Acasă » ACTUALITATE » Interviuri
Evelina Moraru: „Visez ca în ţara mea copiii să nu moară, pediatrii să fie respectaţi, iar speranţa generaţiilor viitoare să fie sănătatea“
Dumitru ŞERBAN
vineri, 21 martie 2014
Peste jumătate din viaţă petrecută în acelaşi spital – aceasta înseamnă, pe scurt, activitatea sa. Mai mult despre ce înseamnă pasiunea pentru pediatrie aflăm de la prof. dr. Evelina Moraru, în dialog cu Dumitru Şerban.
Despre sănătatea copiilor noştri, despre
bolile pe care aceştia le au, dar şi despre ce trebuie să facem, ca specialişti,
pentru a-i vindeca, am aflat de la prof.
dr. Evelina Moraru, şefa Clinicii II pediatrie din cadrul Spitalului Clinic
de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria“ Iaşi.
– Ce înseamnă
experienţa pentru practica medicinii?
–
Experienţele trăite de un medic reprezintă dovezi relevante, pe care medicina
se poate baza, şi, dacă există o relatare onestă, o recunoaştere probată, cred
că acestea valorează mult, alături de literatura medicală. Povestea de viaţă a
fiecărui om face referiri la izvorul lui real, casa şi părinţii, fraţii,
partenerul, copiii, apoi colaboratorii şi oamenii de care s-a înconjurat sau
cei pentru care a făcut ceva. Lucrez într-un spital pe care l-am iubit din
prima clipă. Am păşit în el cu evlavie, ca studentă, în anul cinci de
facultate. Era nou, sclipitor, special conceput pentru copiii de toate
vârstele. Peste jumătate din viaţă mi-am petrecut-o aici. A fost principala mea
şansă să fiu admisă ca asistent universitar în cadrul UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi şi,
astăzi, încă simt o recunoştinţă imensă faţă de profesorul Marcel Burdea, care
conducea atunci Clinica II pediatrie.
– Ce este deosebit la Spitalul „Sf. Maria“ faţă
de alte unităţi sanitare pentru copii?
–
Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria“ Iaşi seamănă cu litera T şi
este situat în cartierul Tătăraşi. Mi s-au părut teribile cele două corpuri ale
clădirilor: una mai puţin înaltă, unde este laboratorul, perpendiculară pe
corpul al doilea, înalt, cu opt etaje. Este un spital care permite funcţionarea
serviciilor de pediatrie foarte aproape de chirurgie, primire urgenţe,
balneofizioterapie. Este primul spital din ţară în care s-a făcut o profilare
pe specialităţi distincte în cadrul pediatriei, după modelul unui serviciu din
Lille, după un proiect iniţiat de profesorul Marin Burlea, managerul de atunci
al spitalului. Au existat iniţial două mari clinici de pediatrie şi una de
chirurgie pediatrică, iar astăzi spitalul funcţionează prin organizarea a cinci
clinici de pediatrie şi două secţii de chirurgie, în afara serviciilor anexe.
Sunt profesor în Clinica II pediatrie, cu 75 de paturi pentru asistenţa pacienţilor
cu boli imunologice şi alergice (astm bronşic, urticarii cronice, colagenoze,
artrite cronice, deficite imune şi alte patologii cu patogenie imună); mai
există un compartiment de pneumologie, în care tratăm infecţii pulmonare şi
suferinţa pulmonară din mucoviscidoză. În Spitalul „Sf. Maria“ asigurăm şi buna
desfăşurare a programului de asistenţă a hepatitelor cronice la copil, dar şi
supravegherea terapiei substitutive în boala Gaucher, aceasta în colaborare cu
prof. dr. Paula Grigorescu-Sido, din Cluj. La noi se internează mulţi pacienţi
din toate judeţele Moldovei şi nu numai, avem indicatori de eficienţă buni, dar
avem şi limite – legate de dificultăţi financiare, însă ne străduim să
parcurgem perioada dificilă de perfecţionare a sistemului. În clinică se desfăşoară
o prodigioasă activitate didactică şi medicală, avem un colectiv valoros de
specialişti care se implică în activitatea cu studenţii la medicină, rezidenţii
în pediatrie, neonatologie sau medicină de urgenţă, ori cu doctoranzii.
– Cu ce gânduri v-aţi
început activitatea?
– Activitatea mea a început cu emoţii şi muncă,
între aceste sentimente existând mereu speranţa că voi reuşi să parcurg etapele
devenirii profesionale, pe care le cunoşteam doar teoretic. Era greu de intuit
că de la preparator voi reuşi să ajung profesor, nici nu se punea problema aşa,
principiul era să faci totul cât mai bine. Pentru mine onoarea supremă a rămas
să mi se încredinţeze copii pentru asistenţa medicală şi minţile tinere ale
studenţilor pentru modelarea spre devenire profesională. Am intrat şi intru în
amfiteatru cu evlavie şi cu dragoste, acolo dispare oboseala şi orice urmă de
îndoială. Ştiu că dintre oameni care mă ascultă trebuie să câştig cât mai mulţi
– măcar pentru secunda astrală în care să se recunoască în efortul meu. Este o
mare şansă să-ţi placă ce faci şi datorez aceasta oamenilor pe care i-am
admirat. Orice carieră este amprentată de personalităţi şi i-aş evoca pe cei
care mi-au oferit, cândva, o şansă; am avut oportunitatea unor colaborări
deosebite: Valeriu Popescu, Nicolae Miu, Irinel Popescu, Ileana Rusu, Valeriu
Rusu, Rodica Radu, Carol Stanciu, Mircea Grigorescu, Mihai Voiculescu. Am
parcurs, în ani, toate etapele de promovare în cariera medicală şi didactică,
într-o succesiune conformă rigorilor vremii: preparator universitar, specialist
în pediatrie, apoi asistent universitar, şef de lucrări, conferenţiar şi
profesor.
