintă obligaţia de serviciu public pe fiecare medicament în parte. Și atunci, tu, autoritate, nu poţi să îmi ceri mie, producător de medicamente, să asigur cantităţile respective, dacă nu știi ce vrei să asigur. Fiecare distribuitor sau producător care pune pe piaţă un medicament este obligat să raporteze toate tranzacţiile din fiecare zi. Este un volum uriaș de date care se acumulează în sistemele de raportare ale autorităţilor, dar nimeni nu prelucrează aceste date astfel încât ele să devină informaţii și atunci când un medicament este anunţat că nu se găsește pe piaţă să se știe care este nivelul stocurilor și unde. Mai mult decât atât, pentru cei care nu respectă aceste prevederi legale nu există niciun fel de sancţiuni. Și atunci, doar aproximativ jumătate din entităţile care ar trebui să raporteze o fac zilnic, ceea ce face ca informaţia să fie trunchiată și nu poate să fie valorificată.

Necesarul de medicamente depășește cu un sfert bugetul alocat

Mai există un factor care duce la lipsa medicamentelor – retragerea lor de pe piaţă.
Da, retragerea medicamentelor din considerente economice. Pe lângă preţul minim european, producătorii de medicamente mai plătesc o taxă, care astăzi este de 25% pe cifra de afaceri pe care o realizează în România. Se calculează trimestrial, în funcţie de consumul de medicamente. Practic, prin această taxă, producătorii de medicamente sunt obligaţi să acopere integral diferenţa dintre nevoia reală de medicamente a populaţiei și un buget de medicamente stabilit arbitrar în urmă cu șapte-opt ani, de 1.515 milioane de lei pe trimestru. Începând din ultimul trimestru al anului trecut s-a făcut o corecţie cu rata inflaţiei și s-au mai adăugat cinci procente la acest buget trimestrial, acesta devenind 1.595 de milioane de lei. Tot ce depășește acest nivel este acoperit de producătorii de medicamente.
Și care ar fi valoarea reală a necesarului de medicamente în România?
Ar fi cel puţin acest nivel de 1.595 de lei multiplicat cu 25%, undeva între 1.800 și 1.900 de milioane de lei pe trimestru. Or, această taxă clawback corelată cu preţul minim european face ca preţul medicamentelor pe piaţa românească să nu mai fie sustenabil.
Are această taxă și o latură etică?
O taxă clawback, până la urmă, în forma în care este în acest moment, este absolut imorală și la un moment dat trebuie să înceteze. Statul român cere unor agenţi economici privaţi să îi suplinească funcţiile pe care el le are prin Constituţie, adică asigurarea sănătăţii cetăţenilor români. Această taxă a fost introdusă într-o perioadă de criză economică, bine înţeleasă de producătorii de medicamente, care au sprijinit statul român în perioada aceea. Dar avem deja șapte-opt ani de creștere economică, chiar semnificativă, iar producătorii de medicamente sunt obligaţi în continuare să acopere acest deficit.
Din punctul dv. de vedere, cum ar fi corect să se procedeze?
Industria farmaceutică este deschisă să își asume riscul de a acoperi deficitul unui buget de medicamente anual, dar asta ar însemna să echilibrăm mai întâi bugetul de medicamente cu nevoia reală a pacienţilor români. Deci, statul să crească bugetul de medicamente la nivelul nevoii reale. În anul următor, industria farmaceutică va acoperi, prin taxa clawback, deficitul bugetului pentru medicamente, dar acela va fi de 3-5%, fiindcă aceea este creșterea naturală a nevoii de medicamente a pacienţilor români. În următorul an, statul va trebui să echilibreze din nou bugetul de medicamente, pentru că el reflectă nevoia reală a pacienţilor, și tot așa. Aceasta ar fi o soluţie etică și corectă atât pentru agenţii economici, cât și pentru pacienţii români.