– În prezent, cât de
bolnavi sunt copiii?
– Copiii sunt bolnavi şi parcă nedrept de
mult. Aproape nouă milioane de copii mor anual înainte de a împlini vârsta de 5
ani, în lume, deci câte un copil moare la fiecare trei secunde. Aproape patru
milioane de copii mor în prima lună de viaţă. Mortalitatea infantilă este un
parametru care exprimă civilizaţia unei ţări şi, din acest punct de vedere, nu
ocupăm un loc decent în Europa şi în lume. Când mi-am început cariera, în ţară
exista multă coerciţie pentru controlul activităţii pediatrilor; dacă deceda un
sugar în sectorul tău, nu aveai voie să dai examen de acceptare în
specialitate. Se lucra şi duminica, timp de patru ani nu am avut nicio zi liberă
pe săptămână. Vizitele medicale profilactice la domiciliu erau grele, fiindcă
familiile refuzau internarea în spital, decesele erau discutate de oameni de
altă specialitate, nu de medici.
Articolul continuă după recomandări
– Se face îndeajuns
pentru sănătatea copiilor noştri?
– Este adevărat că s-au făcut progrese, în
elucidarea unor mecanisme şi patogenii ale bolilor, care au permis şi o terapie
mult mai eficientă, s-au ameliorat compoziţii şi tehnologii în vaccinologie,
terapii de substituţie în boli genetice şi metabolice. Totuşi, unele fapte sunt
uluitoare în lumea medicală: cum este posibil ca medici practicieni să se opună
vaccinării copiilor prin campanii insistente, publicaţii şi consilieri fără
argumente ştiinţifice reale? Cum s-a ajuns la faptul că un procentaj enorm de
femei nasc prin cezariană „la cerere“? Se renunţă injust la alimentaţia naturală,
iar diversificarea alimentaţiei nu ţine cont de tradiţia unui popor – primele
legume şi fructe introduse de mame au ajuns să fie cele exotice. A fi medic de
familie, a vrea să te implici în acţiuni profilactice a devenit o provocare
uriaşă, deoarece copiii sunt plimbaţi din perioada de sugar în avioane, maşini,
alimentaţi doar cu formule artificiale, trataţi prin automedicaţie sau după
recomandări de pe internet. Nu este de mirare că există o incidenţă mai mare a
bolilor alergice, imune, metabolice. Responsabilităţile sunt poate mai logice,
dar dificultăţile încă există, cu toate bunele intenţii medicale. UNICEF a
lansat mereu acţiuni pentru salvarea copiilor care mor la vârste mici,
promovând o acţiune globală pentru salvarea a milioane de vieţi de copii. Prin
această „revoluţie pentru supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor“ se iniţiază
conştientizarea cauzelor şi a modului de prevenire a producerii bolilor. Un
apelativ ideal pentru medicul pediatru din toate timpurile ar putea fi acela de
„înger păzitor“, uneori martirizat; i se impută orice eşec, este normal orice
succes. Mă gândesc la unele afirmaţii din cartea „Despre îngeri“ a lui Andrei
Pleşu, la răstignirea frecventă a îngerului vinovat că înţelege dar nu rezolvă.
Cred că doctorul urmează un parcurs existenţial în care etica şi empatia sunt
condiţii ale valorii. Copiii şi tinerii sunt încă victime ale insecurităţii
sociale, mortalitatea infantilă este dominată de cauze prevenibile prin
vaccinare. Există zone defavorizate în lume, unde şansa de a te naşte este ucisă
de neşansa bolilor. În zonele favorizate, bolile civilizaţiei debutează în
copilărie, sub privirile indiferente şi prin lipsa de implicare eficientă a
unor forţe comunitare, medicale, educative – mă refer la incidenţa obezităţii,
a alergiilor, a bolilor psihice emergente din eşecul educaţional, cultural,
afectiv. Empatia şi ataşamentul faţă de copii bolnavi s-au dezvoltat în mine în
pofida oricăror dificultăţi şi adversităţi. Consider că o confruntare precoce,
în anii tineri şi entuziaşti, cu sarcini grele, ca supravegherea mortalităţii
infantile la domiciliu, mi-a format caracterul şi m-a educat să ştiu că
echilibrul este necesar în atribuţiile de serviciu, că oricine merită înţeles şi
ajutat.
–
Cum este sistemul medical în prezent?
–
Sistemul medical este într-o dinamică fără precedent. Se fac eforturi mari, dar
se perpetuează şi limite care ţin de lipsa de documentare reală. Acţiunile
medicale trebuie aplicate concomitent cu cele sociale. Pediatria trebuie susţinută
ca specialitate şi liderii trebuie să fie implicaţi în decizii, dar aceştia
trebuie să aibă experienţă pe teren şi în profesie. Consider că în pediatrie
există şansele unui progres real în România, deoarece copiii primesc de la
genitori un fond bun şi o frumuseţe reală. Dacă se face destul pentru sănătatea
copiilor? Vă răspund printr-un citat: „Sănătatea este un cuvânt mare. Ea
cuprinde nu numai corpul, mintea şi spiritul, ci şi perspectiva unui om“ (James
H. West). Visez ca în ţara mea copii să nu moară, pediatrii să fie respectaţi,
iar speranţa generaţiilor viitoare să fie sănătatea.
